Directoarea DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, a anunţat că bihorenii care se îmbolnăvesc cu Covid-19 dar sunt asimptomatici nu mai trebuie să stea în spital nici măcar 48 de ore. În plus, se pot întoarce la muncă, după 14 zile, fără a obţine un rezultat negativ la un test, tot cu condiţia să nu prezinte simptome, să poarte mască şi să păstreze distanţa faţă de colegi.
Prevederea este cuprinsă în Ordinul 1513/2020, publicat joi de Ministerul Sănătăţii, care stabileşte, printre altele, traseul pacienţilor bolnavi de Sars-Cov-2, împărţiţi în trei categorii: pacienţi asimptomatici şi fără factori de risc; pacienţi asimptompatici, dar cu factori de risc, sau simptomatici, dar cu forme uşoare; pacienţi simptomatici cu forme medii şi severe.
"Cei pozitivi asimptomatici nu mai necesită în mod obligatoriu retestare. Se vor izola la domiciliu 14 zile, care se calculează de la data recoltării testului, nu de la data primirii rezultatului. Stau 14 zile la domiciliu şi îşi pot relua activităţile curente sau profesionale, cu păstrarea distanţării şi purtarea măştii pentru încă zece zile. Înseamnă că se duc la serviciu, dar sunt precauţi şi poartă mască", a declarat dr. Rahotă vineri, într-o conferinţă de presă. Până acum, aceşti pacienţi erau condiţionaţi de obţinerea unui test negativ.
O altă noutate este că în cele 14 zile, starea de sănătate a pacienţilor va fi monitorizată zilnic de către medicii de familie, telefonic. După cele două săptămâni, dacă bolnavul se simte bine, medicul anunţă vindecarea lui printr-o scrisoare transmisă către DSP.
Pentru pacienţii asimptomatici cu factori de risc sau simptomatici cu forme uşoare, după cele 48 de ore petrecute în spital, pacientul se va mai izola acasă 12 zile, timp în care va fi monitorizat de medicul de familie, în aceleaşi condiţii. De asemenea, după cele 14 zile, şi aceştia revin la muncă fără a fi testaţi, dacă nu mai prezintă simptome.
Ordinul MS mai prevede că pacienţii simptomatici cu forme medii şi severe pot fi externaţi în 72 de ore, dacă starea lor se ameliorează, urmând să se izoleze la domiciliu.
Întrebată cât de sigure sunt aceste măsuri, în contextul în care în urmă cu 3-4 luni, inclusiv în Bihor au fost pacienţi cu Covid-19, dar asimptomatici, care au stat în spital chiar şi 40 de zile, pentru că testele arătau că încă sunt infectaţi cu coronavirus, dr. Rahotă a spus că literatura de specialitate arată acum informaţii neştiute în lunile aprilie sau mai.
"Acum ştim că virusul nu mai este atât de contagios după 14 zile şi că, dacă poartă mască şi păstrează distanţa, bolnavii nu prezintă un risc", a spus şefa DSP Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.