Echipa naţională de polo U17 a României va participa în perioada 24 - 27 iunie în localitatea Maribor (Slovenia) la calificările pentru Campionatul European.
La această competiţie, clubul Crişul Oradea este reprezentat de trei jucători: Orsós Richárd, Horaţiu Mureşan şi Patric Dumitru. Din păcate, al patrulea jucător aflat în vizorul antrenorului lotului naţional, Insinnia Ştefan, nu a putut efectua deplasarea din cauza unei accidentări.
Echipa naţională este antrenată de George Deacu şi Bogdan Bogatu şi face parte din grupa C, alături de reprezentativa ţării gazdă, Rusia, precum şi Marea Britanie şi Austria.
Selecţionata ţării noastre va susţine primul joc pe data de 24 iunie, împotriva Marii Britanii (de la ora 18.30), apoi va întâlni, pe rând, Rusia (vineri, 25 iunie, de la ora 12.00), Slovenia (vineri, 25 iunie, de la 20.30) şi Austria (duminică, 27 iunie, de la ora 10.00).
La final, primele două clasate se vor califica la turneul final al Campionatului European rezervat Juniorilor U17, care va avea loc în Malta, în perioada 12 – 19 septembrie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.