URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Aprilie 2022, 17:21

Spectacolul primăverii în Oradea: Magnoliile și lalelele fac din grădina Palatului Baroc un loc de poveste (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Este iar sezonul culorilor și miresmelor în parcul Palatului Baroc din Oradea. În weekend, precum și luni, sute de orădeni s-au dus să admire magnoliile albe și roz care decorează palatul de secol XVIII, precum și miile de lalele și narcise care fac din grădină un loc de poveste.

Vizitatorii nu au ratat ocazia să fotografieze sau să se fotografieze cu cadourile primăverii. Paleta de culoare este variată, grădinarii Palatului Baroc plantând lalele roșii, portocalii, galbene și albe.

De asemenea, în faţa Bazilicii Romano-Catolice, arbuştii sunt decoraţi de natură cu muguri şi frunze verzi. O parte dintre ei poartă, mai nou, și figurine în formă de ouă, dat fiind că creștinii catolici sărbătoresc Paştile duminică.

Orădenii se pot plimba şi în zona grădinii biblice, amenajată din dorinţa episcopului Böcskei László. În dreptul catedralei, sunt ordonate, pe câteva parcele, grâu, viţă de vie, mei şi orz, care simbolizează pâinea şi vinul, lalele şi crini imperiali, plante aromatice precum salvie, echinaceea şi isop, fructe şi legume prezente în Biblie (smochini, linte şi năut) şi plante monastice ca lemnul Maicii Domnului şi măsline. Nu toate dintre acestea au înflorit încă, grădina fiind gândită astfel încât să fie "vie" pe o perioadă cât mai mare a anului.

Lângă acele parcele pot fi admirate sute de narcise galbene şi albe.

Toate florile din parcul Palatului Baroc sunt îngrijite şi plivite de buruieni de grădinarii Palatului Baroc, în frunte cu Timea Kleszken, o tânără în vârstă de 23 de ani specializată în peisagistică și Karetka Áron, specializat în silvicultură. 

Cei care vor să admire spectacolul primăverii în grădina Palatului Baroc trebuie să ştie că nu au voie să intre cu animalele de companie, cu bicicleta sau trotineta. De asemenea, este interzisă pătrunderea printre straturile cu flori, la fel cum este interzisă ruperea florilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON