URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Octombrie 2018, 14:38

Spectacol de excepţie la Mădăras: Coro la Valle din Sover a interpretat "Deșteaptă-te, române" în limba română (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La sfârşitul săptămânii trecute, în Mădăras, a avut loc, în incinta Căminului Cultural, simpozionul-spectacol cu tema "Omagiu şi recunoştinţă celor care au luptat pentru Patria Mamă şi celor care au înfăptuit Unirea cea Mare". Evenimentul face parte dintr-o suită de manifestări cultural artistice găzduite de comuna bihoreană pentru a marca împlinirea a o sută de ani de la reîntregirea teritoriului naţional al României.

Între cei care au jucat un rol de seamă pe scena istoriei în apoteoticul 1918, s-au aflat şi unii dintre fiii şi fiicele comunei Mădăras. Aceştia, fie că au fost soldaţi pe fronturile Primului război mondial, fie că au făcut parte din delegaţii care au aclamat Unirea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, şi-au lăsat pentru totdeauna amprenta asupra destinului acestei naţiuni, înscriind comuna Mădăras în cartea de aur a istoriei.

"Evenimentul de sâmbătă a fost dedicat memoriei acestor oameni şi tuturor celor care au ştiut să pună interesul naţional mai presus de propria lor fiinţă. Şi pentru că ne aflăm într-un context european, manifestarea a avut şi o componentă transnaţională, evocându-se  drama Marelui Război, prin care au fost nevoiţi să treacă atât soldaţii români din Mădăras, cât şi cei italieni din regiunea Trento, aflaţi în acele vremuri în tranşee opuse, pe frontul din munţii Alpi", a spus primarul comunei, Dan Tiurbe.

Pe parcursul spectacolului a avut loc evocarea personalităților locale din comuna Mădăras care au participat la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, fiind totodată notate consecințele Declarației de autodeterminare de la Oradea și particularitățile acesteia pentru satele care compun comuna Mădăras.

Invitați de seamă în cadrul acestei manifestări au fost: Coro la Valle din Sover, regiunea Trento Italia. Între acesta și Ansamblul Cununița Mădăras au fost puse recent bazele unei colaborări culturale ce se anunţă a fi de bun augur.

La capitolul oficialităţi, printre invitații speciali s-au numărat Maurizio Paserotti, Consul onorific al României în Regiunea autonomă Trentino Alto Adige-Italia, Ottavio Bazzanella, președintele Fundației culturale Vale di Cembra, Roberto Bazzanella, dirijorul corului Coro la Valle, și domnul Aurel Chiriac, director al Muzeului Tării Crișurilor din Oradea.

Spectacolul a fost deschis de Coro la Valle din Sover care a interpretat Imnul României - Deșteaptă-te, române! Au urmat Grupul de tulnicărese ”Perla Apusenilor” venite din comuna Avram-Iancu, judeţul Alba. Prestaţia acestora a atras îndelungi aplauze şi admiraţie din partea numeroşilor spectatori, cântul vechiului instrument al moţilor producând o vie impresie în rândul celor prezenţi.

Grupul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mădăras, coordonat de domna directoare Ancuța Cionca și prof. Manuela Suciu, au interpretat o scenetă cu tematica 1 Decembrie, iar corul Colegiului Național ”Teodor Neș” Salonta, coordonat de prof. Judit Nagy, a interpretat mai multe cântece patriotice.

Invitații speciali, Coro la Valle veniți din Sover, regiunea Trento - Italia, au impresionat prin dansurile, cântecele și costumele lor. Corul a luat naștere în anul 2003 pentru a promova cântecul, costumul și tradiția din zona Vale di Cembra. Au avut numeroase spectacole în țară dar și în străinătate, în 2015 venind chiar și în România la Oradea. O surpriză din partea acestora a fost faptul că au interpretat Imnul României în limba română.

Spectacolul a fost încheiat de Corul General Traian Moșoiu din Oradea, înființat în urmă cu 20 de ani şi având o cpmponenţă variată: ingineri electromecanici, mecanici, un inginer agricol, profesori la catedră, dar şi pensionari.

La sfârşit, au fost înmânate diplome de onoare și premii urmașilor celor patru delegați locali la Marea Adunare de la Alba Iulia precum și tuturor invitaților. Invitaților speciali li s-au oferit şi mici cadouri care să le amintească de această zi specială.

Manifestările s-au încheiat sub auspciile unităţii, toţi cei prezenţi prinzându-se în Hora Unirii binecunoscuta melodie fiind interpretată cu acest prilej de Corul General Traian Moșoiu.

"Organizatorii spectacolului, Primăria  Comunei Mădăras  și Consiliul Local Mădăras, doresc să mulţumească tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a acestui eveniment, în special domnului Aurel Chiriac, directorul Muzeului Tării Crișurilor din Oradea", a spus primarul comunei.

Viorel Orbai

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON