URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Septembrie 2020, 18:25

Șefi din Jandarmerie, anchetați penal de DNA, după ce și-au decontat ore suplimentare ilegal

Șefi din Jandarmerie, anchetați penal de DNA, după ce și-au decontat ore suplimentare ilegal foto: playtech.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cutremur în Jandarmeria Română, după ce şeful instituţiei, Bogdan Enescu, şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, Constantin Florea, şi Ionuţ Cătălin Sindile, fost împuternicit inspector general al IGJR, sunt urmăriţi penal de DNA pentru sute de ore suplimentare care ar fi pontate ilegal.

Informaţia a fost făcută publică de DNA, care arată că procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de cei trei, în calitate de suspecţi.

Concret, Bogdan Enescu, colonel, la data faptelor şi în prezent împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (10 acte materiale).

Constantin Florea, general de brigadă, la data faptelor împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezent inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale).

Ionuţ-Cătălin Sindilie, colonel în rezervă, la data faptelor împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, fost comandant al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri ai Jandarmeriei Române "Mihai Viteazul", este acuzat de săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (7 acte materiale).

"Cei trei suspecţi ar fi încasat, în cursul anului 2020, drepturi băneşti în sumă totală de 79.852 lei reprezentând ore suplimentare, fără vreo justificare legală  bazată pe vreo dipoziţie a şefului ierarhic superior şi fără vreun temei care să justifice caracterul operativ sau neprevăzut al activităţilor desfăşurate", arată comunicatul DNA.

Concret, arată procurorii, în calitate de împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu ar fi aprobat, în perioada mai - iunie 2020, statele de plată şi centralizatoarele lunare ale orelor prestate suplimentar şi ar fi încasat drepturi băneşti în sumă de 36.068 lei, reprezentând ore suplimentare, aferente perioadei ianuarie - aprilie 2020, fără respectarea prevederilor legale, respectiv fără ca efectuarea orelor suplimentare să fi fost dispusă de şeful ierarhic superior şi fără ca, din documentele întocmite, să fi rezultat caracterul operativ sau neprevăzut al activităţilor desfăşurate. Concret, suspectul ar fi încasat bani pentru ore suplimentare cu încălcarea art. 21 alin. (1) şi (4) din Legea–cadru nr. 153/2017 şi art. 35 alin. (3) şi (6) din O.u.G. nr. 114/2018.

La rândul său, în perioada august – octombrie 2019, ca împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, suspectul Constantin Florea ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea aceloraşi prevederi legale. Ulterior, ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare, iar în baza aprobării documentelor de către Bogdan Enescu (deşi acesta din urmă, la data efectuării orelor suplimentare, îndeplinea funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov, fiind în subordinea nemijlocită a solicitantului), ar fi încasat, în luna mai 2020, drepturi băneşti în sumă de 15.619 lei.

În mod similar, în perioada septembrie 2018 – martie 2019, ca împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Ionuţ Cătălin Sindile ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea prevederilor legale. Ulterior, în luna iunie 2020, ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare, iar în baza aprobării documentelor de către acelaşi Bogdan Enescu (deşi acesta din urmă, la data efectuării orelor suplimentare, îndeplinea funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov, fiind în subordinea nemijlocită a solicitantului), ar fi încasat, în luna iulie 2020, drepturi băneşti în sumă de 28.165 lei.

"Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală", notează DNA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
PNL i-a pus ...
... tot ei trebuie să deconteze !?! Noroc cu Biroul de Audit al Jandarmeriei Române, care rămăsese "în pâine" de pe vremea lui Dragnea !?!
Postat 25 Septembrie 2020, 09:41 de CrisDumi
Zic și io'
Poate nu ar fi rău să se verifice orele suplimentare și la nivelul inspectoratelor din subordine, că se știe "peștele de la cap se impute".
Postat 25 Septembrie 2020, 08:34 de Phoenix
Au umblat cu miere dar nu au lins degetele?
Dar la pompieri ori militie ?
Postat 24 Septembrie 2020, 19:45 de scorilo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON