Muncitorii RER Ecologic Service au fost luaţi în vizor de o parte dintre orădenii care locuiesc pe strada Sfântul Apostol Andrei, după ce au început să toaleteze platanii care despart şoseaua arterei.
„Am început lucrările săptămâna trecută, au existat nemulţumiri din partea unor locatari, dar acum oamenii au înţeles”, a explicat, marţi, pentru BIHOREANUL, directorul de producţie al RER Ecologic Service, ing. Ionel Ban.
Potrivit lui Ban, toaletările s-au făcut la comanda Primăriei Oradea, care la rândul ei a înregistrat mai multe cereri ale unor orădeni care locuiesc în zonă şi care se plâng că platanii le obturează lumina naturală din apartamente.
„Aşa s-a dat undă verde pentru reducerea lungimii coroanei arborilor. În plus, lucrările s-au realizat sub stricta coordonare a inspectorilor Direcţiei Tehnice a Primăriei”, a mai spus Ban. Astfel, nicio creangă nu a fost tăiată de muncitorii operatorului de salubritate fără acordul specialiştilor Primăriei. Crengile tăiate sunt apoi tocate de muncitori cu un utilaj anume.
Pentru ca RER Ecologic Service să poată realiza toaletările, un echipaj al Poliţiei Locale a blocat accesul rutier pe sensul dinspre biserica ortodoxă spre restaurantul Vandana.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.