URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 08 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!
Zic şi eu
Adrian Cris
Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
11 Noiembrie 2019, 15:15

Traian Bodea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor: „Din păcate, de prea multe ori am tăcut”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La CJ Bihor, omul zilei este, de peste o lună, vicepreşedintele Traian Bodea, reprezentantul ALDE, cel mai mic partid din „parlamentul” judeţean. Buturuga mică, dar care a răsturnat carul mare al alianţei cu PSD-UDMR, votând alături de PNL schimbarea politrucilor promovaţi în Consiliul de Administraţie al Aeroportului şi împotrivindu-se rectificării bugetare propuse de preşedintele Pásztor Sándor şi vicepreşedintele Ioan Mang.

La capătul a trei ani şi jumătate de parteneriat cu aceştia, Bodea afirmă în interviul acordat BIHOREANULUI că nu îl interesează dacă i-a supărat aliaţii, ba chiar regretă că a cedat de prea multe ori în faţa lor, fiindcă, dacă era după el, ar fi schimbat radical CJ şi instituţii subordonate.

- Luna trecută aţi cerut verificarea cheltuirii celor 11,67 milioane lei alocaţi astă-vară pentru ca 20 de primării să repare nişte drumuri comunale, dar PSD şi UDMR s-au opus. Până la urmă, aţi făcut singur verificările promise? Cu ce rezultat? A fost sau nu o risipă?

- Am făcut verificări în baza documentelor de la primării, din care rezultă că, exceptând comuna Cetariu, care a organizat o licitaţie, au făcut achiziţii directe cu firme. Rezerva mea vine din faptul că alocarea banilor a fost hotărâtă fugitiv, fără proiecte tehnice, studii de fezabilitate, liste de cantităţi şi criterii de atribuire a sumelor către primării. Or, eu consider că CJ nu trebuie doar să dea bani, ci şi să verifice ce s-a făcut cu ei, chiar dacă unii s-au simţit deranjaţi.

- Vicepreşedintele Mang a fost enervat de iniţiativa dvs, iar preşedintele Pásztor a adus la şedinţa CJ primari UDMR, ca factor de presiune...

- Nu ştiu cine i-a adus pe acei primari, dar sigur n-am greşit. De când sunt responsabil pe Direcţia Economică, am insistat ca pe drumurile judeţene să aşternem covoare asfaltice, să nu mai facem reparaţii care nu pot fi cuantificate precis...  

- Deci a fost ideea dvs? Dl Mang a lăsat să se înţeleagă că i-a aparţinut.

- Nu, a fost ideea mea, dar n-am crezut necesar s-o spun până acum.

- Şi la covoarele asfaltice puse pe DJ-uri aţi făcut verificări? Cu ce constatări?

- Concluzia pe drumurile judeţene a fost că s-au făcut şi lucrări bune, dar şi că era loc de mai bine. Am avut şi sesizări de la persoane nemulţumite, din zonele Aleşd, Marghita, chiar şi Oradea. Calitatea a fost medie, nu putem spune că a fost superioară, dar nici rea.

„Am deranjat pe toată lumea”

- Revenind la drumurile comunale: BIHOREANUL a constatat că banii CJ au ajuns prin primării la firme cu „spate” politic, în special UDMR, dar şi PSD, cum e Carier SRL, care încasează o treime din totalul sumei pentru DC-uri. Aşa se face administraţie?

- Din păcate, au existat în toate instituţiile din România, inclusiv la CJ Bihor, firme „agreate” şi firme „neagreate”, ceea ce e păgubos şi pentru banul public, şi pentru ideea de concurenţă. În zona Marghita, la care faceţi referire, firma respectivă e unul dintre operatorii importanţi, dar există o rezervă venită din faptul că mai multe primării au făcut achiziţii directe de la aceasta. Eu cred că trebuie urmărit ca atât cantitatea, cât şi calitatea lucrărilor să fie corecte. Am constatat că după discuţia despre cheltuirea banilor au fost firme care s-au întors pe drumuri şi au mai lucrat încă 30%, că poate vine cineva şi verifică.

- Sursele noastre susţin că atunci când aţi cerut verificarea cheltuirii, reprezentanţii PSD şi UDMR v-au cerut să renunţaţi. Cine v-a presat şi cum?

- (după un timp de gândire) Am deranjat pe toată lumea, dar nu îmi pare rău, pentru că multe lucruri trebuie îmbunătăţite în activitatea CJ. Eu n-am venit aici să plac unui partid sau altuia, iar la anul n-o să mă gândesc dacă l-am supărat pe dl Mang sau pe dl Pásztor. Nu asta mă interesează, ci dacă atunci când am avut de spus ceva, am spus sau nu. Din păcate, de prea multe ori am tăcut. Au fost mai multe situaţii care m-au făcut să aştept şi să tac.

- Situaţii în care aţi cedat?

- Situaţii în care aş fi făcut lucrurile altfel.

„Fără sprijin”

- Cam de o lună, votaţi contra proiectelor PSD-UDMR şi pentru cele ale PNL. Acum vă consideraţi la putere sau în opoziţie, aliat cu PSD şi UDMR sau cu PNL?

- Noi am intrat în CJ cu votul bihorenilor, deci este libertatea noastră de a discerne când e bine să votăm o propunere a PNL şi când una a PSD-UDMR. Nu m-a încântat în aceşti trei ani lupta între putere şi opoziţie, cred că prin dialog se putea lucra cu mai multe rezultate. Din acest mandat se vor învăţa mai multe lucruri: că se poate conduce judeţul şi la limită, că poţi fi în opoziţie şi totuşi puternic, că nu e bine ca opoziţia să fie aşa tranşantă, că războiul le produce pagube tuturor... Eu am tras de mine să asigur o stabilitate în CJ. N-am fost un scandalagiu, chiar dacă în unele momente, nu puţine, nu mi-au plăcut unele lucruri, dar am considerat că dacă am intrat într-o alianţă trebuie să fie continuitate. Oricum, nu mai puteam schimba lucrurile, puteam face rău celor de la conducere fără a putea face bine celor din opoziţie, care oricum pierduseră puterea executivă în instituţie. Deci, ca să răspund la întrebare, nu cred, ca regulă, că poţi fi de acord numai cu o parte.

- V-au tratat preşedintele Pásztor şi vicepreşedintele Mang ca pe un partener egal, v-au consultat înainte de a lua decizii? Aţi fost de acord cu ele? V-aţi impus vreodată o idee?

- Am avut o colaborare, zic eu, bună. N-o să mă auziţi spunând nimic rău, pentru că au fost totuşi colegii mei, cu bune şi cu rele. Dar eu doream unele proiecte care au rămas fără sprijin. De exemplu, o analiză la instituţiile subordonate şi la aparatul propriu al CJ, să vedem eficienţa angajaţilor, identificarea celor care nu se prezintă la serviciu, posibilitatea comasării unor instituţii pentru reducerea cheltuielilor, întărirea altor structuri. Mi-aş fi dorit o reformă în carne vie. Am propus să fie cartele la intrare şi ieşire, nu s-a făcut, mi-aş fi dorit să fie GPS-uri pe toate maşinile şi la ora 16 să fie lăsate în curtea instituţiei, mi-aş fi dorit ca Direcţia Tehnică şi Direcţia de Proiecte să fie îmbunătăţite, să avem atât de multe proiecte şi lucrări încât să trebuiască să facem credite ca să le implementăm, nu să rămânem cu un excedent de 100 milioane lei necheltuiţi anul trecut pe investiţii. Cele două teatre puteau fuziona, ca să fie mai puţini şefi, Centrul pentru Cultura Tradiţională se putea şi el comasa cu Şcoala Populară de Artă, la DGASPC se putea reduce risipa comasând tot felul de centre împrăştiate prin tot judeţul. Le-am spus colegilor despre ideile mele, nu mi-au zis nici da, nici nu.

„Au vrut să-şi mulţumească lipitorii de afişe”

- În schimb, au adus politruci la „Comunicare”, oameni bine plătiţi, cu salarii pe care puteau fi angajaţi ingineri. În ce măsură sunteţi mulţumit de transparenţa CJ? În loc să aibă rezultate în administrare, CJ a excelat în propagandă şi, prin aşa zisa „agenţie de presă”, a atacat opoziţia...

- Uneori e bine şi să ai comunicatori buni. Problema e că totdeauna când eşti atacat ai reacţia de a te apăra. Opoziţia, zic eu, a greşit că a atacat puterea chiar de la începutul mandatului, eu cred că trebuia să atace în puncte-cheie, dar n-a avut consilieri remarcabili.

- Supraîncărcarea cu clientelă de partid a avut loc mai ales după epurarea de anul trecut, când organigrama a fost modificată după interesele UDMR. Sunteţi satisfăcut cu asta?

- S-au adus şi oameni de care era nevoie, dar să ştiţi că în 2016 am preluat instituţiile subordonate deja încărcate. Fiecare conducere care a venit a pus peste ce a găsit şi nimeni n-a fost dispus să taie. Partidele au vrut să-şi mulţumească lipitorii de afişe.

- Dacă dvs aţi fi preşedinte al CJ aţi reduce posturile?

- Absolut! Categoric aş fi redus posturile.

„Nişte drumuri şi nişte capele”

- La anul, actuala conducere va trebui să prezinte un bilanţ. Ce lasă bun în urmă?

- Sunt multe proiecte în lucru: drumul Apusenilor, proiectul pe sănătate, reabilitarea cabanei Vadu Crişului, un stadiu destul de avansat la parcurile industriale, s-a asfaltat destul de mult pe drumuri judeţene... Eu consider că mandatul este unul bun. Dar va fi provocator următorul, pentru că următoarea conducere va trebui să le continue, să vină cu altele noi şi cu o altă abordare, în sensul de a renunţa să considere că sunt mari realizări nişte drumuri şi nişte capele, şi a impune o viziune care să ducă la creşterea calităţii vieţii bihorenilor. Prin programe de investiţii mari, de 20-25 milioane euro, să dea direcţii de dezvoltare pe domenii, în economie, energie, turism... De exemplu, în zonele turistice să stimuleze mici servicii, genul de afaceri din care oamenii să poată să trăiască.

- Vreţi să candidaţi şi anul viitor, cum spuneaţi astă-vară?

- Mi-aş dori să continui, dar nu oricum. Voi analiza după sărbătorile de iarnă dacă voi mai candida. Îmi doresc o putere de decizie mai mare, pentru că nu vreau să nu pot pune în aplicare ce aş vrea să facem. Când eşti vice, nu ai puterea aceasta. Pe mine m-a erodat acest mandat, pentru că aş fi vrut să văd schimbări masive. Deci sub această formă, de vicepreşedinte, nu voi continua.

- Anul trecut aţi fost schimbat de la conducerea ALDE Bihor. Care e acum situaţia dvs în partid? Vă gândiţi şi la varianta de a pleca la un altul?

- Deocamdată nu mă preocupă poziţia politică, voi vedea ce trend este pe plan naţional, dacă se vor face fuziuni, alianţe, şi atunci voi şti dacă pot candida în continuare în numele ALDE. Eu doresc să continui la CJ, dar în perioada 2020-2028 să facem proiecte pe termen lung, să nu ne mai lăudăm cu drumuri, capele, cu cămine culturale, cu bani daţi la ONG-uri. Nu asta trebuie să preocupe o conducere cu viziune, ci proiectele mari, care să influenţeze calitatea vieţii bihorenilor. E ca acasă: îţi cumperi pastă de dinţi, îţi faci de mâncare, îţi speli hainele, dar astea sunt treburi curente, nu obiective.

- În ce măsură schimbarea guvernării centrale va influenţa administraţia bihoreană?

- Mai sunt câteva luni până la alegerile locale. Schimbarea de la nivel central nu cred că schimbă semnificativ lucrurile la nivel judeţean.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2964 RON
  • 1 EUR = 4.8397 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON