URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Februarie 2021, 19:01

Stop, apa mea! În Batăr, peste 350 de proprietari, inclusiv Primăria şi biserica, s-au extins ilegal peste cursurile de apă şi baraje

Stop, apa mea! În Batăr, peste 350 de proprietari, inclusiv Primăria şi biserica, s-au extins ilegal peste cursurile de apă şi baraje BARAJ PRIVATIZAT. Barajul de la Tăut, complet refăcut de ABA Crişuri în anul 2016, nu mai este doar al României, având acum şi un proprietar privat. O parte din suprafaţa barajului a fost "lipită" pe cartea funciară a unui localnic care deţine un teren agricol în vecinătate
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Programul naţional de cadastrare a unităţilor-administrativ teritoriale din ţară, derulat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), a scos la iveală o situaţie surprinzătoare în comuna Batăr: râurile şi lucrările hidrotehnice din comună s-au privatizat!

Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a descoperit 354 de situaţii în care vecinii râurilor din comună, după noile măsurători, au devenit proprietari pe cursurile de apă, pe diguri şi maluri, ba chiar şi pe barajul care asigură apa de consum din oraşul Salonta. Terenuri care, potrivit legii, nici nu puteau ieşi din proprietatea Statului Român şi care acum, pentru a redeveni publice, trebuie cercetate de judecători...

Ape "cucerite"

În 2015, ANCPI a dat startul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, menit să înregistreze gratuit toate terenurile din 2.337 de unităţi administrativ-teritoriale din ţară. În primul lot al măsurătorilor, s-au numărat trei comune din Bihor: Batăr, Tulca şi Mădăras.

În iunie 2020, ANCPI a prezentat public propunerile de intabulare pentru comuna Batăr, finalizate în urma măsurătorilor făcute pentru a stabili limitele fiecărei proprietăţi. Analizând documentele, angajaţii Biroului Cadastru şi Patrimoniu din Administraţia Bazinală de Apă Crişuri au depistat că terenurile deţinute de Statul Român şi administrate de ABA, în baza Legii Apelor, au fost "cucerite" de vecini. "Parcelele proprietarilor din vecinătate se suprapun peste aceste zone, în unele cazuri pe suprafeţe mici, de 80 centimetri, în altele pe suprafeţe de câte 4-5 metri lăţime", explică directorul ABA Crişuri, Ionel Avrigeanu (foto).

Aşa se face că acum au mai mulţi proprietari privaţi atât râul Crişul Negru, pârâurile Beliu, Ciumeghiu, Culişer, Ghepeş, Răchest şi Valea Nouă, cât şi digurile de apărare şi malurile cursurilor de ape, dar şi mai multe foraje hidrotehnice, cantonul ABA din comună şi barajul Tăut, amplasat pe Crişul Negru. 

La judecată

ABA Crişuri n-ar fi putut înstrăina aceste terenuri, nici măcar parţial, pentru că Legea Apelor prevede explicit că toate cursurile de apă, malurile şi lucrările hidrotehnice reprezintă un domeniu public, aşa cum este şi firesc să rămână, pentru a putea fi administrate pentru siguranţa tuturor cetăţenilor. "Probabil, în programul de cadastrare s-au făcut măsurători din birou, nu pe teren, şi aşa au rezultat hărţile greşite", bănuieşte un angajat. 

ABA a contestat hărţile la ANCPI, arătând că încalcă domeniul public al statului, dar toate cererile au fost respinse, ca şi cum ar fi firesc ca râul Crişul Negru să aibă proprietari privaţi! Angajaţii Apelor suspectează că cererile au fost respinse nu pentru că ar fi neîntemeiate, ci pentru că ANCPI trebuia să termine cât mai curând cadastrarea, oricum întârziată. 

Ca să lămurească problema, ABA a contestat actele în instanţă, deschizând câte un proces pentru fiecare carte funciară greşită. În total, 354 de acţiuni au fost depuse, în luna ianuarie, la Judecătoria Salonta, fiind chemaţi la judecată zeci de săteni, firme care deţin terenuri agricole, dar şi Primăria Batăr ori Biserica Ortodoxă din Talpoş. 

Răspundere pasată 

Primarul din Batăr, Ioan Mughiuruş (foto), nu-şi explică cum au ajuns comuna şi sătenii proprietari pe râuri, diguri ori baraj. "Am auzit că ABA a făcut ceva contestaţii la OCPI, dar noi n-avem nicio treabă, nu noi am făcut cadastrarea. Nici nu ştiu concret unde sunt probleme, că nouă ABA nu ne-a trimis niciun act. Să lămurească judecătorii". Edilul nu exclude însă ca nici localnicii să nici nu ştie în ce harababură birocratică se află. "Vor afla, probabil, când vor primi citaţiile". 

Şeful OCPI Bihor, Călin Ivan-Leţ, respinge ideea că măsurătorile au fost greşite şi susţine că de fapt cadastrarea a respectat actele de proprietate. "Noi scriem titlurile de proprietate în urma deciziilor comisiei locale de fond funciar. Numai Primăria poate spune dacă documentele sunt greşite, nu OCPI".

Directorul confirmă, însă, că acum toate documentele de proprietate mai pot fi modificate doar prin sentinţe judecătoreşti. "Procesul de intabulare este în derulare, dar nu se mai pot face rectificări, acea perioadă a expirat", spune Ivan-Leţ. Aşa că sătenii vor trebui să meargă, pe rând, la judecată, fie să lupte pentru apele şi malurile pe care le deţin în acte, fie să renunţe rapid la ele. Fireşte, pe banii şi pe osteneala lor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Ce sa reconfirmat ????
Nu deposedeaza nimeni țăranul roman lasă vrajeala ca nu tine cu povesti de astea fumate ala haur, cu sânge și pământ cu poezii, tocmai de asta se fac acele lucrări sa nu inunde tarlaua, casa, adăpostul etc taranului, iar unde sau făcut lucrari sau făcut și exproprieri odată cu dreptul la proprietate exista și dreptul la servitute adică dacă un diliu se intabula de un drum cale de acces etc ceilalți trebuie sa își ia elicopter? ce nu pricepi tu este ca domeniul public și bunurile statului sunt clar reglementate de legi iar prostii ca cele de mai sus sunt lovite de nulitate iar acesta situație se datorează unei alte prostii făcute de niște topografi care au făcut cadastru din birou nu pe teren și nu sunt bugetari dezinformezi grosolan încercând sa duci discuția în alta parte cu sânge și pământ și slujbasi ai statului care suge sângele poporului, manipulări și păreri neavenite, de fapt tu ești expertă în toate, zicea cineva despre o categorie de oameni ca ii cunosti după : ei le știu pe toate, întotdeauna dau lecții și critica pe alți, ei intodeanu ar fi procedat altfel, toți ceilati sunt fie prosti fie neterminati , ii critica întotdeauna pe alți și lucrurile făcute de alți, au o părere foarte bună despre sine și una foarte proasta despre ceilalți, bine Napoleon zicea ca în politica chestia asta nu e un dezavantaj.Nu mai fi atâta de fustrată .
Postat 05 Februarie 2021, 13:49 de sss
Măi, sss ... tu ești din categoria #insist !?!
Nimeni nu s-a întabulat, la Batăr, Tulca ori Mădăras, pe pământul altuia sau a Statului Român !?! S-a reconfirmat schițe cadastrale cu realități fizice din moși-strămoși !?! Statul Român și ABA în acest caz, să facă bine să nu pretindă maluri de ape de care nu a avut grijă, inundând terenurile altora ... și să priceapă că dreptul de proprietate este garantat, indiferent ce lucrări de regularizare ar trebui să facă pentru a lăsa delimitări clare și vizibile între deținători. Țăranul român, dacă îl mai deposedezi încă odată după comuniști încoace, de terenul lui ... fi convins că se va lăsa cu sânge, indiferent ce păreri emană "neterminații" bugetari !?! Că-i pământ sau apă, drum ori cale de acces public ... nu va conta.
Postat 05 Februarie 2021, 09:44 de CrisDumi
????
Nene sigur ca sa modificat situatia din teren unde sau făcut poduri diguri sau făcut expropieri iar unde sunt eroziuni ori proprietarul renunță la suprafață respectiva ori se pune peste vecin dacă el nu are cadustru sa zicem dacă nu vrea sa renunțe primește diferența din rezerva primăriei în alta parte(suprafață din TP nu poate sa se diminueze decât prin comisia județeană de fnd, funciar sau hotărâre jud sau renunti singur de buna voie) dar orice topograf normal știe ca nu se poate intabula o persoana privata pe bunurile statului drum de acces apa dig etc .
Postat 04 Februarie 2021, 19:03 de sss
sss ... bați câmpii fără să cunoști realitatea !?!
La Batăr, spre exemplu, s-au corelat suprafețele pe care oamenii le aveau în CF și în schi[lțele cadastrale de la primărie. Concret, proprietarul X are 0,5 ha de-a lungul cursului de apă ... și a venit topigraful care a stabilit, pe repere știute deja de zeci și zeci de ani între vecinătăți, că pe acea suprafață apare acum și câțiva zeci de centimetri de apă din Criș !?! Cam ce ai fi vrut tu să facă omul acolo ?!? Să doneze bucățica de aliniament către Statul Român ... spre mulțumirea "neterminaților" de la ABA ?!? Cursul de apă s-a modificat pur și simplu, pentru că în acea zonă s-a făcut de-a lungul anilor lucrări majore de excavare (poduri, podețe, diguri, balastiere, etc), care au dus la modificări ale cursului de apă ... nu și a reperelor cadastrale !?! Capisci, acum ... că un cadastru cu reperele sale deja stabilite de sute de ani, nu se modifică de fapt când topograful marchează pe schiță ?!? Doar situația reală din teren se modifică ... ceea ce nu înseamnă ca cineva trebuie să renunțe la dreptul său de proprietate ce îi reiese din măsurători.
Postat 04 Februarie 2021, 18:22 de CrisDumi
Zău
Serios tocmai ca, cadastrul se poate modifica exista soluții mai multe tocmai asta face topograful măsoară realitatea din teren sa vada dacă corespunde cu cea de pe țidule sau daca au intervenit niște factori uman, naturali care au modificat lucrurile, legea e clara nu te poți intabula pe bunurile statului indiferent care sunt acestea dar dacă faci treaba din birou nu cunoști realitatea din teren e mai puțin costisitor și comod iar daca oricum statul te plătește cu atât mai bine,apoi daca cei de Ocpi nu se sinchisesc sa verifice și apoi pasează treaba primăriilor ce sa facă primarul, primarul a făcut măsurătorile sau TOPOGRAFUL, primarul le-a verificat sau ei dela OCPI, cu acordul proprietarilor treaba se poate rectifica rapid.
Postat 04 Februarie 2021, 14:35 de sss
Înainte de a acuza niște primării și niște oameni ...
... mai bine s-ar uita Bihoreanul la "marea neterminare" a Administrației Bazinale, care după ani și ani de neîntreținere dar de mare consum bănesc, confundă cadastrul cu realitatea deformată din mintea lor !?! Apele au mâncat din maluri, au crescut ori s-au retras, au schimbat aliniamente de cursuri și s-au readaptat "climatic" sau după configurația unor amenajări artificiale !?! Pe cale de consecință, localități riverane și oameni cu proprietăți de-a lungul cursurilor de apă s-au trezit, după mai bine de trei decenii de ignoranță administrativă, că râurile au trecut și peste terenurile din proprietatea lor ... așa după cum a calculat și ABA, de la 0,80 la 4 m chiar !?! Or, dacă vrei să fie realitatea din teren precum scena virtuală din capul tău de ABA-gist ... n-ai decât să-ți jalonezi cursurile conform cu hărțile cadastrale autentice !?! N-ai făcut asta ... și vrei în schimb să o facă alții ?!? Învață să măsori cu teodolitul, cu laseru ori din satelit chiar, Avrigene ... aruncă ruletele de câte 3 sau 5 m, cu care sunt dotați funcționarii pe care te faci că îi coordonezi !?! Să fie clar și pentru Bihoreanul ... cadastrul nu se poate modifica, fiind de neaccesat pentru "designeri" de ocazie. Cadastrul e unul, de secole deja ... iar configurația reală, din teren a cursurilor de apă, e cu totul altceva !?!
Postat 04 Februarie 2021, 08:52 de CrisDumi
Tu ești tare competent se vede.
Baci Preda tu ai rămas blocat, măsurătorile le-a făcut un topograf adică firma privată care a luat cașcavalul, măsurătorile au fost probabil făcute din birou, deplasările in teren costa, combustibil mers prin noroi, lastaris, buruieni, etc deci ce treaba are plua cu prefectura cu bugetari ???? Chelo după e a fumat ceva.
Postat 03 Februarie 2021, 22:35 de sss
Cheloo
Poate Cheloo scoate una cu : Fa te bugetar:) Cam toti complexatii si incompetenți intra in politica sau in aparatul bugetar de stat ca doar asa pot avea putere . Si ajung pe funcții prin metoda pupincurismului si prin yesman, adică pt un post manaca si un *...iar după persecuta pe cei care intr-adevar sunt capabili . Asta e politica din România. Toate numirile se fac politic si nu pe merit. Avem exemple cu grămada chiar si in Bihor
Postat 03 Februarie 2021, 21:16 de Adrian_Preda
Controale controale controale
Controale
Postat 03 Februarie 2021, 19:43 de Sandy
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON