Traducător în ajutor: O tânără din Ucraina s-a alăturat orădenilor care ajută refugiații să se cazeze în oraș (FOTO)

"De ce şi-a dorit să provoace atâta suferinţă? Cum a putut porni un război între două popoare înfrăţite?", sunt întrebările cu referire la Putin pe care şi le pune Bianca Simionca atunci când îşi vede compatrioţii ajunşi în bejenie la Oradea după ce au reuşit să fugă din calea războiului.  

BIHOREANUL a cunoscut-o "pe teren", când intermedia conversaţiile dintre refugiaţii care nu ştiu engleză şi localnicii care vor să-i ajute.

O familie "multinaţională"

Crescută de bunica maternă, Bianca, în vârstă de 18 ani, şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Slatina, un orăşel din Transcarpatia, regiunea Ucrainei cea mai apropiată de Bihor.

A vizitat de multe ori şi Moscova, metropola unde părinţii săi, Liana şi Mihail, au muncit ani întregi pentru a le oferi ei şi fratelui său mai mare, Jicu, un trai mai bun. "Veneau acasă la sărbătorile mari şi în concedii. Când intram în vacanţa de vară mergeam noi la ei, în Rusia. Ei s-au integrat şi şi-au făcut mulţi prieteni ruşi acolo", povesteşte tânăra ucraineancă.

Familia a călătorit des şi la Baia Mare, unde locuieşte o verişoară a mamei. Anul trecut, mama, Bia şi Jicu au reuşit chiar şi să obţină cetăţenia română.

A ales Oradea

Cunoscând bine româna şi fiind atrasă de ţara în care a ajuns să trăiască mătuşa Maria, după ce a terminat la liceul din oraşul natal clasa a XI-a (ultima din învăţământul liceal în Ucraina), Bianca a decis să se înscrie la Facultatea de Medicină din Oradea.

"Am citit multe despre oraş pe internet. Mi se părea liniştit şi modern. M-am gândit că ar fi o alegere potrivită, unde pot învăţa ce-mi place", explică Bia alegerea făcută. Anul trecut, în septembrie, a fost acceptată la facultate şi a primit cazare în căminul C3 al Universităţii, iar în octombrie a ajuns pentru prima dată în urbe.

A stat, însă, aici doar trei săptămâni. Cursurile s-au mutat în online din cauza ultimului val al pandemiei, aşa că s-a întors acasă, unde a rămas până la finalul săptămânii în care Rusia a atacat Ucraina.

Care-ncotro

Pe 24 februarie, declanşarea războiului i-a luat familia prin surprindere. "Ştiam de ameninţări, de deplasarea trupelor ruse la graniţele ţării cu Belarus. Tocmai de aceea, părinţii şi-au luat câteva zile libere şi erau acasă. Am decis că trebuie să plecăm chiar în ziua în care a început războiul. Chiar dacă luptele au început departe de casa noastră, eram foarte speriaţi", recunoaşte fata.

Părinţii şi fratele au părăsit Ucraina în aceeaşi zi. Au stat câteva zile la mătuşa Maria din Baia Mare, iar apoi s-au despărţit. Tatăl a acceptat o ofertă de muncă în construcţii în Italia, unde lucrau deja mulţi vecini, iar mama şi fratele au plecat la o verişoară în Cehia, unde şi-au găsit şi ei de lucru.

Bianca a mai rămas câteva zile cu bunica ei, Ana, apoi a decis să vină în Oradea. "Am ajuns la Oradea duminică, pe 27 februarie, dar pe bunica n-am putut s-o convingem. A spus că nu-şi lasă casa şi animalele. De atunci vorbim la telefon zilnic şi suntem uşuraţi că, deocamdată, e bine. Dar nu ştim pentru cât timp...", spune tânăra.

Prezentă peste tot

În urmă cu trei săptămâni a început primele cursuri în format fizic şi tot atunci a decis să facă voluntariat la Asociaţia de Responsabilizare şi Dezvoltare a Tineretului (ARDT) Oradea. Împreună cu alte asociaţii studenţeşti, organizaţia ajută refugiaţii care ajung în Oradea, găsindu-le cazare, oferindu-le hrană şi servicii medicale, şi îi înregistrează într-o bază de date pentru a ţine permanent legătura cu ei cât timp sunt în judeţ.

Bianca a muncit mult, încă din prima zi, ca traducător. "Am fost la Cefa, unde erau cazaţi copiii orfani şi am mijlocit conversaţiile dintre ei şi medicul pediatru care i-a consultat. Copiii s-au simţit în largul lor văzând că vorbim aceeaşi limbă. La fel e şi în cazul celorlalţi refugiaţi pe care-i întâlnesc şi care nu ştiu engleză. Mă bucur că pot să-i ajut măcar cu atât, ascultându-i şi împărtăşind acelaşi necaz", spune tânăra.

BIHOREANUL a cunoscut-o tot pe teren, ea fiind cea care a mijlocit reporterilor şi discuţiile cu refugiaţii pe care în urmă cu trei săptămâni poliţiştii unguri i-au întors de la punctul de frontieră Borş I. De atunci tânăra a mai ajutat mulţi compatrioţi, cu care împarte aceeaşi dorinţă: să fie pace în ţara lor. "Mi-aş dori ca tot ce trăim acum să fie de scurtă durată. Dar chiar dacă războiul se va încheia într-un viitor apropiat, rănile vor rămâne mult timp în inimile noastre...".