URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Octombrie 2016, 01:42

Carla’s Dreams i-a scos pe orădeni din case şi a blocat centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Piaţa Unirii a fost arhiplină sâmbătă seară, când au concertat pe scena amplasată aici moldovenii de la Carla’s Dreams, în cadrul Toamnei Orădene. Organizatorii au estimat că în piaţă au fost peste 15.000 de persoane.

Aglomeraţia s-a simţit şi în traficul din centru, toate străzile adiacente zonei fiind blocate înainte de concert de şoferii care îşi căutau un loc de parcare. Numeroşi alţi orădeni au venit pe jos sau cu tramvaiele şi s-au adunat în jurul scenei înainte de ora 22, ora anunţată a concertului.

Spre norocul lor şi ghinionul celor blocaţi în trafic, concertul a început fix la ora 22. Celebri nu doar pentru melodiile lor, ci şi pentru că nu-şi arată feţele fanilor şi preferă să urce pe scenă pictaţi pe chip, membrii trupei au smuls chiuituri de la orădeni de îndată ce şi-au făcut apariţia.

Carla’s Dreams a cântat melodiile care de luni bune sunt în playlist-urile radiourilor româneşti, precum "P.O.H.U.I", "Acele", "Cum ne noi" sau "Sub pielea mea / #eroina", piese mai noi ca "Imperfect" sau "Unde", dar şi mai puţin cunoscuta "Născut în Moldova" sau chiar o piesă în rusă. După această melodie, solistul trupei i-a felicitat pe orădeni. "Voi trăiţi în 2016", le-a spus muzicianul, cu referire la faptul că piesa în rusă n-a fost huiduită, cum au păţit la alte concerte.

Solistul a avut o replică şi după ce a cântat piesa "Sub pielea mea / #eroina": "Multă şcoală tuturor celor care cred că piesa asta e despre droguri. Succes!".

Concertul a durat 55 de minute şi s-a încheiat fără niciun bis. De altfel, aşa cum au dovedit şi în alte rânduri, orădenii nu sunt un public tocmai uşor pentru artişti: doar tinerii adunaţi în faţa scenei au dansat şi au cântat deodată cu trupa, în timp ce restul oamenilor din piaţă au preferat să asculte muzica şi atât. Un moment aparte s-a petrecut la ultima piesă, însă, când artiştii le-au cerut orădenilor să aprindă luminile de la telefon şi să ridice mâinile în aer, astfel încât a părut că piaţa străluceşte de-a dreptul.

După ce muzica s-a oprit, frigul i-a făcut pe orădeni să se împrăştie rapid. Cei mai mulţi dintre ei s-au dus spre case, dar destui s-au oprit şi la Street Food Festival. Aici, înfometaţii au avut parte de o surpriză nedorită: mai multe standuri şi-au înjumătăţit oferta, altele chiar s-au închis, pentru că au rămas fără materii prime cu care să gătească, semn că orădenii au mâncat peste aşteptările lor. 

Toamna Orădeană continuă şi duminică, ultima zi a festivalului. De la ora 19.45 este programată retragerea cu torţe, iar apoi pe scena din Piaţa Unirii vor urca U2 by Zen Garden, Direcţia 5 şi Holograf. Sărbătoarea va fi închisă cu un foc de artificii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nivelul cultural a fost confirmat
Dovada de necontestat a gradului de inteligenta atins de comunitatea noastra. Nu mai e nimic de spus.
Postat 09 Octombrie 2016, 21:53 de outernational
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON