România este magnet pentru turiştii străini, anunţă site-ul Digi24.ro, conform căruia în luna iunie, numărul străinilor care au vizitat ţara noastră a fost mai mare cu peste 100.000 faţă de acelaşi interval, anul trecut.
Potrivit sursei citate, în prima jumătate a acestui an cei mai mulţi străini au preferat staţiunile montane, în vreme ce alţii au ales Capitala şi alte oraşe mari.
În topul preferinţelor străinilor este Braşovul, arată Digi 24, în primele 5 luni ale acestui an, oraşul având cel mai mare număr de turişti veniţi în România, aproape 50.000.
La nivel naţional, datele statistice arată că în luna iunie 2015, au fost aproape 500.000 de înnoptări ale turiştilor străini.
Cei mai mulţi turişti vin din Europa, mai concret din Germania, Italia sau Israel, însă avem şi vizitatori din Asia ori America de Nord, mai menţionează sursa citată.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.