URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Mai 2022, 10:56

Specializarea Arhitectură a Universității din Oradea a primit acreditare ARACIS. Tinerii se pot înscrie și în „anul zero”

Specializarea Arhitectură a Universității din Oradea a primit acreditare ARACIS. Tinerii se pot înscrie și în „anul zero” sursa foto: www.masterclass.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Studiile de licență în domeniul arhitecturii, la Universitatea din Oradea, au acum acreditare. Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior a decis să acrediteze această specializare, care până acum avea o autorizație provizorie.

Hotărârea a fost luată în ședința consiliului ARACIS de joi. „În anul universitar viitor, la acest program de studii pot fi înscriși 40 de studenți”, a transmis Universitatea din Oradea, printr-un comunicat.

„Este o încununare a eforturilor comune făcute de conducerea Universității din Oradea, de cadrele didactice, studenții și absolvenții programului de studiu Arhitectură. Am fost susținuți și vreau să le mulțumesc pentru asta și colegilor de la Institutul de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu» - București. Consider că acreditarea acestui program de studiu este foarte importantă pentru județul Bihor, pentru orașul Oradea și pentru universitatea sa”, a declarat Marcela Prada, decanul Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură, citată în același comunicat.

Aceasta a anunțat și că tinerii care vor să devină arhitecți se pot înscrie în „anul zero”, un an de pregătire anume gândit de Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură.

ARACIS a mai decis menținerea acreditării, la nivel de licență, pentru programele de studii Farmacie și Tehnică dentară ale Facultății de Medicină. La aceeași facultate, studiile de licență în specializarea Balneofiziokinetoterapie și recuperare au trecut, de la „grad de încredere limitată”, la deplina acreditare.

La masterat, ARACIS a mai acreditat specializările Managementul Calității și Protecția Consumatorului în domeniul Textile Pielărie, Managementul Unităților de Turism și Alimentație Publică, Management și comunicare în inginerie, Inginerie economică și management pentru afaceri. Cele patru programe de studii au, în total, o capacitate de școlarizare anuală de 200 de studenți.

De asemenea, în domeniul Inginerie Energetică, au fost acreditate studiile de master pentru programele  de studii Energii regenerabile și Managementul sistemelor de energie, cu o cifră de școlarizare de 75 studenți pe an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON