URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Decembrie 2021, 15:38

Secretul din ţarc: Cum au reuşit câteva asociaţii de proprietari din Oradea să reducă serios costurile de salubritate (FOTO)

Secretul din ţarc: Cum au reuşit câteva asociaţii de proprietari din Oradea să reducă serios costurile de salubritate (FOTO) SE POATE! Prima decizie pe care trebuie să o ia o asociaţie care vrea să plătească pentru cât aruncă este să dimensioneze corect numărul containerelor pe care le foloseşte. "Noi am renunţat la jumătate dintre containerele galbene şi negre. RER vine des după ele şi, dacă aruncăm corect, sunt suficiente", spune preşedintele Asociaţiei nr. 220, Florian Ghergheleş (medalion)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În primăvară, când majoritatea orădenilor de la bloc au refuzat să încheie noile contracte de salubritate cu RER Vest, care presupun tarifarea pe volum a deşeurilor, determinând Primăria să-şi amâne propria reformă, au fost 11 asociaţii din oraş care au ales, totuşi, noua rânduială. Şi nu regretă deloc!

Orădenii care locuiesc în aceste blocuri au ajuns să plătească mai puţin chiar decât tariful plafonat de municipalitate. Cum? Simplu: aruncă deşeurile corect!

Inspirat din Vest

Conform regulamentului de salubritate impus de Primărie, din 1 aprilie 2021 toţi orădenii ar fi trebuit să plătească pentru serviciul de salubritate în funcţie de volumul deşeurilor aruncate şi frecvenţa cu care acestea sunt colectate de RER Vest, nu pauşal, cum era anterior, la un cost lunar de 11,6 lei/persoană.

Principiul "plăteşti cât arunci" nu este vreo găselniţă locală, ci o obligaţie inspirată din Europa Occidentală, cu scopul stimulării reciclării. Pentru implementarea lui, Consiliul Local Oradea a decis că RER Vest va aplica tarife diferite pentru fiecare tip de deşeu - reciclabil, biodegradabil şi rezidual - şi va calcula costul lunar al unui client cu ajutorul microcipurilor RFID montate pe fiecare pubelă şi container din oraş. De fiecare dată când un recipient este golit într-o autogunoieră, sistemul "citeşte" tipul deşeurilor şi volumul lor, date care, însumate, conduc la costul lunar datorat de respectiva gospodărie.

Introducerea noului sistem la blocurile din Oradea s-a dovedit însă imposibilă, pentru că aproape toate cele peste 800 de asociaţii de proprietari au refuzat să încheie noile contracte cu RER, de teama unor facturi uriaşe. În faţa acestei reacţii neaşteptate, primarul Florin Birta a cedat şi a acceptat plafonarea costului lunar de salubritate pentru orădenii de la blocuri la 17,87 lei pe locatar.

Mai puţine tomberoane

11 asociaţii din Oradea au preferat, totuşi, sistemul nou. Iar BIHOREANUL a  constatat că, după opt luni, nu regretă: plătesc mai puţin decât costul plafonat!

Asociaţia nr. 220, de pe strada Grigore Erofte, are 19 scări, 350 de apartamente şi două ţarcuri de gunoi. "De la bun început, am reconfigurat containerele cu cei de la RER. După plastic vin zilnic, aşa că am lăsat câte un container, în loc de două. Ulterior, am renunţat şi la unul dintre cele două containere negre, căci s-au dovedit prea multe, la 4 colectări pe săptămână", spune preşedintele Florian Ghergheleş.

Când au văzut că au dispărut tomberoanele, unii vecini s-au revoltat. "Făceau reclamaţii la RER că ei n-au unde arunca gunoaiele. M-am dus cu ei la containere şi le-am arătat flacoane nestrivite, cutii de carton întregi. Dacă le aruncăm cum trebuie, încap", zice bărbatul.

După ce locatarii s-au lămurit cu noile cerinţe, efectul s-a văzut. "Plătim cam 14-15 lei pe persoană, pe lună. În primele luni am avut 17 lei, dar a scăzut", spune Ghergheleş.

4 lei pe persoană!

La Asociaţia Nottara C6, din Nufărul, locatarii plătesc chiar mai puţin! "Am început cu 15-16 lei pe persoană, cost care a scăzut lună de lună, pe măsură ce am gestionat mai bine deşeurile. Acum plătim 11 lei, maxim 12", spune preşedinta Marcela Cuc.

Preţul ar putea chiar să scadă, dacă muncitorii RER n-ar trebui să adune şi gunoaiele lăsate de alţii în jurul ţarcului. "Am discutat în asociaţie şi ne vom monta o cameră de filmat, nu mai aşteptăm după Primărie, să vedem dacă locatarii noştri lasă gunoaiele sau, de fapt, alte persoane", zice preşedinta.

Dorina Ruja, administratoare la mai multe asociaţii din oraş, afirmă răspicat că noul sistem este mult mai economicos. "La toate asociaţiile mele, facturile s-au redus", spune ea. Oferă şi un exemplu: o asociaţie cu 16 apartamente şi 32 de locatari a plătit, în prima lună cu noul sistem, 573 lei pentru salubritate. Acum, costul a ajuns la cel mult 200 lei. "Dar am avut şi 135 lei factura", spune femeia. Asta înseamnă că un locatar a plătit în acea lună puţin peste 4 lei!

"Acest sistem este mult mai avantajos pentru oameni, după părerea mea. Condiţia este să se respecte colectarea separată", zice administratoarea. Recunoaşte că nu i-a fost uşor să-i înveţe pe oameni cum să arunce gunoaiele, dar cu răbdare le-a explicat tuturor regulile. Iar când au văzut rezultatul, în facturile tot mai mici, s-au lămurit...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON