Un tânăr român în vârstă de 19 ani a decedat într-un grav accident rutier, pe care l-a provocat şi în urma căruia au murit doi copii: un băiat de 11 ani şi surioara sa, în vârstă de 5 ani, anunţă presa italiană, citată de agenţia de ştiri Mediafax.
Potrivit surselor citate, Bogdan V., în vârstă de 19 ani, rezident în Italia, circula cu viteză cu un vehicul marca Volkswagen, când, în apropierea oraşului italian Brescia, a pierdut controlul asupra vehiculului, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un alt vehicul, marca Audi, în care erau trei persoane - un italian de 44 de ani, Dorino Roberto Facchinelli, şi cei doi copii ai acestuia - Matteo, 11 ani, şi Greta, cinci ani. Italianul în vârstă de 44 de ani a fost rănit în accident şi este spitalizat.
Românul şi băiatul de 11 ani din celălalt vehicul au murit pe loc, în vreme ce micuţa a decedat la câteva ore, într-un spital din Bergamo.
Un oficial regional italian l-a criticat dur pe şoferul român, spunând că nu îi pare rău că a murit. "Un singur comentariu, poate răutăcios şi puţin neobişnuit pentru un politician: nu îmi pare rău deloc că acest român beat şi criminal a murit. Deci... o rugăciune pentru Greta şi pentru tatăl său", a scris, pe Facebook, Viviana Beccalossi, comisarul regiunii Lombardia responsabil de Afaceri Teritoriale, Urbanism şi Siguranţă publică, înainte ca micuţa Greta să moară la spital, din cauza rănilor suferite.
"Nu este vorba de rasism, dar am ajuns la capătul răbdării", a continuat Viviana Beccalolossi. "Încă o dată, un străin s-a făcut remarcat printr-un act ruşinos, mergând beat cu maşina şi distrugând o familie. La Brescia s-a ajuns la căpătul răbdării, pentru că această provincie este pe primul loc în Italia din punctul de vedere al numărului de străini, pentru că acolo au venit sute de imigranţi", a mai spus Beccalolossi.
De precizat, însă, că până la această oră, carabinierii nu au stabilit că adolescentul român era în stare ebrietate, deoarece testele toxicologice vor dura 48 de ore.
Mai mult, iniţial, presa italiană relatase că românul circula cu o maşină furată, dar ulterior s-a dovedit că autoturismul cu care a produs accidentul aparţine prietenului mamei lui.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.