În timp ce studenţii cer micşorarea taxelor, şi pe bună dreptate, dat fiind că plătesc bani serioşi ca să stea acasă şi să înveţe online, şefii de la Universitatea din Oradea caută să-şi umple buzunarele.
Bihorel a aflat că înainte de debutul anului universitar, într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie, format din rector, prorectori şi decani, s-a decis majorarea lefurilor pentru trei categorii de şefi.
Mai precis, au crescut salariile pentru vicepreşedintele, cancelarul general şi preşedinţii de comisii din Senat, pentru universitarii care, dacă avansează în funcţii, pierd la bani şi pentru coordonatorii unor structuri fără funcţii de conducere în organigramă, care din oficiu vor primi 1.500 lei în plus la salariu.
Bihorel crede că Universitatea ar trebui să majoreze de urgenţă toate salariile, eventual pe seama dublării taxelor de şcolarizare. Ar fi, nu-i aşa, o mare nedreptate ca profesorii să treacă prin pandemie mai săraci, aşa cum se întâmplă în tot mediul privat din România!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.