Direcţia de Sănătate Publică Bihor aduce, în premieră, lămuriri complete despre procedura de prelevarea probelor biologice în vederea testării SARS-CoV-2 în judeţ, arătând cine poate fi testat gratuit prin Ambulanţă, care este suprasolicitată, precum şi prin centrele de recoltare din unităţile sanitare publice, de stat, şi private.
DSP cere bihorenilor să nu mai abuzeze prin apeluri la 112 pentru a chema Ambulanţa să le recolteze probe la domiciliu.
Prin 112 doar simptomaticii nedeplasabili
Reacția apare ca urmare a numărului mare de solicitări la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, atât din partea pacienților, cât și din partea medicilor de familie, în vederea recoltării de probe pentru testarea Covid la domiciliu a unor persoane cu simptome diverse.
Concret, DSP precizează, printr-un comunicat dat publicităţii miercuri, că potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 807/2020, recoltarea probelor se face de către Serviciul de Ambulanță Județean numai în cazul persoanelor simptomatice aflate în carantină la domiciliu, al altor persoane simptomatice identificate de către personalul medical al SAJ, gravide simptomatice şi persoane incluse în Recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19, numai în cazul în care aceste persoane nu se pot deplasa la centrele de recoltare, excepție făcând persoanele pentru care recoltarea probelor se face de către DSP (în baza anchetelor epidemiologice) pentru contacţii simptomatici din focare și cazurile confirmate.
Priorităţi de testare
De asemenea, DSP informează că în conformitate cu metodologia Institutului Național de Sănătate Publică, există priorităţi de testare, pentru anumite categorii de persoane.
Este vorba despre:
1. Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar și auxiliar, conform definiţiei de caz;
2. Contacți direcți simptomatici ai cazurilor confirmate;
3. Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;
4. Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplasează de la centrul de transplant în centrele de prelevare (la fiecare 2 săptămâni);
5. Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore inainte de internarea în spital;
6. Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie: - Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore inainte de fiecare cura, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare; - Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de radioterapie – înainte de prima ședință și apoi la 14 zile, până la terminarea curei;
7. Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenției/manoperei.
8. Pacienti hemodializaţi asimptomatici - de 2 ori pe luna; - Pacienti hemodializati asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări la 6-7 zile interval între ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați în sesiuni separate de restul pacienților;
9. Pacienți hemodializaţi simptomatici
10. Persoane instituționalizate asimptomatice – de 2 ori pe lună;
11. Personalul de îngrijire din centre rezidențiale – săptămânal;
12. Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;
13. Personal medico-sanitar si auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7-a zi de la ultimul contact posibil infectant (cu menţiunea că în perioada imediată contactului posibil infectant și până la primirea rezultatului de laborator, personalul medico-sanitar si auxiliar își va desfășura activitatea cu respectarea măsurilor de protecție standard).
Prin aplicarea conformă a legislației în vigoare privitoare la testarea COVID-19 de către medicii de familie și personalul SAJ vor putea fi efectuate testări într-o perioadă optimă doar la grupele populaționale de risc cuprinse în recomandările de prioritizare a testării și va fi diminuată transmiterea în comunitate a virusului.
Centre de recoltare în unităţi sanitare publice
DSP Bihor informează că în judeţ funcţionează următoarele centre de recoltare în vederea testării Covid:
Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea,
Spitalul Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea,
Spitalul CF Oradea,
Spitalul Municipal ”Dr. Pop Mircea” Marghita,
Spitalul Orășenesc Aleșd,
Spitalul Municipal ”Ep. N. Popovici” Beiuș,
Spitalul Municipal Salonta.
Testarea PCR la cerere se efectuează contracost!
Centrele de recoltare din unitățile private și detaliile de contact ale acestora sunt următoarele:
DENUMIRE |
LOCAȚIE |
PROGRAM RECOLTARE |
TELEFON |
LABORATOR |
PRET |
REGINA MARIA |
Oradea Str. Nicolae Jiga nr. 18-20 Str. Transilvaniei nr. 2 Str. Onisifor Ghibu nr. 1 |
8 -16 8 – 11 8 – 11 |
Prezentare directă
sau Programare prin call center 021/9266 |
Laborator Regina Maria Oradea |
390 lei |
|
Beius Calea Bihorului nr 14-16 |
8 - 11 |
|
|
|
BIOCLINICA |
Str. Nicolae Bolcaș nr. 8 (Bloc Prima Residence Bolcaș) |
12 – 14 L - J |
0726/336518 Programare |
Bioclinica Timișoara |
350 lei |
CLINICA SANTE |
Punct de lucru Str. Louis Pasteur nr. 1, bloc M1 |
11 - 13 Luni Miercuri Vineri |
0359/179543 Programare |
Sante București |
350 lei |
MEDLIFE |
Punct de recoltare Str. Republicii nr. 30 |
7 – 11 L - V |
0749/217553 |
Spitalul Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea
Resident Laboratory
Medlife Timișoara |
340 lei |
|
Salonta Str. Toldi Miklos nr. 5 |
7 – 11 L - V |
0735/300981 |
|
|
|
Beiuș Str. Romană nr. 10 |
7 – 11 L - V |
0743/229848 |
|
|
CLINICA EUCLID |
Punct de recoltare B-dul. Dacia nr. 49 Bl AN 50 |
8 – 13 L - V |
0259/434141 |
Resident Laboratory
|
295 lei |
MEDICRIS |
Str. Mihai Viteazul nr. 12 |
7 – 8 L - V |
0259/479897 |
Resident Laboratory
|
300 lei |
BIOINVEST |
Str. Episcop Roman Ciorogariu 62 |
11 – 13 L - V |
0259/412295 |
Resident Laboratory
|
295 lei |
MEDICIS |
B-dul. Dimitrie Cantemir nr. 78 |
7.30 – 12 L - V |
0745/393290 Programare |
Sc Technomed Group SRL Arad |
230 lei |
SYNEVO |
B-dul. Magheru, nr.8, Bl. M8, parter |
12 - 13.30 L - V |
0259-231952 |
Synevo Chiajna jud. Ilfov |
285 lei |
|
B-dul. Decebal nr.22, Bl. C104/b |
7 – 13.30 L - V |
0741-245809 |
|
|
SPITALUL PELICAN (MEDICOVER) |
Str. Corneliu Coposu 14A – 14B |
11 – 13
|
Programare prin call center 0259/444444 |
|
230 lei (în limba română) 250 lei (în limba engleză) |
Persoanele din județul Bihor care nu sunt în categoriile menționate la prioritățile de testare stabilite și menționate mai sus sunt rugate „să nu abuzeze de recoltările efectuate gratuit prin Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și să se adreseze la centrele de recoltare pentru testarea Covid, publice sau private, existente în județul Bihor”.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.