Problemele continuă în Televiziunea Română. Raportul de activitate al TVR a fost respins, miercuri, de plenul Parlamentului, ceea ce înseamnă demiterea conducerii instituţiei.
222 de parlamentari au votat împotriva raportului, iar 115 – pentru. Lui Stelian Tănase, directorul proaspăt demis al televiziunii publice, i se reproşează că, deşi a existat un plan de redresare a TVR, acesta nu a fost respectat, potrivit Digi24.ro.
Drept urmare, televiziunea publică adună datorii. La finalul anului 2014 TVR avea o datorie de 700 de milioane de lei, dintre care peste 400 de milioane la bugetul de stat. Stelian Tănase ocupa funcţia de director TVR din decembrie 2013.
"Am asistat într-un an şi jumătate la nenumărate acţiuni de imixtiune în politica editorială a TVR care au avut impact negativ asupra audienţelor şi asupra situaţiei economice a TVR. Vă mulţumesc şi îi doresc succesorului meu mai mult succes decât am avut eu la conducerea TVR", s-a explicat Stelian Tănase.
Tot miercuri, Irina Radu a fost numită director interimar al televiziunii publice.
"Risc foarte mult, dar o fac pentru colegii mei şi pentru mine. TVR m-a făcut ceea ce sunt.Vorbeau parlamentarii de planuri. E aberant de la o zi la alta să spui că ai planuri. Sunt în Comitetul Director şi din această poziţie aveam un anumit tip de planuri. Din noua poziţie, planurile se vor schimba. Atenţia mea se va concentra mai mult pe schimbarea legii şi pe lucrurile care contează enorm în posibilitatea de a ne desfăşura activitatea", a spus ea după votul din Parlament.
Irina Radu este coordonator cu atribuţii de director în Direcţia Programe. A fost editor la Monitorul de Iaşi, apoi editor şi prezentator la TVR Iaşi. Din 1993 lucrează în cadrul TVR, întâi ca producător şi prezentator, apoi ca director pentru evenimente speciale. A plecat în 2006 de la televiziunea publică, pentru a lucra la alte posturi de televiziune, şi s-a întors în TVR în 2012.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.