Şedinţa conducerii extinse a PSD s-a încheiat, luni, după mai bine de patru ore de discuţii, în jurul orei 18.30. Liderii partidului spun că restructurarea Guvernului va fi discutată la viitorul Comitet Executiv Naţional, care va avea loc la sfârşitul lunii, la Iaşi. Se amână, astfel deznodământul, în condiţiile în care Liviu Dragnea le-ar fi spus apropiaţilor că se gândeşte să-l dea jos pe premierul Mihai Tudose. Sunt voci în partid care cer şi restructurarea Guvernului, şi Congres Extraordinar, arată Digi24.ro.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că singurele decizii care au fost adoptate la şedinţa de luni au fost propunerea lui Ioan Deneş pentru Ministerul Pădurilor şi Apelor şi organizarea unei noi şedinţe a Comitetului Executiv Naţional în perioada 29-31 ianuarie la Iaşi.
"Au fost mai multe păreri, idei, s-au dicutat multe la CExN. Sunt de acord cu ce am spus eu, am vorbit de câteva luni de zile că în ianuarie, după ce vom finaliza 2017, vom face o analiză cum funcţionează fluxul de decizie în ministere, cum să facem actul de guvernare mai bun decât în 2017. Că poate fi restructurare, că poate fi remaniere, poate nici asta, poate îmbunătăţirea fluxului în minister", a răspuns Dragnea, întrebat despre restructurarea Guvernului.
Dragnea a vorbit şi drespre scrisoarea dată de nr. 2 din PSD, Niculae Bădălău, liderilor partidului.
"E un document bun, care va face parte dintr-un document propus pentru a fi adoptat la CExN de la sfârşitul lunii. E un punct de vedere al lui Bădălău, vor fi şi alte propuneri. Cu siguranţă de loc de mai bine", a spus el.
Liviu Dragnea a mai spus că "ar fi o mare greşeală" organizarea unui congres extraordinar pentru desemnarea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale. "Dacă desemnăm acum candidatul, în trei luni dispare", a spus el.
Preşedintele PSD a evitat să spună dacă intenţionează sau nu să candideze în 2019 la alegerile prezidenţiale: "Tocmai v-am spus, vom discuta mai târziu despre cine ar putea candida la prezidenţiale", a spus el, potrivit Digi24.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.