URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Martie 2010, 09:53

Vedeta din Roit (FOTO)

Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
Vedeta din Roit (FOTO) Vedeta din Roit
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cândva, demult, o fată de la ţară a avut un singur vis: să intre în satul ei la volanul unei maşini roşii. Aşa că, în urmă cu mai bine de zece ani, şi-a luat sora geamănă şi au plecat în Canada...

N-a trecut mult şi, datorită frumuseţii lor, fetele au fost asaltate de oferte de tot felul, de la apariţii în reviste şi cataloage până la figuraţie în filme cu actori celebri. Mariana Kofler şi-a împlinit visul şi a demonstrat că unul dintre cei şapte copii ai unei familii din Roit poate răzbi în lume...

În film cu Angelina

Imediat ce a terminat Liceul Sinteza (acum Grupul Şcolar Transilvania), Mariana a plecat în lume împreună cu sora ei geamănă. "Vroiam neapărat să ne cumpărăm două maşini roşii şi trebuia să ne facem bani pentru asta. Aşa că am mers la Ambasada Canadei, iar pentru că am avut note mari în liceu am primit o bursă de studiu la Şcoala York din Toronto", povesteşte bruneta.

Provenind dintr-o familie cu şapte copii din satul Roit, comuna Cefa, cele două fete au ajuns să câştige suficient după ce au fost contractate de o agenţie de casting care le-a distribuit în reclame, reviste şi filme artistice. Una dintre cele mai importante apariţii a fost cea din "Pushing Tin", alături de Angelina Jolie, Bily Bob Thornton, John Cusack şi Cate Blanchett. "S-a filmat prin 1998 în Toronto şi apar de câteva ori în scena în care actorii dau un barbecue. Nu prea realizam atunci cu cine stau în acelaşi loc. În pauzele de prânz jucam cu toţii fotbal, nimeni n-avea fiţe", îşi aminteşte ea.

După doi ani, gemenele au reuşit să îşi îndeplinească visul şi s-au întors în satul natal la volanul a două maşini modelul Pontiac Grand. Bineînţeles, roşii. "Era de Sântămărie şi toată lumea era în stradă. A fost mare mirare când ne-au văzut", spune Mariana.

Doamna Kofler

Bihoreanca s-a mai dus să lucreze ca fotomodel în Canada, iar apoi în Austria şi Italia. De acolo s-a îmbarcat pe un vas de croazieră, unde lucra ca vânzătoare în magazine. "Am plecat în Arhipelagul Caraibelor. Pe vapor l-am cunoscut pe Roman, care era manager. Ne-am îndrăgostit imediat şi după numai două luni ne-am căsătorit", povesteşte frumoasa.

Julian, fiul soţilor Kofler, are acum 5 ani şi a crescut pe drumuri. "Ne mutăm des, pentru că soţul meu se ocupă ba de hoteluri, ba de vase de croazieră. Acum ne-am întors acasă pentru doi ani, deoarece se ocupă de un hotel de aici, iar eu încep o colaborare cu Graziela Models", spune Mariana.

În periplurile prin Egipt, Austria şi chiar Azerbaijan, bihoreanca s-a dedicat şi muzicii. "Mi-a plăcut de mică şi am început cu lecţii în România. Apoi, oriunde ne mutam duceam şi pianul cu noi". Anul viitor va merge din nou în Canada pentru a înregistra cântece în studioul unui producător local. Vrea să-şi urmeze pasiunea şi să scoată un album. Iar pentru că până acum a realizat tot ce şi-a propus, de ce să nu se împlinească şi acest vis?...


SUPER-MOM
Mariana Kofler

înălţime: 1,65 m
Ochi: căprui
Zodie: Scorpion
Măsuri: 91-62-90
Greutate: 52 kg
Hobby: fitness, muzică

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Way to mom
super mom...good luck...may all your dreams come true....p.s. i would like a ride with that beautiful Pontiac Grand :X if it`s possible :P ...add bibi_x5@yahoo.com
Postat 29 Iunie 2010, 20:54 de Bibicu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON