Simona Halep a urcat o poziţie, până pe locul 2, cu 6.785 de puncte, în clasamentul jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii luni, aceasta fiind cea mai bună clasare din istorie a unei românce, scrie digi24.ro.
Halep este devansată în clasamentul WTA doar de Serena Williams - 9.150 de puncte.
Simona Halep va fi al doilea cap de serie la turneul de categorie Premier 5 de la Cincinnati, cu premii de 2,4 milioane de dolari, competiţie care începe luni. Românca va evolua direct în turul secund. Ea nu a mai jucat din 13 iulie, când s-a impus în finala turneului de la Bucureşti.
Sorana Cîrstea şi-a pierdut statutul de a doua jucătoare română în clasamentul WTA, după ce a fost învinsă săptămâna trecută, în primul tur la Rogers Cup, turneu unde anul trecut jucase finala. Acest eşec o coboară pe Cîstea de pe locul 36 până pe locul 80 (692 de puncte).
Următoarea româncă după Halep este acum Monica Niculescu, pe locul 61, cu 885 de puncte, în urcare trei poziţii. Irina-Camelia Begu ocupă locul 62, cu 881 de puncte, după ce săptămâna trecută a fost pe 63.
Primele zece jucătoare din clasamentul WTA de simplu sunt următoarele:
1. Serena Williams (SUA) 9.150 puncte;
2. Simona Halep (România) 6.785;
3. Na Li (China) 6.565;
4. Petra Kvitova (Cehia) 5.930;
5. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.625;
6. Maria Şarapova (Rusia) 4.986;
7. Angelique Kerber (Germania) 4.570;
8. Eugenie Bouchard (Canada) 4.450;
9. Jelena Jankovici (Serbia) 3.900;
10. Victoria Azarenka (Belarus) 3.683.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.