URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Noiembrie 2015, 07:33

Şpagă în posturi: Cum îşi cumpără şefii din Universitatea Oradea voturi promovându-şi acoliţii în posturi didactice

Şpagă în posturi: Cum îşi cumpără şefii din Universitatea Oradea voturi promovându-şi acoliţii în posturi didactice AVANSAŢI ÎN GRAD. BIHOREANUL a aflat că printre cei pentru care Universitatea a pregătit posturi mai bănoase se numără doi membri ai familiei liderului sindical Gheorghe Ionescu, mai precis nevasta Daniela Ionescu şi fiul Lucian Ionescu, sora stareţului Mihail, mâna dreaptă a episcopului ortodox Sofronie, Camelia Dindelegan, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, PSD-ista Daniela Rahota, şi fostul manager al Spitalului Municipal, Ovidiu Laurean Pop
Şpagă în posturi: Cum îşi cumpără şefii din Universitatea Oradea voturi promovându-şi acoliţii în posturi didactice ASTA DA, PEDEAPSĂ! Condamnată penal pentru plagiat, Daniela Smaranda Ionescu (foto) nu numai că a fost păstrată în instituţie, ci e şi promovată în grad. Nevasta şefului sindical va deveni profesor în urma unui concurs organizat special pentru ea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scăpată deocamdată de pericolul colapsului financiar, Universitatea din Oradea se poartă ca şi cum s-ar afla pe cai mari. Atât de mari încât îşi permite să scoată la concurs, dintr-un şut, nu mai puţin de 75 de posturi didactice, cât până acum în doi ani!

Concursurile vor permite unor cadre să promoveze în grade didactice superioare, dar avansările au o singură explicaţie: în instituţie e an electoral, aşa că şefii care vor să-şi păstreze funcţiile sau să capete altele, mai grase, caută, la fel ca politicienii, să-şi "cumpere" alegătorii.

Printre favoriţii care se vor bucura de avansări se numără doi membri ai familiei liderului sindical Gheorghe Ionescu, dar şi şefa DSP Bihor, Daniela Rahotă, sau sora stareţului de la Mănăstirea Izbuc, psihologul Camelia Dindelegan. Aşa că lungul şir de "concursuri" care urmează are rezultatele dinainte stabilite...

Record de concursuri

Dacă în învăţământul preuniversitar titularizarea se realizează prin examen naţional, în sistemul universitar se face printr-un concurs local. O dată pe semestru, universităţile pot organiza concursuri pentru posturile vacante, la propunerea directorilor de departamente. Dacă primesc acordul Consiliului de Administraţie (CA) al Universităţii, format din rector, prorectori şi decani, solicitările sunt transmise spre avizare Ministerului Educaţiei, dar aceasta e o simplă formalitate.

În primul semestru al anului universitar 2015-2016, Universitatea orădeană a cerut acordul Ministerului pentru o listă de 75 de posturi didactice. Iniţial, cele 15 facultăţi propuseseră una mai lungă, pentru 87 posturi, dar CA a redus-o la 73, iar joia trecută a lărgit-o la 75.

Pentru UO numărul este fără precedent. În ambele semestre ale anului trecut, facultăţile au scos la concurs doar 43 de posturi, iar în anul 2013-2014 numai 32. N-ar fi însă exclus ca Universitatea să depăşească chiar numărul concursurilor organizate în 3 ani (118) pentru că anul de învăţământ e abia la început şi urmează şi un al doilea semestru.

Pui, pui, locul lor!

Cum se explică recordul în condiţiile în care în ultimii 3 ani instituţia a trebuit să se împrumute ca să plătească salariile? Varianta oficială e că facultăţile caută să umple deficitul de cadre sau să le promoveze pe cele meritorii, care au făcut cercetare, şi pentru care avansarea într-un grad superior înseamnă automat salarii mai mari.

În realitate, însă, concursurile sunt o modalitate de a promova "piloşii", mai ales că acest an universitar e unul electoral, în facultăţi având loc alegeri pe toate palierele. Directorii de departamente au fost deja aleşi luna trecută, urmând ca în decembrie să fie votaţi membrii din consiliile facultăţilor, în ianuarie cei din Senatul Universităţii, iar în final, în aprilie, preşedintele Senatului şi viitorul rector. Ca urmare, deşi concursurile sunt publice şi teoretic le poate câştiga oricine, multe propuneri au fost făcute cu dedicaţie, beneficiarii fiind deja cunoscuţi: protejaţii şefilor facultăţilor, care le-au garantat susţinerea pentru înnoirea mandatelor.

Că procedura e o formalitate o recunoaşte până şi rectorul Constantin Bungău (foto). Miercurea trecută, într-o conferinţă de presă, acesta a şi precizat că Universitatea nu va avea 75 noi angajaţi, ci din rândul celor existenţi vor fi făcute avansări. "Vor avea loc promovări. De regulă, concursurile de conferenţiari şi profesori sunt ocupate doar de colegii noştri", a spus rectorul.

Promovare penală

Unul dintre fericiţii beneficiari este Daniela Ionescu, nimeni alta decât soţia liderului de sindicat, Gheorghe Ionescu. Conferenţiar la Departamentul de Textile-Pielărie şi Management Industrial, femeii i s-a pregătit un post de profesor plin. Asta fără să conteze nici cât negru sub unghie că în 2003 a fost condamnată penal pentru plagiat sau că unii colegi din departament s-au opus categoric. "Nu avem niciun profesor în departament şi o singură persoană îndeplineşte condiţiile: doamna Ionescu", explică Adina Albu, directoarea departamentului, ignorând nemulţumirile colegilor.

Promovarea Danielei Ionescu în cel mai înalt grad didactic nu va fi însă singurul motiv de sărbătoare în familia sindicalistului şef. Departamentul de Construcţii, unde predă şi Gheorghe Ionescu, va scoate la concurs un post de şef lucrări pentru fiul acestuia, George Lucian Ionescu (foto), în prezent cadru didactic asociat, adică netitular. Favorurile făcute de două facultăţi familiei Ionescu sunt lesne de înţeles: influenţi în rândul sindicaliştilor, cei trei le pot influenţa şi voturile.

Psiholoaga popii

O altă facultate care face concursuri cu dedicaţie este cea de Ştiinţe Socio-Umane, unde la Departamentul de Psihologie a fost pus deoparte un post de profesor pentru Camelia Dindelegan (foto). Soţie a preotului Marin Dindelegan şi soră a stareţului Mihail de la Mănăstirea Izbuc, unul din cele mai influente personaje din Episcopia Ortodoxă, femeia a urcat fulgerător în ierarhie: şefă de laborator la Spitalul de Neuropsihiatrie, angajată în Universitate în 2003, a devenit lector în 2008, conferenţiar în 2013, iar acum va fi unsă profesor. Asta în timp ce alţi conferenţiari stau pe funcţie cu zecile de ani...

Ascensiunea rapidă e contestată de unii colegi, care spun că femeia a căpătat funcţiile doar graţie familiei. Culmea e că facultatea a scos la concurs şi un post de lector pregătit pentru fina ei, Daniela Roman.

Hărnicie contestată

Între contestatarii lui Dindelegan se numără însuşi prorectorul Simona Trip, colegă de departament, care a şi votat împotriva scoaterii la concurs a postului de profesor. Decanul facultăţii, Floare Chipea (foto), susţine însă că Dindelegan e foarte harnică şi, deci, criticată pe nedrept. "Este singura din departament care şi-a luat abilitarea (n.r. - examen obligatoriu pentru cei care vor să devină conducători de doctorate). Mi se pare normal să o recompensez". Disputele au devenit atât de vehemente încât Chipea a ajuns s-o conteste pe prorectoriţă, căreia îi bate obrazul: "Vă spun sincer, îmi pare rău că i-am scos post de profesor anul trecut şi că am susţinut-o să ajungă prorector".

De cealaltă parte, Dindelegan se apără spunând că oricine e liber să participe la concurs. "Eu îndeplineam condiţiile de profesor încă din 2012, dar promovarea nu a fost un scop pentru mine. Am muncit, muncesc în continuare şi îmi văd de treabă", spune ea împăciuitoare. Gândul că avansarea ei printr-un favor va deveni cunoscută tuturor nu i-a dat însă pace, aşa că a pus o avocată să chestioneze BIHOREANUL de ce vrea să publice astfel de informaţii...

Pile de decani

Concursurile au stârnit vâlvă şi în Facultatea de Ştiinţe Economice, unde o prietenă a decăniţei Adriana Giurgiu, Olimpia Ban, se pregăteşte să ajungă profesor la Departamentul de Economie. Tot la acest departament se scoate la concurs un post de lector... ecologist. E adevărat, titulatura postului a fost "coafată" corespunzător, viitorul lector urmând să predea atât Macroeconomie, cât şi Ecologie. Doar că o singură persoană îndeplineşte acest criteriu, având cursuri absolvite în ambele profiluri: Diana Perţicaş, amică a conferenţiarului Adrian Florea.

Evident, nici Facultatea de Medicină şi Farmacie nu face excepţie la organizarea de concursuri cu dedicaţie. Aici se pregătesc să devină conferenţiari şefa Direcţiei pentru Sănătate Publică, Daniela Rahotă (colegă în PSD cu decanul Florian Bodog), şi Ovidiu Laurean Pop (cândva apropiat de liberali, dar ofticat pe primarul Bolojan şi pe fostul vice Gheorghe Carp, care "l-au zburat" de la şefia Spitalului Municipal). Avansările de la Medicină fac parte din strategia decanului Bodog de a câştiga la primăvară chiar funcţia de rector.

O promovare pe pile se pregăteşte şi la Teologie, unde asistentul Florin Tomoioagă, protejat al decanului Dumitru Megheşan, va fi miruit lector. Alte avansări, mai puţin sonore, vor avea loc şi la restul facultăţilor, pentru că nu există nici măcar una din cele 15 care să nu scoată la "concurs" cel puţin câte un post. Care, contrar zicalei, nu va fi pentru cine se nimereşte, ci pentru cine se pregăteşte...


DE NEGĂSIT
Fără studenţi, fără calculatoare

Deşi BIHOREANUL a vrut să-i ceară un punct de vedere şi Danielei Ionescu pe seama controversatei sale avansări, aceasta a fost de negăsit. Nici prin telefon, fiindcă n-a răspuns apelurilor, dar nici fizic, chiar dacă trebuia să fie la serviciu. Vinerea trecută, când conform orarului afişat pe site-ul şi la sediul facultăţii trebuia să ţină cursul "Proiectare asistată de calculator în tricotaje" şi două laboratoare aferente între orele 8 şi 17, sala TP 1 era complet goală la ora 12, iar pe coridoare nici urmă de studenţi ori de profesoară. Un detaliu relevant pentru seriozitatea activităţii didactice este că sala cu pricina, deşi trebuie să găzduiască un curs ce implică prin definiţie utilizarea calculatorului nu are niciun calculator...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
ce cascada, neasteptata!
cineva, nu stim cine a facut denunt la DNA! au inceput perchezitiile si cercetarea in ceea ce priveste aceasta minunata promovare a unicei Dindi. astept cu nerabdare cand cineva, nu stim cine, va face sezizare si la ANI, pentru nenumaratele conflicte de interese in care minunata Dindi se afla de multi ani!
Postat 02 Aprilie 2016, 12:00 de coate_goale
proasta si nesatula
Am vazut programul conferintei psihologilor scolari din Octombrie 2015 si am ras de m-am spart. Dindelegan in comitetul stiintific???...cea mai tare gluma... Are un rezumat in volum in care patrupeda demonstreaza ca nu stie sa scrie. Logica...e grea...gramatica si mai grea... Volumul si conferinta sunt coordonate de Bonchis si de Drugas. deci indiferent cine conduce departamentul e tot un drac...
Postat 26 Noiembrie 2015, 11:45 de crinamatei79
Aroganti si lipsiti de profesionalism
Tanti Nuti e acolo " Nashu" . Nu te incadrezi in tiparele ei zbori.. sa nu zic de practicatul pupincurismului. Oricum pentru mine Marian Mihai ramane singurul om cu adevarat profesionist , un om inteles prea putin de restul care l-au marginalizat pe baza unor stereotipii invatate de la parinti si care nu au iesit din sfera lor ingusta in gandire. Marian ramane un om la cursurile caruia, sincer nu te plictisesti . Restul niste copy - paste deveniti doctori si niste aroganti. ATAT !
Postat 05 Noiembrie 2015, 14:15 de Psihologul
hmmm...
Dindelegan...Roman si Barle sunt problema...nu Cioara si Radu...Ei au sustinerea indubitabila a vesnicei directoare Bonchis...care pretinde ca cunoaste legi si sub stilul de informator se ascune o japita...ca si decana de la fssu...si ca si altii din UO. Nimeni nu se intreaba daca a plagiat ori ba...Dindelegan...Nu de alta...scrieti ca are IQ subtire...Nimeni nu se intreaba cum de conduce doctorate cu IQ-ul ei... si ce are in dosarul ala pentru a conduce doctorate...Mai nou auyim si noi ca nimeni nu contesta dreptul ei de a fi in conducerea departamentului...Trip, Marian, Drugas, Roseanu si care or mai fi...de ce naiba o lasa sa urce pe scara academica pe idioata...de ce tac...de ce nimeni nu contesta hotarat? de ce o sprijina Bonchis si nu preda nimeni de 7 ani psihologia clinca ci doar ea... Cred ca este un departament putred...si omort in timp de Nuti...cei buni ca Trip, Marian si inca unul, doi...isi fac orele si pleaca...veseli la cursuri si placuti...si cu fete de inmormantare in rest... Eu pentru ei am venit la psiho...am auzit de ei...ca sunt buni...in rest fiecare poate avea resentimente si comentarii cum vor...
Postat 05 Noiembrie 2015, 14:04 de crinamatei79
Psihologul
studentul_ psiholog ...din pacate ai dreptate. Teoreticieni si atat! Aroganta specimenelor amintite de tine nu am intalnit-o decat la foarte putini oameni si crede-ma ca nu au avut ei atatia studenti cati oameni am cunoscut eu. Sunt aroganti, lipsiti de bun simt si cel mai important de PROFESIONALISM. Din 5 stele , facultatea de SSU , specializarea psihologie merita o stea..atat. Dragi tineri liceeni, daca vreti sa iesiti cu adevarat specialisti si sa si invatati ceva aplicati la Cluj , Iasi sau Bucuresti.
Postat 05 Noiembrie 2015, 13:37 de Psihologul
catedra de psihologie din Universiatea Oradea
Inafara de Dindelegan aproape toti profesorii, lectorii si asistenţii sunt oameni valorosi atât din punct de vedere al conţinuturilor cursurilor cât şi din punct de vedere al relaţiei cu studenţii, al lucrurilor pe care le poţi invaţa de la ei. Dindelegan, Cioara si Decsei-Radu sunt arogantii de serviciu. ce e si mai grav ca toti cei trei se dau specialisti in domenii in care sunt doar teoreticieni. Cioara se da ca e specializat pe psihologie judiciara, dar nu cred ca a muncit o zi in domeniu, Dindelegan in psihologie clinică si alţii îi fac treaba şi la Clinică, în speţă studenţi şi masteranzi iar Decsei-Radu se ţine specializată în terapia psihologică a condamnaţilor, dar din informaţii certe ştiu că a intrat ultima dată în contact cu un condamnat acum cel puţin 8 ani, când îşi scria doctoratul. De atunci însă doar vorbeşte din amintiri şi din literatura americană, pe care o traduce şi o pune între paginile cărţilor sale, ca şi cum ar fi expertă în asta. Oamneni de ştiinţă penibili!
Postat 05 Noiembrie 2015, 13:03 de studentul_psiholog
Rusine catedrei de psihologie
Rusine !!! de 3 x rusine !!! Sunt psiholog si mi-e rusine ca am finalizat studiile la Oradea , unde exista astfel de specimene ... sa nu uitam de domnul distins Cioara Marius , alt specimen ironic, sfidator si deloc profesionist care habar nu are cum sa se comporte decat cu ...sexul frumos .. asa cum il stim cu totii ;) Domnul Marian Mihai si inca doi profesori merita tot respectul si admiratia. Sunt cu adevarat profesionisti in ceea ce fac . Cu privire la doamna Dindelegan, nu am nimic cu dansa...cum si-a insusit averea pe spatele cui si cum e treaba ei...e rusinos ca stim cu totii despre posturile scoase in spital si care le-a manevrat domnia sa :) In fine ...
Postat 05 Noiembrie 2015, 11:34 de Psihologul
Nici un fel de respect
Defunctul rector Maghiar nu merita nici un fel de reespect. El a facut din Universitate o citadela a nepotismului si a coruptiei. Cei care conduc azi U Oradea sunt urmasii lui directi. Pe cind la DNA numitii Bungau, Rosca, Tara? De ce platesc studentii taxe marite cind U Oradea a pierdut fiindca asa a vrut conducerea ei 75000 de euro intrati ilegal in buzunarul lui Rosca si al amicilor lui? Treziti-va!
Postat 05 Noiembrie 2015, 11:01 de andreimagheru
Numai adevarul
Din păcate această ,,doamnă,, Dindelegan are un IQ mic și ar trebui să se oprească din ascensiunea profesională.Toți care o cunoaștem știm adevărata ei valoare(mai mult inexistentă).Așa că, din respect pentru domnul Maghiar(defunctul rector Maghiar Teodor), care a ajutat-o foarte mult ar trebui să lase funcțiile importante persoanelor de valoare și competente.Și un amănunt de precizat e faptul că, ca o preoteasă ar trebui să dea dovadă de mai multă smerenie, nu de aroganță.
Postat 05 Noiembrie 2015, 09:18 de adevarat
Dindelegan, o impostoare plina de bani si aflata permanent in conflict de interese
generatii intregi de studenti psihologi au fost martorii incompenetei acestei individe.de la continutul cursurilor, pe care il dicteaza cuvant cu cuvant, la cererile aberante de a i se aplica baterii de teste pe sute de subiecti, pe care apoi le utilizează pentru a-şi scrie propriile cărţi, dar studenţilor nu la mai furnizează interpretarea testelor şi nici aceştia nu învaţă nimic din activitatea prestată. De asemenea, de ceva vreme şi-a pus la punct o maşinărie de produs bani, foarte performantă. Lucrează în paralel cu Universitatea la Spitalul de Neuropsihiatrie, de unde îşi racolează clienţi pentru cabinetul psihologic din centru. Tot cabinetul din centru îl închiriază cu ora tinerilor psihologi, care nu câştigă din munca lor decât atât cât să plătească cei 50 de euro pt. chirie. Ei însă nu îndrăznesc să plece din acea chirie că atunci devin persona non grata în faţa distinsei profesoare. Concluzia: o incompetentă, urcată pe nemerit în ierarhie, o lacomă şi o impostoare.
Postat 05 Noiembrie 2015, 08:19 de studentul_psiholog
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON