URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Martie 2021, 07:58

Secretul secretarului: Ca să rămână în funcţie, secretarul unei comune din Bihor şi-a falsificat diploma

Secretul secretarului: Ca să rămână în funcţie, secretarul unei comune din Bihor şi-a falsificat diploma "GREU DE ÎNŢELES". Angajat la Primăria Tulca în 1997, pe vremea când era suficient Bacalaureatul, Lucian Matei (foto) şi-a falsificat o adeverinţă şi o copie de diplomă cum că ar fi absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Tibiscus din Timişoara. "E greu de înţeles de ce. În ziua de azi poţi să-ţi procuri legal o diplomă plătind la orice "privată" taxe de şcolarizare vreo 3-4 ani", comentează un funcţionar nedumerit
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia din România e şvaiţer, populată cu funcţionari care îşi "cumpără" diplome de la cine ştie ce facultate judeţeană absolvită la "FF" sau, mai rău, care şi le falsifică de-a dreptul. 

Oricât pare greu de crezut a doua variantă, BIHOREANUL a descoperit un asemenea caz în Primăria Tulca, unde secretarul comunei, Lucian Matei, şi-a fabricat singur actele de studii. Culmea e că, prins în fapt, a rămas în "sistem", la stat, printr-un simplu transfer la altă Primărie...

Din întâmplare 

Lucian Matei se putea bucura până la pensionare de salariul de peste 6.200 lei dacă astă-toamnă noului primar, PSD-istul Daniel Avrămuţ (foto), nu-i trecea prin cap să evalueze "moştenirea" preluată de la Ioan Bulzan (PNL), care condusese Primăria din 2008.

Dispunând şi o verificare a dosarelor de personal, noului edil i s-a părut suspect că în cel al secretarului comunei, angajat din 1997, figurau doar o copie a diplomei de Bacalaureat, plus copia unei adeverinţe şi cea a unei diplome de absolvire emise de Universitatea Tibiscus din Timişoara. "Copiile actelor de studii superioare mi s-au părut dubioase. Suspiciunile mi s-au întărit după ce i-am cerut dlui Matei să prezinte diploma de licenţă în original şi a tot tărăgănat s-o arate, aşa că în noiembrie am cerut Universităţii să ne comunice dacă îi aparţin", spune primarul Daniel Avrămuţ.

De altfel, cele două copii nu aveau cum să nu sară în ochi: cea a adeverinţei, datate 5 iulie 2009, arată că Matei ar fi absolvit specializarea Administraţie publică a Facultăţii de Drept Tibiscus, promoţia 2009, cu media 9.00 la examenul de licenţă susţinut în vara acelui an, în timp ce copia diplomei era datată cu anul 2004. O discrepanţă flagrantă.

Prin acordul părţilor

În decembrie, Universitatea a răspuns Primăriei că nici adeverinţa şi nici diploma nu sunt autentice. "Universitatea Tibiscus nu a avut ca specializare Administraţie publică", a transmis instituţia sub semnăturile decanului şi secretarei şefe a Facultăţii de Drept, adăugând că "numărul dat diplomei nu corespunde numelui, iar dl Matei Lucian nu este în baza noastră de date ca absolvent cu licenţă al Facultăţii de Drept".

De ce şi-a falsificat actele de studii secretarul, care are în fişa postului obligaţia să verifice legalitatea actelor, se poate doar bănui. Matei fusese angajat pe când încă era în vigoare vechea Lege 69/1991 a administraţiei locale, ce permitea ca secretarii de comune să fie şi absolvenţi de liceu cu diplomă de Bacalaureat. În 1997, însă, legea a fost modificată, impunându-le studii juridice superioare, cei doar cu Bacul primind păsuiri succesive pentru a-şi completa studiile. Asta până la noua Lege 215/2001, care a exclus posibilitatea să-şi păstreze funcţiile dacă nu au absolvit facultăţi de Drept.

Cert e, spune primarul Avrămuţ, că după răspunsul Universităţii Tibiscus, a avut "o discuţie" cu Matei, convenind încheierea contractului de muncă al acestuia "prin acordul părţilor" în ianuarie anul acesta, când i-a şi semnat un transfer la altă primărie. "Am considerat că nu mai putea răspunde de legalitatea funcţionării Primăriei şi Consiliului Local Tulca", explică edilul, adăugând, de asemenea, că a sesizat şi Prefectura Bihor asupra acestei situaţii.

No comment 

La rându-i, Prefectura a sesizat Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, singura instituţie care poate decide excluderea din Corpul Funcţionarilor Publici (şi care încă nu a dat un răspuns), dar Matei n-a aşteptat acest lucru, ci s-a angajat pe un post de consilier personal al primarului dintr-o comună învecinată, Avram Iancu. Post care, de data asta, nu impune titularului nici să participe la vreun concurs, angajarea fiind valabilă doar pe durata mandatului primarului, nici absolvirea de studii superioare, de niciun fel. "L-am angajat pe pentru că are o experienţă mare în administraţie şi este şi muncitor. Nu ştiam că şi-ar fi falsificat vreo diplomă", afirmă Dan Chirla (foto), edilul din Avram Iancu.

Matei, în schimb, nu vrea să facă niciun comentariu. "Consider că atât timp cât am lucrat ca secretar al comunei Tulca, 23 de ani, mi-am făcut datoria corespunzător", a spus el, refuzând alte explicaţii. În fond, de vreme ce răspunderea pentru falsificarea copiilor actelor de studii s-a prescris de cel puţin 5 ani, rămâne doar cu ruşinea. Şi cu un salariu de bugetar, chiar dacă mult mai mic decât cel avut înainte...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON