URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
05 Aprilie 2018, 15:43

Bolojan: "Primăria Oradea vrea să obţină licenţă de exploatare a resursei de apă geotermală"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea orădeană vrea să intre pe piaţa energiei geotermale. "Primăria vrea să obţină licenţă de explorare şi exploatare a resursei de apă geotermală", a declarat joi, primarul Ilie Bolojan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Reprezentanţii municipalităţii au depus deja documentaţiile la Agenţia Naţională de Resurse Minerale, care urmează să se pronunţe până la sfârşitul acestei luni. Demersurile au fost făcute pentru ca oraşul să poată exploata resursa geotermală de sub municipiu.

"Operarea se va face în parteneriat cu Transgex sau, dacă nu ajungem la o soluţie avantajoasă, vom licenţia Termoficare şi operarea va fi făcută direct de către oraş", a spus edilul.

Bolojan a atras atenţia că municipalitatea nu este la prima investiţie în domeniu. Oraşul a mai implementat anul trecut un proiect pe fonduri norvegiene care implică inclusiv reinjecţia apei geotermale uzate termic printr-un puţ forat în zona Ceyrat.

"Suntem singurul oraş din România care face reinjecţie de apă geotermală. Proiectul implementat în zona Universităţii reinjectează apa uzată termic, ceea ce asigură dezvoltarea durabilă a acelei zone", a zis Bolojan.

19 milioane euro

Concret, municipalitatea a depus spre finanţare prin POIM un proiect în valoare de circa 19 milioane de euro, din care contribuţia bugetului local va fi de aproximativ 4 milioane euro, care vizează trecerea cartierului Nufărul de pe agent termic furnizat de CET pe apă geotermală.

"Urmărim în primul rând creşterea gradului de utilizare a apei geotermale pentru producerea energiei termice, realizarea unei noi capacităţi de producere a agentului termic, reducerea costurilor de producţie a gigacaloriei, reducerea pierderilor din reţea atât la punctele termice cât şi pe reţea şi reducerea costurilor cu mentenanţa", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, prezent la conferinţa de presă.

Investiţia constituie o actualizare a unui proiect similar pentru care municipalitatea nu a reuşit să atragă fonduri în precedenta perioadă de finanţare pentru că autoritatea de management a considerat că a fost depus prea târziu pentru a putea fi închis până la finalul lui 2015.

Cu reinjectare

Noul proiect vizează zona cartierului Nufărul I delimitată de străzile Constantin Noica, Nufărului, Bumbacului şi Morii, cu circa 6.200 de apartamente şi peste 13.600 de locuitori.

Potrivit documentaţiei, sistemul se va baza pe două puţuri de extracţie a apei geotermale, din care unul existent în administrarea Transgex în zona străzii Depozitului, şi unul care va fi săpat la 2,3 kilometri adâncime în strada Meiului, pe amplasamentul din spatele bisericii ortodoxe de lângă Parcul Salca.

Apa uzată termic va fi reinjectată prin puţul deţinut de Transgex în strada Peneş Curcanu şi forajul existent în zona străzii Ciheiului pentru care municipalitatea vrea să obţină licenţă de exploatare.

La nivel de scară

În cadrul proiectului va fi realizată o reţea nouă de 11,2 kilometri de reţea de transport a agentului termic primar către 277 de module termice la nivel de scară de bloc, care vor înlocui cele 7 puncte termice existente în prezent.

Modulele termice le oferă consumatorilor avantajul că, preparând agentul termic la nivelul scării, apa nu se mai răceşte pe conducte iar orădenii nu sunt nevoiţi să o lase să curgă minute în şir la robinet.

În plus, în anotimul rece, agentul termic bazat pe apă geotermală va putea fi suplimentat de către Termoficare. "Acest proiect va creşte nivelul de flexibilitatea sistemului", a spus Mălan.

Conform viceprimarului, indicatorii tehnici ai proiectului vor fi supuşi aprobării Consiliului Local în şedinţa extraordinară din 12 aprilie, după care lucrările vor fi scoase la licitaţie, cu termen de finalizare în 24 de luni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Q.E.D.
Adevarul il stiu si slugile birtinezului, sau mai ales ele! Porcaria aia de avion nu face fata si mai mult, Gca produsa cu el e foarte scumpa! Asa ca ce s-au gandit: ia sa facem noi un ,,cos", bagam Gca produsa de avion si Gca (aproape) gratis din apa termala si mai carpim ceva. Nu vom termina in zece ani, dar important e ca vin alegerile si trebuie sa-i aburim pe idi*ti, sa ne mai voteze un mandat!
Postat 07 Aprilie 2018, 10:22 de pinonel
fără titlu
D-le primar, eu și familia mea vă urăm un Paște....completați așa cum credeți că aș fi scris eu!
Postat 07 Aprilie 2018, 00:05 de dani-e-let
fara hotii de la CET si Termofixcare
Cel putin asa trebuia rezolvata la nivel de ortas incalzirea! Cu gaz la scara si CT de scara fara hotii de la CET+Termoficare! Cel mai bine era cu centrala de apartament pe gaz si scapa orasul de o gramada de hoti incepanmd de la CET+Termoficare+Asociatii. Dar asa ramanea birtinezul si politrucii fara propagandoisti!
Postat 06 Aprilie 2018, 14:09 de scortosul
count display

FOTO BIHOREANUL

  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON