URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Septembrie 2012, 07:26

Vandal de dragul artei: Un tânăr de bani gata şi-a pus "muianul" pe 70 de clădiri din centrul Oradiei (FOTO)

Vandal de dragul artei: Un tânăr de bani gata şi-a pus "muianul" pe 70 de clădiri din centrul Oradiei (FOTO) UN CLOVN. După ce şi-a desenat faţa pe zeci de clădiri, Gabriel Bako jr. (foto) a avut surpriza să constate că la sediul galeriei de artă Empire din strada Cuza Vodă desenul a fost "upgradat". Cineva i-a transformat faţa în chip de clovn, ceea ce tânărul consideră de-a dreptul... genial. "Prin proiectul meu am vrut să văd reacţii la portret", spune excentricul copil de bani gata
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămânile trecute, sute de proprietari din centrul Oradiei s-au trezit cu faţadele imobilelor acoperite de un portret făcut în graffiti. Peste 70 de clădiri şi chiar câteva statui fuseseră "ştampilate" cu chipul unui tânăr, realizat prin tehnica stencil graffiti, cu un şablon peste care se "spray-ează" cu vopsea.

Mulţi se întrebau, înjurând printre dinţi, a cui o fi isprava, avansând tot felul de nume de personaje. Chipul ştampilat pe ziduri este, însă, al unui orădean obişnuit: fiul reputatului nefrolog Bako Gabriel. Tânărul recunoaşte că el este autorul actelor de vandalism care i-au scos din pepeni pe orădeni, dar susţine, cu seninătate, că totul face parte dintr-un experiment... cultural. "Am vrut să văd ce consecinţe are demersul", zice Bako jr., fără să realizeze cât îl va costa "năzdrăvănia".

Pe ascuns, de dragul artei

02 detaliu.jpgCe au în comun Muzeul Militar, sediul BRD şi Clubul Stage, Biblioteca Judeţeană, Parohia Romano-Catolică Sf. Ladislau şi Cinematograful Transilvania, Inspectoratul Şcolar, Casa de Cultură a Sindicatelor şi Poşta, Teatrul Regina Maria şi Colegiul Naţional Mihai Eminescu? De trei săptămâni toate, plus alte zeci de sedii de instituţii şi case din centrul Oradiei, au fost "ornate" cu figura unui tânăr (foto), despre care, din cauza asemănărilor, unii au crezut că ar fi premierul Ponta, iar alţii că mai degrabă l-ar reprezenta pe episcopul-martir maghiar Bogdanffy.

În realitate, pe cele mai bine de 70 de clădiri "stigmatizate" se găseşte figura lui Gabriel Bako, zis şi "Miloia", 25 de ani, preşedintele Asociaţiei culturale Visual Kontakt, care administrează şi galeria de artă contemporană cu acelaşi nume. Fiu al doctorului Bako Gabriel, şeful Clinicii Fresenius din cadrul Spitalului Municipal, absolvent al unei facultăţi de regie din Ulm (Germania), Gabriel coordonează activitatea galeriei Visual Kontakt şi revista de artă şi cultură Samizdat, susţinută financiar de mai multe familii bogate din Oradea, iubitoare de artă, dar în primul rând de propriul său tată.

BIHOREANUL a aflat că, trei nopţi la rând, Gabriel şi-a vopsit portretul pe clădiri şi postamente ale unor statui (a lui Mihai Eminescu, a Ostaşului Român) şi ale muzelor Thalia şi Euterpe din faţa Teatrului. "Am făcut-o pe ascuns, dar nu ca să nu fiu prins, ci ca să nu fiu întrerupt şi să las numai pe jumătate făcute portretele", se scuză tânărul, cu o dezinvoltură vecină cu inconştienţa.

Vine Poliţia?

Deşi fapta sa reprezintă vandalism curat, iar distrugerea unor bunuri e pedepsită prin lege, mai ales că unele dintre clădirile vopsite sunt monumente istorice, Bako jr. nu are nicio jenă să se şi mândrească cu isprava sa. "Dacă voiam să mă ascund, nu-mi puneam propriul portret", zice el. Întrebat de ce a "comis-o", trânteşte simplu: a vrut să afle consecinţele! "Am făcut-o în numele Asociaţiei Visual Kontakt, fiindcă ne-am pus întrebarea ce se întâmplă dacă o galerie de artă, care este o formă legitimă de manifestare a artei, ar face artă ilegală?".

Altfel spus, Bako jr. pretinde că nu şi-a propus nici promovarea propriei galerii (deşi sub câteva portrete a precizat invitaţia "Vă aştept în galerie"), nici a artei stradale, ci a vrut pur şi simplu să afle cum reacţionează orădenii la arta "clandestină". "Mie nici nu-mi place arta stradală, dar vreau să văd ce urmează: vin poliţiştii cu cătuşe după mine?", aruncă tânărul, plin de un entuziasm bizar. Culmea, i-a dat şi un nume experimentului său, "Proiectul Muian", ceea ce în argou înseamnă, vulgar spus, "faţă".

Căutat de poliţişti

Aşa cum se aştepta, reacţiile nu au întârziat să apară. Conducerea Universităţii Partium a fost prima care a depus o plângere la Poliţie, retrasă însă după ce făptaşul i-a oferit bani pentru refacerea faţadei. "Ne-au zis că pentru 400 de lei îşi retrag plângerea. Credeau că ne fac un bine, că vrem să rămânem discreţi...", zice Gabriel, amuzat că "universitarii" nu i-au înţeles tocmai dorinţa de a face valuri. Cu alţi păgubiţi, însă, nu va mai face asemenea înţelegeri. Motivul este scandalos pentru un om normal, dar nu şi pentru Bako jr., care spune, provocator, că vrea să vadă "până unde se ajunge".

02 Daniel Vulcu.jpgExemplul Universităţii Partium l-au urmat totuşi şi alte instituţii, care au asaltat Poliţia cu plângeri. "Conducerea instituţiei a reclamat fapta de vandalism", spune Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar. La fel a procedat şi directorul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu (foto), siderat de actul de huliganism. "Nu putem tolera aşa ceva. Am depus plângere la Poliţie, iar când vom avea rezultatul vom da autorul în judecată şi vom cere despăgubiri serioase".

Obligaţi de numărul mare de sesizări înregistrate, poliţiştii l-au căutat pe făptaş la sediul fundaţiei Visual Kontakt, dar "preşedintele" era plecat în Germania. Proaspăt reîntors, tânărul aşteaptă însă vizita oamenilor legii fără a etala emoţii. Explicabil de ce. "Autorul actelor de vandalism riscă o sancţiune contravenţională între 100 şi 500 de lei", zice Ioana Lascău, purtătorul de cuvânt al Poliţiei bihorene. Adică o banală amendă, care nici nu se compară cu miile de euro cheltuite lunar pentru capriciul lui Bako jr. de-a fi patron de fundaţie şi de revistă culturală...

Mai obscen ca un penis

02 Radu Tarnovean.jpg"Proiectul Muian" a stârnit reacţii şi între artiştii orădeni după ce "Miloia" şi-a vopsit faţa şi pe uşa Galeriei Uniunii Artiştilor Plastici. "Gestul lui e altceva decât street-art. Făcând artă stradală, ridici o problemă în atenţia societăţii. Or, el şi-a făcut reclamă galeriei lui pe uşa galeriei noastre", spune administratorul Galeriei, Radu Tîrnovean (foto).

Cu toate acestea, Bako jr. susţine că nu şi-a făcut reclamă, ci a "problematizat" în mod public paradoxul artei ilegale făcute de o instituţie de artă, cum e cea a lui. Ba mai mult, critică artiştii "clasici" pentru că au îndrăznit să-i şteargă "muianul" de pe uşa propriei lor galerii. "Au anihilat un demers artistic, şi atunci unde e libertatea artistului?", teoretizează tânărul plin de tupeu, de parcă oricine ar avea dreptul ca în numele artei să se manifeste oriunde şi oricum, distrugând bunurile altora.

La fel de nemulţumit e şi că Facultatea de Arte şi-a curăţat rapid acelaşi desen de pe faţadă. "Le-am dat pretextul să ridice o temă de dezbatere studenţilor: o galerie de artă face artă ilegală. Dar ei au preferat să şteargă", spune Bako jr. deziluzionat. După care, redevenit amuzat, povesteşte că pe una din clădirile pe care le-a fircălit - nici el nu mai ştie exact pe care - era desenat şi un penis lângă mutra lui. "Faţa mea a fost ştearsă, dar penisul nu. Înseamnă că sunt mai obscen decât un penis!", râde tânărul.

Fără politică

Neînfricat de supărările proprietarilor, "artistul" pretinde cu satisfacţie că "Proiectul Muian" îşi atinge scopul. Ca dovadă, alţi necunoscuţi i-au completat "mecla" în numeroase locuri, punându-i, inexplicabil, o cruce pe frunte, iar la Galeria de artă veche Empire, cineva i-a transformat faţa în chip de clovn. "Mi se pare genial", se făleşte preşedintele Visual Kontakt, bucuros că alţi artişti nonconformişti îi apreciază proiectul şi că acesta "a prins la public".

În plus, e fericit că pe site-ul asociaţiei primeşte zilnic mesaje. "Comunitatea maghiară m-a acuzat că m-am legat doar de simbolurile lor, dar nu e adevărat, căci graffiti-ul se găseşte şi pe soclul statuii lui Eminescu", se apără Gabriel de orice acuză de "şovinism". Singura reacţie pe care n-a agreat-o e cea a orădenilor care l-au confundat cu Victor Ponta. "Demersul nostru n-are nicio legătură cu politicul", asigură Bako jr. pe un ton sec şi, de data asta, fără niciun haz.

Cât despre "amănuntul" că a pocit faţadele unor clădiri, "Miloia" nu are absolut nicio remuşcare. "Nu înţeleg de ce să avem mai mult respect faţă de un perete zugrăvit decât faţă de o scânteie artistică! La Empire am declanşat un demers artistic prin acel clovn care a fost făcut. Asta are mult mai multă importanţă decât un simplu perete". În stilul boemilor rupţi de realitate sau de-a dreptul sfidători, copilului de bani gata nu-i pasă de regulile convieţuirii într-un oraş. Rămâne de văzut dacă şi cum va plăti pentru marele său proiect, ori dacă pur şi simplu va rămâne în amintirea orădenilor ca fiind un "diliu" care a ţinut să-şi pună "muianul" pe toate gardurile...


CADOU PENTRU PRIMĂRIE
Din experiment, studiu de artă

Gabriel Bako jr. pretinde că toate reacţiile la "Proiectul Muian" vor fi notate de membrii Visual Kontakt într-un "studiu de caz" despre arta stradală din Oradea. "Facem un studiu care trebuia făcut de mult: cum e văzut street-art-ul în Oradea", zice Gabriel, adăugând că un exemplar al "documentului" va fi predat şi Primăriei, ca să folosească drept... bibliografie. "Când se va pune problema dacă în oraş trebuie permis sau interzis street-art-ul, vor avea de unde să pornească", încheie artistul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
38 Comentarii
tragedie
Nu mi se pare normal ce a facut,dar si articolul acesta e scris atat de dramatic parca ar fi omorat pe cineva,va plati reparatiile si aia e,sunt atatea alte probleme in orasul si tara asta,pe care nu le baga nimeni in seama,ni se fura tara in fiecare zi,se intampla tot felul de nelegiuri si noi ce cacam aici ca un prostovan si pictat portretul pe niste pereti,e penibil
Postat 23 Aprilie 2014, 02:21 de oradea
cica- directoare masa
Cica mama lui este directoare de liceu . Dar se face ca nu vede elevii care fumeaza cu zecile prin WC-urile liceului Go . Cred ca nu au sa aibe bani sa plateasca zugravelile la 70 de cladiri . Ca sa nimeresti nuantele la fiecare cladire costa ceva . Ce zici Madam ????? Se numesc cuante ded energie . Ai facut rau primesti rau ! Apartamentul unde stau se numeste ditamai vila cu 6 camere .
Postat 01 Octombrie 2012, 10:25 de ujvarosan
@psiholog @doctor
asa este domnule Freud , aveti perfecta dreptate , ne cerem scuze ! doctore , ati fost in galerii sa vedeti ce si cum ? O seara placuta domnilor !
Postat 29 Septembrie 2012, 19:50 de carevasazicaGIO
@carevasazicaGIO
Uitasem ceva.Ce a vrut sa transmita "artistul"? Un melanj compus din nebunie,prostie,nesimtire si tupeu.Acestea nu sint "calitati"! Marii pictori,multi neintelesi ai timpului lor nu fost nesimtiti.Nesimtirea nu tine de epoca, clasa sociala sau forma de gurvernare.Nesimtitul e nesimtit !
Postat 29 Septembrie 2012, 10:11 de doctor
@carevasazicaGIO
Nu stiu despre ce "arta" vorbesti, sau despre ce transmite un sablon cu o mutra timpa pe peretii cladirilor...Cert e ca acest "artist" si-a adjudecat centrul orasului, in galeria sa personala fara autorizatie! vei spune probabil ca nu-ti trebuie autorizatie pentru asa ceva.Ba da, convetiuim intr-o lume pe care incercam sa o facem civilizata sau ne place sa credem asta si asfel de elemente, prin plictisul si lehamitea fata de societate creiaza precedente.Cum ar fi daca un asfel de "artist", de dragul artei sa-ti "decoreze" casa gratis? Ai privi cu aceiasi condescendenta sau indulgenta?NU cred!Citeodata, cintind la pian iti mai prinzi si degetele, din pura curiozitate....Intelegi ce vreau sa spun...
Postat 29 Septembrie 2012, 10:05 de doctor
@carevasazicagio
Totdeauna nebunii spun ca ei sunt oamenii normali,iar restul lumii e nebuna ca nu-i intelege! Faptul ca acest individ e putred de bogat,nu inseamna si ca nu-i ''nu-i dus cu pluta! Dar in apararea unui nebun se vor gasi tot timpul alti 2-3 nebuni care sa sara sa-l protejeze!Faptul ca au atatia bani,nu-i da si dreptul sa faca mizerii! I-as recomanda sa incerce faza asta si la Ulm,in Germania.Aici isi permit orice,acolo sunt cufuriti pe ei,artistii astia!!!!!!!!!
Postat 29 Septembrie 2012, 09:32 de psiholog
doctore...
doctore ... credeam ca statutul dumneavoastra va deosebeste fata de cei care nu recunosc arta, ba mai mult, vis-a-vis de cei care nu pot vedea dincolo de ea. nepotu meu la 4 ani stie ce e aceea o statuie, doar ca nu o poate intelege . Si acuma , stimabilul care si-a facut muianu pe peretii cladirilor din aceasta asezare, nu a cautat doar sa iasa in evidenta, a vrut sa transmita ceva, dar chiar nu si-a pus nimeni intrebarea aceasta ? ma uimiti domnule doctor... cum v-ati blocat doar la fircalitul peretilor si nu ati incercat sa va bateti pentru o secunda capul cu ce e in spatele actiuni ? daca dumneavoastra vedeti un pian, nu va tenteaza sa-i apasati clapele ?
Postat 29 Septembrie 2012, 07:31 de carevasazicaGIO
Da de unde!!!
Da de unde ati scos-o ca e de bani gata acest tip? Pai el si familia sa stau intr-un nenorocit de bloc comunist, amarasteni cu facultate!
Postat 29 Septembrie 2012, 06:41 de Cici
@carevasazicaGIO
Poate ca esti si tu vre-un "artist" "neinteles" de concitadini, de connationali...Dar ce ar fi, daca fiecare locuitor al acestei "asezari" ar face ce a facut acest individ, ca sa nu zic altfel.S-ar institui anarhie, haos, nu? Nu ar fi reguli, am trai ca animalele(de fapt si animalele traiesc dupa citeva reguli!) Nu cred ca ti-ar placea!
Postat 28 Septembrie 2012, 23:11 de doctor
fara
e trsit ca nimeni nu intelege cele petrecute in asezarea aceasta de campie numita Oradea, ma indoiesc profund ca tanarul artist a vrut doar sa-si zugraveasca \\"muianu\\" , \\"tanarul de bani gata \\" , si-ar fi permis usor luxul de a-si imortaliza muia intr-un tablou semnat chiar de Caravaggio ( pacat ca nu mai e printre noi ) , iar voi astia de la ziar incercati in zadar sa le spalati creierele astora care-l confunda pe da Vinci cu Traian Vuia, atacandu-l psihologic pe artist. nu ii sar in aparare , dar ma gandesc inainte ca nu cred ca \\"baiatul de bani gata \\" a vrut doar sa fie mai special, iar in cazul in care a vrut sa fie mai special - ce e rau in asta ? ati stabilit voi ca nu e bine sa te simti mai special ? ce a facut el intr-atat de rau in cat sa-i dai cu pietre in * ? a trecut pe langa niste copii flamanzi , iar in loc de un covrig le-a dat un sut in * ? aaaa, ne taie ciuda ca noi nu avem curajul de a face astfel de acte ... pai zi asa tata, cu pietre au dat si in Isus , iar acu va rugati la El sa va ierte
Postat 28 Septembrie 2012, 17:05 de carevasazicaGIO
Mr
CENZURAT
Postat 28 Septembrie 2012, 12:35 de Johnny
PONTA
Zici ca-i ponta mai tinerel,leit Ponta e,l-ar putea dubla pe ponta de ce nu incearca acest ex[eriment ca nici Ponta nu-i mai destept
Postat 28 Septembrie 2012, 11:37 de KAKA MAKA
mr
de cand e asta street art? orice mazgaleala cu vopsea, pe un bun public, e street art ?
Postat 28 Septembrie 2012, 09:25 de otto
continuati sa priviti la crimele de la ora 5
Cineva sa il anunte pe banksy sa treaca prin Oradea ca e loc si de altceva decat de plictiseala comunista. :))) Nu fiti hateri daca i-a iesit campania omului. Si inca scapa ieftin cu ea...
Postat 28 Septembrie 2012, 09:23 de Jimmy
artist de carton
De ce nu a facut si in Germania experimente de astea?
Postat 28 Septembrie 2012, 08:19 de cm
Fara anonimat si cu scaunul lipit de cap
Deranjeaza un chip scribalit char asa de mult? Prima ploaie, primul jet de pronto ar fi sters cu lacrimi chipul... Stradania oradenilor de a ajunge cu orice pret la ciolan nu deranjeaza mai de loc. Nici mesajele obsecene desenate pe multi pereti din acest oras... avem o problema! Sunem prea mandri fara intelepciune si prea dolofani ca sa intelegem ca un chip desenat sau nu va fi uitat si sters de timpuri. Comentarii, unul mi-a atras atentia, specifica ca si-a taiat venele acest artist, il intreb pe om? Chiar nu se gaseste nimeni sa-ti traga un dos de palma peste moaca, e de condamnat ca un copil ajunge in pragul sinuciderii? E de ras? E de dat cu pietre dupa el? Sa inteleg ca nu va deranjeaza mesajele obscene afisate in toata Oradea, IN SCHIMB va cacati pe voi de ciuda ca iata omul si-a tunat fata pe cladiri, iar voi nu sunteti in stare sa vi-o vedeti nici macar in oglinda. Pun pariu ca atunci cand va priviti in oglinga inchideti un ochi.
Postat 28 Septembrie 2012, 07:17 de Oradeanul Mandru
Sa vedeti
Acest idiot este bolnav,dar rau de tot.A scris o carte ,,Androgynul atomic\\",cereti de la minunatul sau tata,o sa va cruciti si o sa vedeti ca este un om bolnav.Tatal lui si familiile bogate care il sprijina ,de fapt ar trebui sa ia la cunostinta si sa il trateze.O fi geniu,dar din ala talmudic...
Postat 28 Septembrie 2012, 07:15 de asistent
@comandatul
Frumoase comentarii... astfel de mesaje de incurajare primeste si la redactie/sediul central in fiecare zi ? :D
Postat 27 Septembrie 2012, 22:32 de B
Aiurit
Mai baiatule iti faci parintii de rusine.
Postat 27 Septembrie 2012, 20:28 de Sargon din Akkad
mda
sa plateasca idiotul asta, zugravelile.
Postat 27 Septembrie 2012, 20:23 de oradean
bako muian
huh.... mare cretin bako muian....
Postat 27 Septembrie 2012, 20:03 de com
copil ratat
wsm,asta este un copil ratat,sa vedeti ce aberatii scrie in asa numitele reviste de arta,de rasu lumii.cred ca numai el si mintea lui bolnava isi intelege operele...
Postat 27 Septembrie 2012, 19:16 de mara
un gunoi
CENZURAT
Postat 27 Septembrie 2012, 16:28 de eva
LoL
Mai trebuie completate "operele" cu textul: "Wanted Dead or Alive 1$ Reward"
Postat 27 Septembrie 2012, 15:34 de bigus dickus
vandalism
de ce nu il amendeaza nimeni pentru ce a facut? daca e ies din club ma legitimeaza politia cu drogatul asta nu are nimeni treaba, nu il ia nimeni la rost?
Postat 27 Septembrie 2012, 14:54 de eu
trist
asta e nebun? cum sa faci asa ceva? da ma interesez unde sta si ma duc sa ma cac pe usa lui si ii spun ca pt mine asta inseamna arta, ii convine? si dobitocu hai sa zic ca face pe ceva cladiuri vsm, da face pe teatru, pe centru , pe primarii prospat renovate batal draq il prind ii si rup mainile PS: daca citeste asta sa sti ca esti si mai prost, tiai si pus chipu pe grafitti,sa nu te miri daca ajungi acasa cu gura umflata
Postat 27 Septembrie 2012, 14:15 de unu
pentru simona
CENZURAT
Postat 27 Septembrie 2012, 14:00 de cristina
dosar penal
sa-i faca dosar penal si sa-l puna la plata pentru vopsirea intregii fatade.... mearga la el acasa sa-si "picteze" casa..... vsm in ce tara traim.... sau daca e retardat sigur se gaseste un pat pentru el la nebuni....
Postat 27 Septembrie 2012, 12:54 de andrei
kkt
Cand il prind cum il fffffffff....ugaresc.retardatul naibii
Postat 27 Septembrie 2012, 11:44 de c-man
Cretin
E la fel de ipocrit ca si taicasau. Merita amendat asa de sa il usture pielea, dobitocul. Se crede Picaso acuma ?
Postat 27 Septembrie 2012, 11:34 de giff
retardat
CENZURAT
Postat 27 Septembrie 2012, 11:33 de angela
*
doamne da sa il prind asupra faptului ca ii rup mainile; astfel incat sa aiba tata-sau ce repara :D
Postat 27 Septembrie 2012, 11:02 de 0m
*
CENZURAT
Postat 27 Septembrie 2012, 11:01 de 0m
un idiot
..un idiot in lipsa de ocupatie si....dorinta de afirmare eu l-as pune sa renoveze toate cladirile unde si-a lasat amprenta si cu presa tot dupa el sa se afirme bine, pe langa ca e prost...mai si semnalizeaza
Postat 27 Septembrie 2012, 11:00 de student
Ce baiat de baniiiii gata :))))) asta e bunaaaaa
Ce baiat de bani gata oameni buni,mama lui profesoara la Gojdu de biologie si tatal medic la Spitalul de copii de unde atata bogatie ,titlul acesta de copil de bani gata el singur si la intitulat ca rad cu lacrimiiiii.
Postat 27 Septembrie 2012, 10:41 de Simona
Idiot
Un * de bani gata cu aere de mare artist. Pun pariu ca se va musamaliza povestea si nu va mai aparea nicio urmare.
Postat 27 Septembrie 2012, 09:35 de Dan C
Arta pe moaca lui Muian
Inconstientul de copil de bani gata...hai sa fac ceva sa vad pana unde se ajunge!!?? mai esti si prost ! Esti doar un vandal, un cretin care da cu spray pe o coala de hartie decupata. Ar trebui prins Muian asta si tatuat pe fruntea lui de prost o alta fata de prost..a lui.
Postat 27 Septembrie 2012, 08:43 de CioacaArtistu
Pulan pe muian
CENZURAT
Postat 27 Septembrie 2012, 08:17 de Wall...street
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON