URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iulie 2018, 14:56

Mang răspunde acuzaţiilor că CJ Bihor investeşte în drumuri bune şi le ignoră pe cele proaste: "Nu am asfaltat niciun metru unde nu e nevoie" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vicepreşedintele Ioan Mang a ieşit, marţi, într-o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor aduse atât de opoziţie, cât şi de mai mulţi bihoreni potrivit cărora şefii Consiliului Judeţean se laudă cu asfaltarea unor drumuri care, de fapt, nu aveau nevoie de reparaţii, ignorând drumurile cu adevărat problematice.

Mang a susţinut că cei 50 kilometri de drumuri aveau nevoie de lucrări, că nu mai fuseseră asfaltaţi de cel puţin 10 ani şi că în următorii ani CJ Bihor va face asfaltări şi reparaţii şi pe alte drumuri.

Ploaie de cifre

Ioan Mang şi-a început conferinţa vorbind despre starea generală a drumurilor judeţene, întinse pe 900,713 km, din care 801,831 km modernizate, adică asfaltate, unele în stare bună, iar altele în stare proastă, respectiv 98,882 km drumuri pietruite şi de pământ. În ce priveşte acestea din urmă, se fac studii de fezabilitate aşa încât anul viitor să fie realizate lucrări pe încă 26,8 km, în timp ce 57,1 km sunt deja cuprinşi în programe finanţate prin PNDL.

Despre asfaltările pe care CJ Bihor le derulează în această perioadă, Mang a spus că până în prezent au fost puse covoare noi de asfalt pe 24,925 km, alţi 11,1 km sunt în lucru şi au mai rămas de executat covoare pe 7,3 km, iar pentru încă 6,675 km lucrările sunt în curs de contractare.

În plus, vicepreşedintele CJ a afirmat că programul de aşternere a noi covoare asfaltice va fi suplimentat cu încă 13,3 km, un proiect în acest sens urmând să intre pe ordinea de azi a şedinţei din luna iulie a "parlamentului" judeţean.

Asfaltări pe zone

Mang a prezentat date despre zonele în care se fac asfaltări. Potrivit acestora, în zona Marghita s-au pus 7,4 km de covoare asfaltice noi (pe raza comunei Tăuteu – 2,5 km, Balc – 4,3 şi Pădurea Neagră -  0,6 km). Lucrările au fost executate de Dumexim cu 1,258 milioane lei. "În medie, un kilometru de asfalt costă 170.000 lei", a precizat Mang.

În zona Beiuş se pune asfalt nou pe 5,4 km de drumuri judeţene (Remetea – 2,8 km, finalizaţi, Curăţele – 0,6 km, finalizaţi, Uileacu de Beiuş – Pocola – 2 km, în curs de realizare), executantul fiind firma Drumuri Bihor, cu 864.000 lei.

În zona Tinca se aştern 10,4 km de covor asfaltic, la Holod – Dumbrava 2 km (în lucru); Salonta – Arpăşel 2,1 km (în lucru) Ghiorac 1,5 km; Salonta 2 km; Arpăşel-Batăr 2 km, Căpâlna 0,5 km, firma contractată fiind SC Imperial, la un preţ de 1,768 milioane lei.

În zona Aleşd se realizează 8,425 km de covor asfaltic pe tronsoanele Tileagd – Poşoloaca 1,075 km; Butan 1 km (finalizat), Chiştag 0,75 km (finalizat), Vadu Crişului – Dobricioneşti 1,55 km (finalizat), Bulz 1,55 km (finalizat), Bratca 1 km (în lucru) şi Borod 1,5 km (în lucru). Contrusctor este SC Carier SRL, iar valoarea contractată 1,318 milioane lei.

În fine, în zona Oradea se asfaltează 11,7 km de drumuri judeţene: Tileagd – Tilecuş 1 km, Ineu – Botean 2 km, Săcădat 2 km, Vârciorog 1 km, Sâniob 2,2 km, Lăzăreni – Holod 1 km, Lăzăreni 1,5 km, respectiv Sânnicolau Român 1 km. Lucrările sunt executate de Extract Com, valoarea contractului fiind de 1,888 milioane lei.

6 metri lăţime, 4 cm grosime

Mang a subliniat că lucrările se fac în baza unor contracte de execuţie încheiate în 2014, de precedenta administraţie, liberală, valabile inclusiv în anul 2018. Lăţimea unui drum judeţean este "în general" de 6 metri, iar grosimea stratului de asfalt este de 4 centimetri, a spus vicepreşedintele CJ, precizând că "sunt excepţii în care distanţa dintre casele de pe o parte şi alta a drumului este de 6 metri şi trebuie lăsat loc de şanţ". "Acolo drumul are 5 metri lăţime, căci nu suntem adepţii demolărilor", a făcut vicepreşedintele o glumă.

Pe unele dintre aceste sectoare de drum, a susţinut Mang, firmele au făcut şi lucrări la fundaţiile şoselelor, nu doar au turnat asfalt. "N-aş putea să vă spun pe câţi kilometri, nu sunt porţiuni continue. Sunt câteva situaţii", a răspuns Mang întrebării BIHORANULUI pe această temă.

"Lozinci şi minciuni"

Întrebat de BIHOREANUL care au fost criteriile de selecţie a drumurilor care au fost sau vor fi asfaltate, având în vedere acuza că a ignorat drumuri cu adevărat dezastruoase, Mang a spus că asemenea reproşuri sunt "lozinci ordinare şi minciuni".

"Raţiunea conform căreia le-am ales a fost în primul rând vizita în teren. Nimeni nu poate să pună covor asfaltic pe un drum care a fost recent modernizat. Toate aveau nevoie de covor asfaltic. Pe toate aceste drumuri s-au făcut doar plombări în ultimii 10 ani", a spus vicepreşedintele CJ Bihor.

Răspunzând acuzaţiilor liderului PNL Ionel Avrigeanu, care a enumerat mai multe drumuri judeţene cu mari probleme în Bihor, Ioan Mang a admis că sunt "drumuri judeţene care arată prost". "Dar 8 ani de zile au fost la putere (n.r. - PNL) şi au făcut 130 kilometri de drumuri. Aveau ocazia în 8 ani să facă toate drumurile judeţene. Drumurile sunt proaste pentru că au condus ei prost, nu pentru că n-am reuşit să le terminăm noi în doi ani", a susţinut Mang, ignorând însă că în cei 8 ani PNL a condus judeţul împreună cu UDMR şi cu PSD.

Referindu-se la unul dintre exemplele date de Avrigeanu, şi anume la drumul din Sâniob, care ar fi fost în stare bună şi pe care CJ a pus asfalt nou doar în intravilanul comunei, Mang a replicat că "drumul e prost în Sâniob". "Sigur că trebuiau făcute asfaltări în localitate. L-aş întreba pe domnul Avrigeanu când a fost ultima oară în Sâniob".

Investiţii şi prin PNDL

Pe aceeaşi temă, Ioan Mang a afirmat că "nimeni nu face de nebun" lucrări la drumuri, fără să fie nevoie, însă a admis că liderii UDMR, PSD şi ALDE de la şefia CJ Bihor sunt cei care au hotărât ce drumuri să aibă prioritate şi care nu. "Pe oportunitate, adică unde era mai degrabă să se facă lucrările acum şi unde era mai degrabă anul viitor, a fost decizia alianţei de la guvernarea locală. Sigur, nu se pot face toate într-un an. Dar nu am făcut niciun metru unde nu este nevoie", a repetat Mang.

În afara lucrărilor de investiţii finanţate de CJ din fondurile proprii şi cele cuprinse în programele PNDL, în Bihor mai rămân circa 200 kilometri de drumuri judeţene fără covor asfaltic şi neprinşi în niciun program de modernizare.

Vicepreşedintele a amintit că există şi alte lucrări în contractare sau în executare la drumurile judeţene din Bihor, între care trei drumuri a căror finanţare a fost obţinută prin PNDL 2: Aleşd - Aştileu până la Damiş, Dobreşti – Luncasprie şi Bălaia – Sârbi.

De asemenea, Mang a vorbit şi despre proiectul Drumului Apuseni, prin care urmează să fie modernizate şi reabilitate 56 km de drumuri judeţene, întregul proiect având finanţare europeană în valoare de 170 milioane lei.

Citeşte şi: PNL Bihor acuză Consiliul Judeţean: Prin "marea asfaltare", aruncă banii pe drumuri în stare bună, dar nu le repară pe cele "catastrofale"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Poiu
Regula ce de o simplă. Ii ții pe proști săraci , și când e de vot le dai și le primiți, ce faci din ce ai promis nu mai contează, că la următoarele alegeri, o dai din nou. Și așa avem DI TĂTI. Și noi suntem de vină.
Postat 11 Iulie 2018, 14:43 de Sandu1201
e de urmărit
ieri am trecut prin Salonta pe porțiunea de drum,, din sensul giratoriu din centrul Salontei spre ieșirea către Tulca-Tinca,pe DJ795,, pe lungimea de 2,1 km NU se lucrează,asfaltul arată bine ,fără gropi,crăpături,d-nu Avrigeanu e de urmărit finalul.
Postat 11 Iulie 2018, 10:26 de patriot
Sandule
Daca era CJul de azi responsabil, in 10 de ani din 20 de strazi mai aveau de asfaltat 18. Strazi din centru de cateva sute de metri poate. Ideea e urmatoarea, drunurile cu care se lauda vor fi asfaltate pe o treime maxim. Restul raman in stare proasta. Luam Tileagd Posoloaca, si cu bicicleta la turul bisericilor de lemn a fost proat, acu ceva vreme. Nu s-a facut nimic de atunci, e mai lung de 1 km, in sat e prost, pana la iesire din Tileagd e prost. Deci ori tragi un covor constant ori mai bine il lasi cum e. Numai in Chistag au tras pe raza comunei, si acolo pana la gara. Cativa ani mai tarziu au mai tras o tura in continuare pana la pasarela Holcim. Tetchea cu Bujorel si-a tras asfalt (deh, pesedeu) dar si ala de fatada. Restul comunei inca are drumuri betonate de fostul Combinat de ciment. Restul satelor spre Padurea Neagra la fel. Drumul pana acolo e praf, dar ei fac prin sate. Deh, sa voteze prostii nu sa ajunga oamenii acolo. Ca atata putem, vorba aia "io votez cu cine mi-a pune asfalt in nantea cășii"
Postat 11 Iulie 2018, 08:04 de poiu
Poiu
Eu sunt mulțumit că in centru in Oradea nu mai sunt străzi neasfaltate ( in 2008 erau 20 de străzi ) și treaba merge spre bine, in încă 10 ani de mandat toate străzile vor fi asfaltate. Calitatea asfaltului nu e ca la TOKYO , dar e superioară față de Londra sau New York.
Postat 11 Iulie 2018, 01:38 de Sandu1201
Realizări
Adică numai la pesedeu sunt realizări mare bucăți de 1km de drum asfaltat. 1,075 mai exact. Cum sa ieși în fața când tu ai peste 10.000 de km de drum pietruit sa zici că au plonjat 1 km. Strat de 4cm e puțin mai mult că o plomba. Pai elimini efectul și cauza îl va produce înapoi la anu. Pai numai așa se asigura un cash flow constant in firmele de asfaltari. Dar sa ieși în fața cu asemenea realizări e deja nesimțire crasa. Nu știu culoarea politică a zonelor menționate dar sunt drumuri județene. Daca nu sunt in stare, sa le lase la primării. Penibil
Postat 10 Iulie 2018, 21:27 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON