URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
21 Noiembrie 2018, 19:44

"Sunteţi un partid de hoţi, de corupţi şi mafioţi": PSD-iştii din Capitală, aşteptaţi cu scandări de protestatari la Aeroportul din Oradea (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Desantul PSD programat să sosească miercuri seară a fost întâmpinat, la Aeroportul din Oradea, de protestatari din gruparea Oradea Civică, dar nu numai, cu toţii ţinând pancarte antiguvernanţi în mâini şi strigând sloganuri precum "Sunteţi un partid de hoţi, de corupţi şi mafioţi".

Cursa Tarom RO627 a fost aşteptată, miercuri seară, la fel cum în alţi ani, la început de ianuarie, erau aşteptate charterele miliardarului Ion Ţiriac. De data aceasta, însă, motivul este un desant de parlamentari ai PSD, care au fost aşteptaţi, zeci de minute, de un grup de protestatari proveniţi din Asociaţia "Oradea Civică", dar veniţi şi pe cont propriu, dotaţi cu recuzita obişnuită.

Oamenii, 14 la număr, s-au înşirat pregătiţi cu pancarte şi strigând mesaje precum "Sunteţi un partid de hoţi, de corupţi şi mafioţi", "Ruşine, ruşine să vă fie", "Ale, ale, o dorinţă sinceră, PSD la carceră", "Ale, ale, dăm ciocan la PSD", "ALDE şi PSD aceeaşi mizerie", "UDMR, magyar PSD", obişnuite pentru protestele din Oradea.

Deşi cursa Tarom de miercuri seară este asigurată de obicei de o aeronavă ATR, de data aceasta compania de stat a înlocuit-o cu un avion de tip Boeing, surse din cadrul aeroportului explicând acest lucru prin faptul că delegaţia PSD este foarte numeroasă.

La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de jandarmi. La aeroport s-a înfiinţat de asemenea şi şeful Inspectoratului de Poliţie Bihor, comisarul şef Alin Haniş, îmbrăcat în civil, în ţinută lejeră. Acesta a explicat reporterului BIHOREANULUI că a venit doar să se asigure că totul este în ordine şi că nu va sta mult.

Din rândul PSD-iştilor din Bihor, la aeroport s-au aflat, pentru întâmpinarea, doar senatorul Florian Bodog. Unele voci spun că şi liderul PSD de Bihor, Ioan Mang, se afla acolo.

Pentru transportarea PSD-iştilor a fost adus un autocar al firmei GIG Tour, tras chiar în faţa terminalului, foarte aproape de clădire, iar jandarmii au format un cordon între poarta de sosiri şi vehicul, în timp ce protestatarii s-au apropiat şi ei de clădirea terminalului, dar nu au fost violenţi, ci doar au strigat sloganuri anti PSD şi antiguvernamentale.

Protestatarii i-au ironizat pe jandarmi deoarece au permis şofeului autocarului să tragă chiar la 1 metru de trepte. "Băgaţi-l în aeroport, băgaţi-l în aeroport", spun ei.

UPDATE: 

Tot mai mulți protestatari

Numărul protestatarilor a crescut, ajungând la circa 35. Unii au venit cu copii mici.

Când PSD-iştii au ajuns la autocare, protestatarii au strigat tot mai tare: "Partid de hoţi şi de mafioţi", "Hoţii, hoţii!".

Printre cei care au sosit miercuri seară la Oradea se numără Titus Corlăţean, Radu Preda, Tit Liviu Brăiloiu, fostul ministru al Educației, Liviu Pop, şi alţii, mai puţin cunoscuţi.

Radu Preda, parlamentar din Craiova, a spus că protestatarii dovedesc lipsă de educaţie şi că la Craiova nu vorbesc aşa.

Ar fi vrut empatie

Vizibil nervos în legătură cu această situaţie, dar şi de faptul că a fost fotografiat de BIHOREANUL, senatorul Florian Bodog s-a adresat jurnaliştilor, scurt. Singura declarație a acestuia a fost că le mulţumeşte "în mod special celor de la Oradea Civică, pentru că sunt plini de empatie pentru colegii care au venit azi în Oradea şi pentru cuvintele calde cu care i-au întâmpinat".

Cu toate că iniţial surse din mediul politic susţineau că Liviu Dragnea urma să vină la Oradea cu o cursă Blue Air care a decolat din Bucureşti la ora 19.30 şi a aterizat la Oradea la ora 20.30, liderul PSD nu şi-a făcut apariţia.

Protestatarii au aşteptat cursa, însă Dragnea nu a apărut, motiv pentru care manifestanţii au avut reacţii de două feluri: unii au fost satisfăcuţi că nu vine la Oradea, iar alţii s-au arătat supăraţi pentru că nu au putut să îi transmită mesajele pe care le repetă din ianuarie 2017.

În ciuda vehemenței cu care s-a strigat, protestul a fost unul pașnic și nu au fost violenţe de nici un fel.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
@CrisDumi
Felicitari! Demult n-am vazut asa lovitura reusita, ai fost/esti sniper? P.S. Vezi ca mai este unul! P.P.S.Buna si asta: @poiu Am toate print-screen-urile! Totul este păstrat!
Postat 24 Noiembrie 2018, 06:07 de pinonel
!!!
@poiu:Am toate print-screen-urile! Totul este păstrat!
Postat 23 Noiembrie 2018, 18:47 de unom
!!!
@poiu: cand eu eram facut căpitan de securitate cu numele scris clar era OK? Când unul îl numește pe tatăl meu moș e OK? Când mi se scrie stradă ȘI NUMĂRUL e OK? Când unul a scris " în Piața Unirii am....pe ma-ta, a fost OK? De ce nu ai reacționat și atunci? Acum sunt făcut postac! Da? Demonstrează!
Postat 23 Noiembrie 2018, 18:45 de unom
Re: poiu
Nu trebuie să te enervezi "bubule" ... maică-ta, în afară de originea rromă era chiar femeie de treabă, fiind o vânzătoare de ziare la chioșc chiar apreciată de noi, ceilalți. Iar taică-tu, selectat dintre rromi de către PCR, ca milițian responsabil cu hoții de fiare vechi, era chiar simpatic când trecea pe lângă noi copiii și ducea mâna la chipiu ... ca de la un grad mai mic la inul mai mare !?! În rest, dacă ți-ai fi văzut de lungul nasului și nu ai fi fost nesimțit în exprimare ... nimeni nu ar fi aflat din ce familie colorată ai venit pe lume și ce orientare "politică" ai apucat !?!
Postat 23 Noiembrie 2018, 18:38 de CrisDumi
Dumy
Pana la familie ti-a fost. Aici nu vb de mama nimanui ca pot sa iti spun chestii de sa stai prin baie sa plangi si sa îți crestezi venele ca si coloana Infinitului. Vezi-ti acolo de mininu tau pe economie si de inteligenta ta comunala primitiva, jeg social ce esti. Stai ca te aflu pe tine incet incet ai dupa ce avem nume sa vedem daca esti tot asa rotund. Cu riscul ca bihoreanul sa dezvaluie datele tale. Nu atii cu cine te-ai prins la hora, mai nimeni cu mate sparte. Iau singur o pauza, deja devine tot mai greu cu inculti ca tine. Si iti spun ultima data, nu baga familia nimanui in jocul tau jegos, jegule. Esti atata de josnic si de gunoier incat acolo ajungi, sa pomemesti de mame, mai imbecilule cu 10 clase. Da repet, o sa vedem cat mai trambitezi aici după ce te fac public
Postat 23 Noiembrie 2018, 01:30 de poiu
CrisDumi
Intervențiile tale sunt cu rost??
Postat 22 Noiembrie 2018, 22:04 de Sandu1206
Attn: Florin Ciucaș
Este unul de își zice "poiu" de pe care maică-sa îl striga "bubu" când îl chema, că se aduna șatra toată la ei la bloc, la parter. El zice că e membru la "liberali" dar noi, acolo, îl evităm. El însă o ține ca orbul de bâtă, neînțelegând că liberal și slugă sunt două noțiuni diferite, mai ales pentru unul ca el, cu creierul subțire ca gheața pe o coadă de măturoi. Înjură, jignește și scuipă când vorbește ... făcând de râs tot site-ul Bihoreanul cu intervențiile lui. Ce rușine!
Postat 22 Noiembrie 2018, 16:41 de CrisDumi
pace, pace...
Acuma, eu ce să zic? Păcat că vă atacaţi reciproc şi vă jigniţi pe mize mici, fiindcă amândoi sunteţi capabili să scrieţi lucruri interesante... când nu vă enervaţi :)
Postat 22 Noiembrie 2018, 22:46 de Florin Ciucas
@ Florin Ciucas
Da de dumy ala de mai jos nu zici nimic? Un postac penibil sau chiar jenibil, ce nu isi da seama cat e de subtire linia pe care sta acuma, dupa mesajul de mai jos. Nu de alta da sa nu aiba bihoreanul de dat detalii despre cine e ala, de unde scrie si sub ce adresa e inregistrat la voi, ca va da putina bataie de cap. Si nu, nu esti anonim dumy, bun nume ti-ai ales.
Postat 22 Noiembrie 2018, 14:44 de poiu
Repect protestatarilor!
Mi-a placut de tit brailoiu, cum ii acuza el pe protestatari de lipsa de bun simt! Tocmai el, care a jignit-o ca un badaran pe colega lui de la USR, dna Florina PRESADA, care i-a jignit de multe ori pe ziaristi! Adica el, un mitocan, vine sa ne dea lectii! De aia zic: cinste protestatarilor! Ne-au (mai) salvat din putina noastra onoare de bihoreni! P.S. Unde au fost ,,opozantii" din pnl?! Zic unii ca incingeau gratarele, se pregateau sa-si primeasca cum se cuvine oaspetii, pe tovarasii de drum din vremea marelui usl....
Postat 22 Noiembrie 2018, 13:24 de pinonel
Unii protestează, alții critică de la distanță, o mulțime susține prin vot și câțiva râd de toți !?!
În momentul în care postez asta ... nimeni nu știe unde a plecat Bolojan !?! Ei bine, un Corlățean a fost însărcinat să se întâlnească cu edilul liberal de la Oradea, la o vilă "uitată până și de PCR" din Băile Felix ...ca să preia niște cereri specifice, contra unei oferte generale !?!
Postat 22 Noiembrie 2018, 12:37 de CrisDumi
Guvern zero zero
PSD cu ale sale guverne zero zero(autostrazi, spitale,scoli,gradinite...zero) si cei mai incompetenti si habarnisti ministri din istorie,recuperati si resapati periodic din programul rabla pt. ministri.
Postat 22 Noiembrie 2018, 12:21 de Ducustrigacucu
simplu
rusine sa le fie mai vin la taieri de panglici ar trebui sa protestam in Sanmartin contra acestor ipotenti politici. nu au fost instare sa faca nimic bun pentru Romania de ani de zile. nici PDl sau Altii nu s buni dar astia de acum sunt deadreptul jalnici.
Postat 22 Noiembrie 2018, 11:38 de oradea
Ce primire calduroasa!
Sper ca mergeti baieti si la sanmartin, cica se deschide profi si l au chemat si pe drac-nea, iar in Oradea se dau in folosinta ceva ANL uri. Cat de grotesc, inca nu s a facut nimica in sautul sanmartin si hopa se inghesuie lumea la taieri de ațe, apoi la o inmuiere cu cuiperci la felix! Sper ca nu i lasa nenea jan la el, moca.
Postat 22 Noiembrie 2018, 08:45 de User anonimizat
unom
Afectat direct de investițiile lui Bolojan? Parca ești în sat și ai grija de moșu, cum pot sa spui că ești afectat direct. Sa fie Universității pietonală , ai promis că te legi de pod.
Postat 21 Noiembrie 2018, 23:07 de Sandu1206
Mult iubite și stimate Primar al Universului....
@poiu: păi am scris despre toate....nu ai citit? Nu eu am făcut promisiunile! EL le-a făcut....pricepeti mai pentru numele Domnului și a Maicii Sale care azi a intrat în Biserică....el, marele Bolojan le-a promis! Si atunci de ce sa nu le repet zilnic? Sunt afectat direct! Voi o lalaiti cu "Veorica"! Fiecare cu ce crede....
Postat 21 Noiembrie 2018, 22:28 de unom
RE: Mult iubite și stimate Primar al Universului....
Atitudine de postac de partid. Când apare o ştire deranjantă, zbang cu un comentariu "pe lângă", care să deturneze atenţia de la subiect.
Postat 21 Noiembrie 2018, 22:55 de Florin Ciucas
unom=Soricel=pisicarosievarga=cainerau=TDS= Sarca=protestatarul=motanul in-ciotat
Ne bucuram de autostrăzile promise de PSD, au respectat termenul tot, se surpa 4 autostrăzi din cauza lui Bolojan.
Postat 21 Noiembrie 2018, 21:38 de Sandu1206
Omule
Mai da-o in pana mea cu podul ala. Tot asta bagi articol de articol. Mai schimba placa, da-o cu dalele din centru, da si tu cu ciumperca, da cu giratia de la emanuel, da cu parcarea din independentei. Da deja visez si noaptea podul si pietonala de la universitate. Lasa-ma omule sa dorm, fie-ti mila! (E un pamflet, nu mi-o lua in nume de rau). Iar ca au venit hotii peste noi si aia la aeroport, imi suna in minte si mai imediat pe YouTube "Unde's pistoalele/unde's pumnalele" a lui Sterian
Postat 21 Noiembrie 2018, 21:29 de poiu
Aferim peneleule
Probabil Albă ca zăpada multiplicată a protestat în numele unor partide "dă " dreapta! Între timp Primarul Universului își respectă promisiunile! Podetul de la UO/Sorbonica e gata conform graficului, linia de tramvai "dă " la Emanuel e gata, Piața 100 e praf, Ciuperca nu e gata! Avem terase la GRAMA j și d-astea....cool!
Postat 21 Noiembrie 2018, 20:24 de unom
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON