URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Septembrie 2014, 11:32

Spot publicitar contestat: Constantin Brâncuşi, transformat în cyborg (VIDEO)

Asociaţia Proiect Urban a reclamat la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) spotul publicitar care promovează o bancă comercială, folosind imaginea sculptorului Constantin Brâncuşi.

"Neexistând un marcaj sau o atenţionare asupra faptului că personajul din imagini nu este Constantin Brâncuşi este generată impresia unei confesiuni a marelui creator, însă este o falsă confesiune ce poate aduce atingere identităţii şi crezurilor reale ale artistului cu privire la opera sa. În concluzie, spotul publicitar transmite publicului o imagine a unui cyborg, nu a adevăratului artist Constatin Brancuşi", susţine Dan Podaru, reprezentantul Asociaţiei Proiect Urban.

În sesizarea făcută către CNA, Dan Podaru a invocat mai multe articole ale Legii Audiovizualului, care au fost încălcate de acest spot publicitar difuzat pe posturile TV.

"Dorim să sesizăm apariţia unui spot publicitar în care animarea fotografiei cu imaginea lui Constantin Brâncuşi prin mijloace electronice lasă impresia unui document autentic, a unui material documentar de arhivă (învechit prin procedee cinematografice), însă nu este deloc aşa, spotul reprezentând doar o creaţie a agenţiei şi nu un document autentic", susţin reprezentanţii Proiect Urban.

"Agenţia de publicitate a creat o falsă confesiune a marelui artist prin mijloace electronice. În urma vizionării spotului publicitar, publicul poate rămâne cu impresia că filmul, aparent documentar, a fost realizat în anul marcat la începutul reclamei şi că această confesiune chiar a avut loc, ceea ce reprezintă o inducere în eroare şi o mistificare a realităţii, deoarece acestă filmare nu a avut loc niciodată. Imaginile şi animaţia sunt generate în manieră computerizată", se arată în sesizarea trimisă către CNA.

Reprezentanţii aceleiaşi asociaţii susţin astfel că sunt manipulate şi mistificate identitatea şi credinţele personale ale artistului Constantin Brâncuşi, prin atribuirea unei voci care nu aparţine marelui sculptor, ci unui actor.

"Ideile enunţate de personajul reclamei nu aparţin lui Constantin Brâncuşi, ci reprezintă un colaj realizat din idei disparate. Nu există certitudinea şi dovezi clare că aceste păreri au aparţinut marelui artist. În consecinţă, ideile enunţate de către personajul Constantin Brâncuşi din spotul publicitar reprezintă numai un colaj, o creaţie a departamentului de copyright a agenţiei, nu un enunţ autentic, original", sunt de părere contestatarii spotului.

Contestatarii cer încetarea difuzării spotului TV până la corectarea lui.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON