URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Martie 2021, 08:00

Teama de vaccin: Peste jumătate din angajaţii spitalelor din Bihor au refuzat, până acum, să se vaccineze

Teama de vaccin: Peste jumătate din angajaţii spitalelor din Bihor au refuzat, până acum, să se vaccineze LA EXTREME. Singurul spital al cărui personal se apropie de o rată de imunizare de două treimi este cel din Ştei, unde s-au vaccinat aproape 66% dintre salariaţi. La polul opus e Spitalul Orăşenesc Aleşd, cu nici 31% angajaţi vaccinaţi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Puterea exemplului face mai mult decât puterea cuvântului", spunea pe 5 ianuarie primul medic orădean vaccinat anti-Covid, dr. Anca Hnatiuc, de la Spitalul Municipal, unitate care tratase o parte dintre cele 18.113 infectări descoperite până atunci, cu preţul îmbolnăvirii a numeroşi angajaţi.

În al III-lea val al pandemiei, numărul acestora creşte alarmant, ajungând joia trecută la 24.217, dar cel al imunizărilor rămâne modest, fiind vaccinaţi doar 80.132 din cei 615.444 bihoreni. Situaţia nu e mai roz nici măcar în rândul angajaţilor spitalelor, cei dintâi care ar trebui să ştie că aceasta previne efectele îmbolnăvirii şi care ar putea da un exemplu celorlalţi. 

7 din 9

Cu două săptămâni în urmă, când s-au împlinit trei luni de la lansarea primei etape a campaniei de vaccinare în judeţ, destinate prioritar personalului medico-sanitar, BIHOREANUL a solicitat celor 9 spitale din judeţ să comunice datele privind vaccinarea angajaţilor. 

Până la finele săptămânii trecute au comunicat aceste informaţii 7 unităţi - Spitalul Judeţean şi cele municipale din Oradea, Marghita şi Salonta, cele orăşeneşti din Ştei şi Aleşd, plus spitalul MAI (fost Militar), în timp ce Spitalul Municipal din Beiuş şi CF din Oradea nu au dat un răspuns. Chiar şi aşa, datele sunt elocvente pentru gradul de acceptare a vaccinării în spitale, locurile cele mai expuse riscului de a deveni focare de infecţie. Iar concluziile nu sunt deloc liniştitoare...  

Spitalele orădene, pe la 42%

Potrivit conducerii Spitalului Municipal din Oradea, până la 15 martie, din totalul celor 2.158 de angajaţi s-au vaccinat 923, adică abia 42,77%. Cei mai mulţi, previzibil, sunt medici (176 din 204, deci 86,27%), biologi, farmacişti, chimişti şi fizicieni (50 din 63), iar cei mai puţini sunt cadre medii şi auxiliare: doar 365 din cele 739 de asistente şi numai 125 din 466 de infirmiere, îngrijitoare şi brancardieri. Din personalul TESA (economişti, jurişti, ingineri, bucătari, paznici etc) erau vaccinaţi 14 din cei 45 de angajaţi.

Tot până la 15 martie a fost vaccinat doar 42,76% din personalul Spitalului Judeţean (1.032 din 2.413 angajaţi, în frunte cu medicii (88,61%, adică 249 din 281). Dintre asistente erau vaccinate doar 382 din 803 (47,57%), iar din cele 464 infirmiere, îngrijitoare şi brancardieri doar 168 (36,20%).

Nici la Spitalul MAI Avram Iancu (fost Militar), angajaţii nu s-au vaccinat într-o proporţie mai mare: 70 din 166 (42,16%), cei mai mulţi medici (17 din 22), urmaţi de asistente (22 din 86), de personalul TESA (16 din 26) şi de brancardieri, infirmiere şi îngrijitoare (10 din 26).

Ştei şi Salonta peste Marghita şi Aleşd

Rata de vaccinare e şi mai scăzută la spitalele din restul judeţului. La Municipalul din Marghita erau vaccinaţi pe 10 martie doar 39,94% dintre angajaţi (147 din 368): 24 din cei 43 medici, 73 din 171 de asistente şi 43 din 134 de infirmiere, îngrijitoare, brancardieri şi muncitori. La Salonta, situaţia e mai bună, până la 19 martie fiind vaccinaţi 99 din cei 207 angajaţi (47,82%): 18 din 28 de medici, 34 din 78 asistente şi 20 din cele 55 de infirmiere şi îngrijitoare. 

Cel mai puţin s-au vaccinat angajaţii Spitalului din Aleşd: până la 25 martie doar 59 din totalul de 191 (30,89%): 17 din 24 de medici, 21 din 84 de asistente şi numai 9 din 47 de infirmiere, îngrijitoare şi brancardieri (19,14%). 

Cea mai mare acoperire vaccinală o au angajaţii spitalului din Ştei, unde s-au imunizat 60 din cei 91 de angajaţi (65,93%), însă doar jumătate dintre medici (6 din 12).

După educaţie 

O explicaţie a ratei modeste de vaccinare a personalului din spitale este că unii au trecut prin infecţie şi încă mai au anticorpi, dar adevărul e că mulţi alţii refuză imunizarea, fie pentru că nu vor, fie pentru că nu sunt capabili să înţeleagă beneficiile. "Unii s-au informat din surse ştiinţifice şi s-au vaccinat, mai ales medicii, alţii sunt influenţaţi de teorii ale conspiraţiei", spune dr. Adrian Duşe (foto), managerul Spitalului Judeţean, care adaugă că "în rândul colegilor nevaccinaţi apar şi acum îmbolnăviri". 

Aceeaşi observaţie a făcut-o şi omologul său de la Municipalul orădean, Laurenţiu Chiană: "Personalul auxiliar e influenţat de dezinformările de pe Facebook privind siguranţa imunizării". Managerul de la Salonta, Adrian Haţegan, a remarcat că doar puţini dintre salariaţii care refuză vaccinarea recunosc acest lucru, spunând că o vor face nu se ştie când: "Ce aşteaptă, nu îmi dau seama".

Bradacs Aliz, managerul Municipalului din Marghita, afirmă că reticenţa şi opoziţia la vaccinare sunt greu de înţeles. "Am avut coleg mort de Covid şi colegi care s-au infectat luna aceasta, la o lună după vaccinare, şi nu au avut niciun fel de simptom. Asta ar trebui să dea de gândit şi sper că se vor vaccina mai mulţi". Optimismul, însă, scade cu fiecare zi în care angajaţii din spital ar putea să se vaccineze, dar aleg să n-o facă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
@excalibur
Ti-am mai spus (ramane sa ne tutuim, macar in spatiul virtual), inclusiv dpmdv este riscant sa aplici in direct ceva ce ar trebui sa fie pur profilactic. Insa daca viteza de vaccinare este suficient de mare, pericolul este extrem de mic. Pe de alta parte, acest pericol se exclude cu vaccinurile pe baza de ARNm (care, evident nu modifica ADN-l, asa cum spun cei care nici macar nu stiu ce este ADN-l... asa-i K62i?). Insa, probleme apar si din cauza factorului uman: (1) inainte de vaccinare nu se face un test rapid de anticorpi = miserupismul autoritatilor, (2) multi cu covid, se vaccineaza avand boala in derulare = miserupismul bolnavilor (astia din urma mai ajung in stare grava... ori dau liber la mutatii). Solutia reala ar trebui sa fie DISCIPLINA. Vaccianarea in timp de pandemia compenseaza lipsa de disciplina.
Postat 30 Martie 2021, 16:04 de sasi
profesorul pedofil
sau cadrul medical antivaxxer? In ce difera?
Postat 30 Martie 2021, 15:51 de sasi
colegi care s-au infectat luna aceasta, la o lună după vaccinare, şi nu au avut niciun fel de simptom
Deci, cei vaccinati,neavind simptome sau cu simptome usoare, devin agenti de raspindire ai virusului.Niste bombe biologice umblatoare.Daca nu ar fi fost vaccinati,cei cu simptome ar fi intrat in carantina,concediu medical,izolare, deci nu ar mai fi raspindit virusul...iar cei asimptomatici ar fi raspindit oricum virusul.Concluzia inginereasca ar fi ca prin vaccinare se accelereaza raspindirea virusului.Ceea ce e ciudat,daca o fi adevarat.Unii specialisti zic ca vaccinarea se face preventiv,nu in plina pandemie.Vaccin fericit...
Postat 30 Martie 2021, 11:28 de excalibur
.
daca asa merge treaba atunci nu o sa obtinem imunitatea colectiva din cauza unor vite care chiar ele ar trebui sa ne dea un exemplu. in cazul asta iesim in continuare la protest, macar obtinem imunitatea colectiva prin infectare. Un medic care nu se vaccineaza, trebe concediat instant
Postat 30 Martie 2021, 11:23 de David
Vaccin
D-nul dr. uita sa spuna ca stiintific habar n-au ce efect va avea pe termen mediu si lung aceste vaccinuri ,de ce nu spune ca oamenii sunt pe post de cobai cu o substanta care are rolul de modificare genetica nici un caz pentru covrig!!!!
Postat 30 Martie 2021, 11:17 de User anonimizat
posturi libere
Acest lucru ar trebui sa insemne angajari masive pe acele posturi, care evident ar trebui eliberate... Nu avem nevoie de prosti in spitale! Vrem personal calificat!
Postat 30 Martie 2021, 10:11 de sasi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON