URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Octombrie 2022, 08:00

Şpăgi pentru gunoaie: Detalii scandaloase din rechizitoriul celor 5 polițiști de frontieră din Bihor, prinși luând mită în mod repetat

Şpăgi pentru gunoaie: Detalii scandaloase din rechizitoriul celor 5 polițiști de frontieră din Bihor, prinși luând mită în mod repetat PREŢUL „CORECT”. Tarifele poliţiştilor de frontieră erau fixate în funcţie de problemele găsite. Pentru a-i lăsa să depăşească uriaşa coloană de TIR-uri care aşteaptă zilnic să iasă din ţară, şoferii plăteau, de pildă, 50 lei. Iar în timpul stării de urgenţă, pentru ca frontieriştii să închidă ochii la pasagerii din cabină, „taxa” era de 100 euro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cinci poliţişti de frontieră din PTF Borş, acuzaţi că luau mită de la şoferii de TIR care intrau sau ieşeau din ţară au fost trimişi în judecată luna trecută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. 

Este vorba despre frontieriştii dovediţi cu un ofiţer al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) care, având atestat de şofer profesionist, a fost autorizat ca investigator sub acoperire şi a observat din „interior” corupția colegilor din Poliția de Frontieră.

Rechizitoriul, făcut public de procurori la solicitarea BIHOREANULUI, dezvăluie că frontieriștii aveau tarife pentru orice neregulă descoperită și metode ca să mascheze când încasau mita, lăcomia lor ducând însă şi la incidente revoltătoare...

Trupa de la TIR-uri

Cei cinci poliţişti de frontieră trimişi în faţa instanţei sunt Gabriel Claudiu Albinaru, Lucian Stoica, Remus Emil Fofiu, Ionel Clejan și Gheorghe Silviu Pirtea, toți agenți în PTF Borș I. Cercetările împotriva lor au pornit, după cum se arată în actul de acuzare, ca urmare a unor sesizări primite de Serviciul Judeţean Bihor al DGA şi a unor denunţuri înregistrate la Parchetul Bihor, care devoalau o corupţie aproape generalizată la nivelul punctului, în special în rândul personalului pus să îi verifice pe transportatorii de mărfuri.

Ca să-i dovedească pe şpăgari, anchetatorii au autorizat doi investigatori şi un colaborator sub acoperire, iar unul dintre „acoperiţi”, cu atestat de şofer profesionist, a avut un rol special: sub un nume de cod, s-a înscris la cursuri şi şi-a dat din nou examenele ca să obţină atestat şi pe numele fictiv, iar apoi s-a angajat la o firmă de transporturi, ca şofer de TIR. 

Șpagă palmată

În cursele externe, investigatorii au avut asupra lor dispozitive audio-video, înregistrând incidentele. Aşa s-a aflat că anumiţi patroni de firme de transport aveau relaţii directe cu poliţiştii de frontieră, pe care îi sunau înainte ca aceştia să intre în tură, indicându-le maşinile ce urmau să tranziteze PTF Borş, așa încât agenții să-i treacă peste rând, fără să le ceară bani.

Cel mai des, însă, frontieriștii îi abordau direct pe şoferi şi îi „taxau” pentru te miri ce: să nu le verifice documentele, să-i ia peste rând în faţa altor transportatori, ca să le reducă timpii de așteptare, iar în timpul pandemiei și să nu înregistreze eventualii pasageri care ar fi trebuit să intre în carantină. Banii erau dați într-o manieră discretă, „suma fiind ţinută în palmă şi remisă în momentul salutului, adică a strângerii mâinii” ori introdusă în documentele de transport. 

„Dă aicea!”

În rechizitoriu se dau şi exemple concrete. Pe 11 martie şi 6 mai 2021, de pildă, agentul-şef Ionel Clejan a pretins şi primit câte 50 lei, pentru a facilita reducerea timpilor de aşteptare în coloana ce se formase pe E60, la intrarea în PTF Borş. „Organul de poliție a întins mâna, dându-i de înţeles că e nevoie să remită o sumă de bani”, scrie în rechizitoriu. Şoferul a întrebat „cât e”, moment în care, vizibil iritat, poliţistul i-a cerut să înceteze cu întrebările „luând din mâna acestuia suma de 50 de lei, pe care a preluat-o repede în mână, strângând-o în palmă”.

Pe 6 mai 2021, şoferul nu a reuşit să treacă de coloană. L-a întrebat pe subofiţer ce să facă, iar acesta i-a dat şi soluţia, însă numai după ce i-a luat banii. „Îți spun eu! Dă aicea!”, i-a spus Clejan, care s-a apropiat de cabină și a întins mâna spre şofer care a înţeles imediat. I-a dat o bancnotă de 50 lei, pe care acesta a preluat-o cu mâna stângă. Apoi i-a explicat cum poate trece de rând, i-a închis portiera şi a plecat. 

Mai pune!

Pe 13 mai 2021, agentul-şef principal Lucian Stoica l-a abordat pe pasagerul camionului condus de investigator, şi el tot sub acoperire, de la care a cerut şi primit 100 euro pentru a nu-l înregistra, deoarece ar fi fost obligat să intre în carantină. O lună mai târziu, pe 8 iunie, agentul Remus Fofiu l-a „uşurat” de 60 euro pe așa-zisul TIR-ist, ca să nu-i mai controleze documentele de transport. Colegul său, agentul-şef Gheorghe Silviu Pirtea, avea pentru acelaşi „serviciu” alt tarif, pe 16 iunie cerând şi primind 80 euro.

Cel din urmă incident vizează un transport de deşeuri de plastic, transport care, în mod normal, ar fi trebuit verificat şi de comisarii Gărzii de Mediu. De altfel, aspectul a fost adus în discuţie chiar de Pirtea care, însă, n-avea chef să rămână peste program „I-a spus că este o problemă mare cu deşeurile şi că trebuie chemată Garda de Mediu, lucru care l-ar ţine pe el la faţa locului câteva ore”, se arată în rechizitoriu. 

Rezolvarea? „Agentul-șef adjunct s-a uitat împrejur, iar şoferul a înţeles că acesta este dispus să nu aplice vreo sancţiune împotriva sa”. Apoi, frontieristul l-a tras deoparte, „unde nu puteau fi văzuţi de către alte persoane”. Şoferul l-a întrebat „cât să pună în scrisoarea CMR”, însă Pirtea i-a spus că nu ştie, „dar să se gândească bine”. Omul i-a pus întâi 40 euro, dar „din expresia feţei agentului-şef adjunct şi-a dat seama că nu este mulţumit”. 

L-a întrebat dacă este bine, însă Pirtea „a dat din cap dezaprobator”, motiv pentru care şoferul s-a întors la camion şi a mai adăugat 40 euro. „Organul de poliţie a luat din scrisoarea CMR cei 80 de euro şi i-a restituit restul de documente zicându-i să plece cu transportul”, scrie în document. Pe româneşte, un  TIR încărcat cu deşeuri a fost lăsat să intre în ţară pentru că frontieristul din Borș n-avea chef de muncă, dar voia bani...

Fără cuvinte

Activitatea investigatorilor sub acoperire s-a întins în total pe o perioadă de 6 luni, timp în care au strâns suficiente dovezi încât să demonstreze „caracterul de cutumă al infracţiunilor săvârşite” de cei 5 poliţişti de frontieră. Sumele încasate de şpăgari, între 50 lei şi 100 euro, ar părea nesemnificative dacă prin Borş, unul dintre cele mai mari puncte rutiere de trecere a frontierei din ţară, nu ar trece, zilnic, mii de maşini. 

Cert e că, în final, în zorii zilei de 7 decembrie anul trecut, după cum a relatat deja BIHOREANUL, PTF Borş a fost blocat de echipaje ale poliţiştilor DGA care au verificat birourile și gheretele frontieriştilor. În urma descinderilor, împricinații - Ionel Clejan, Gabriel Claudiu Albinaru, Lucian Stoica, Remus Emil Fofiu și Gheorghe Silviu Pirtea - au fost ridicaţi şi reţinuţi, în aceeaşi zi, pentru 24 de ore, sub acuzația de luare de mită. 

Pe 10 decembrie, agenții au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Bihor, dar după o săptămână Curtea de Apel Oradea a schimbat măsura inițială cu cea a arestului la domiciliu pentru 15 zile, care apoi a fost schimbată din 1 ianuarie 2022 cu controlul judiciar pe o perioadă de 120 de zile. 

Cei 5 frontierişti dovediţi cu mită nu au recunoscut faptele, prevalându-se de dreptul la tăcere. Înregistraţi cu camera ascunsă, le-ar fi și greu să spună că n-au fost ei... 


MAŞINĂ PITITĂ
Proprietăţi sub sechestru

Pe lângă acuzaţiile de corupţie, poliţistul de frontieră Gheorghe Silviu Pirtea este chemat să răspundă în faţa instanţei de judecată şi pentru avere ilicită, după ce verificările făcute de procurori au arătat că există „o disproporţie vădită între veniturile licite ale inculpatului şi averea sa”. 

Concret, procurorii bănuiesc că Pirtea le-a transferat părinţilor săi sume mari de bani, iar un indiciu ar fi că, în februarie anul trecut, tatăl său a plătit 31.300 euro pe un BMW 540Xdrive, folosit în realitate de frontierist. 

Suspectând că maşina ar fi putut fi cumpărată din bani „murdari”, anchetatorii au vrut să o pună sub sechestru. Surpriză, însă, căci până să se pună în aplicare măsurile asigurătorii, a fost înstrăinată. Ca atare, anchetatorii au pus sub sechestru „toate bunurile mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 31.300 euro”, scrie în actul de acuzare prin care Parchetul Bihor a solicitat judecătorilor menţinerea măsurii. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
buna treaba
Buna treaba facuta de investigatori, dar partiala. Se pare ca la granita nu s-a renuntat la vechile texte si obiceiuri ale vamesilor. Oare unde le-au invatat? Mai bine zis cine i-a invatat? Nu mergi tu la cules de capu' tau. Trebuie sa cotizezi. Asa ca.....mai asteptam, poate mai aflam ceva.
Postat 14 Octombrie 2022, 08:58 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON