URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
11 Aprilie 2020, 17:33

Sprijin de 3,3 miliarde de euro: Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutorare a României, ce vizează IMM-urile

Sprijin de 3,3 miliarde de euro: Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutorare a României, ce vizează IMM-urile sursa foto: g4media.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisia Europeană a aprobat sâmbătă o schemă de ajutoare a României în valoare de 16 miliarde de lei, adică aproximativ 3,3 miliarde de euro, ce vizează susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii în contextul pandemiei de COVID-19, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres.

"Datorită acestei scheme de ajutoare în valoare de 3,3 miliarde de euro, România va putea ajuta IMM-urile să îşi acopere nevoile în materie de investiţii şi de capital de lucru în aceste vremuri care ne pun la încercare, prin acordarea de granturi directe şi de garanţii publice pentru împrumuturi. Vom continua să colaborăm îndeaproape cu statele membre în încercarea de a găsi soluţii fezabile de atenuare a impactului economic al pandemiei de COVID-19, în conformitate cu normele UE", a declarat vicepreşedinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei.

În cadrul acestei scheme, se va acorda sprijin sub formă de granturi directe şi garanţii de stat ce vizează creditele de investiţii şi finanţarea capitalului de lucru. Ajutorul va fi destinat IMM-urilor care se confruntă cu dificultăţi, în urma impactului economic declanşat de pandemia. Scopul schemei este să ajute întreprinderile să îşi acopere nevoile imediate de capital de lucru sau de investiţii, astfel încât acestea să îşi poată continua activitatea.

Granturile directe pentru o întreprindere nu vor depăşi 800.000 de euro, iar garanţiile de stat sunt limitate la maxim 6 ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON