Obişnuiţi până săptămânile trecute ca în timpul liber să hoinărească, să iasă în baruri şi restaurante, la teatru, cinema şi concerte, bihorenii sunt, în această perioadă, consemnaţi la domiciliu.
Cum între patru pereţi plictiseala vine repede, chiar şi cu toate filmele disponibile pe Netflix, consumatorii sunt îmbiaţi cu variante alternative de petrecere a timpului, multe dintre ele tentante. Spre exemplu, Teatrul Regina Maria postează online câteva spectacole, magicienii orădeni Eduard şi Bianca "predau" pe Facebook trucuri şi jocuri distractive, iar antrenorii de fitness au creat exerciţii speciale pe care le-au filmat şi pus la dispoziţia celor care vor să se menţină activi.
Călătorii virtuale
După ce pe tot mapamondul oamenii s-au retras în case, ascultând sfaturile autorităţilor şi ferindu-se de noul coronavirus, o sumedenie de instituţii de cultură, platforme independente, precum şi artişti au căutat să le ofere variante alternative de a petrece timpul liber, fără să iasă.
Celebrul rocker american Bruce Springsteen a publicat pe YouTube, pentru prima oară în format integral, un concert susţinut la Londra, liderul formaţiei Coldplay, Chris Martin, a dat un recital live pe Facebook, din casa sa, iar tot mai multe muzee au pus la dispoziţie pe propriile pagini tururi virtuale, inclusiv Luvru din Paris (louvre.fr) şi muzeele de la Vatican (museivaticani.va), curioşii putând "intra" inclusiv în Capela Sixtină.
De asemenea, platforma Arts and Culture dezvoltată de Google îi cheamă pe curioşi să vadă cea mai mare colecţie de lucrări realizate de celebra pictoriţă mexicană Frida Kahlo, în timp ce pe operavision.eu au fost încărcate spectacole întregi de operă filmate pe marile scene ale Europei, între care "Tosca", "Bărbierul din Sevilla" şi "Carmen".
La Traviata, acasă
Şi instituţiile de cultură din România s-au străduit să ajungă la publicul lor prin lumea virtuală. Opera Naţională Română din Cluj-Napoca a gândit un program de transmitere online a spectacolelor, pe site-ul operacluj.ro, astfel că pe 27 martie e programată "premiera" operei "Macbeth", pe 31 martie poate fi urmărită "Traviata", în timp ce pe 3 aprilie va fi publicat spectacolul "Madama Butterfly". Fiecare dintre acestea va fi disponibil în zilele menţionate, începând cu ora 18, şi va rămâne apoi public timp de 20 de ore.
Pentru cei mici, Teatrul Ţăndărică din Bucureşti oferă înregistrări ale unor spectacole haioase şi educative, între care "Crăiasa zăpezii", "Păcală" şi "Motanul încălţat". Toate vor putea fi văzute în regim de transmisie în direct (live stream) pe pagina de Facebook a Teatrului.
O altă opţiune tentantă oferă platforma filmedocumentare.com, care publică sute de documentare, inclusiv româneşti, cum ar fi "Epoca lui Carol I" şi "Enigma Transfăgărăşanului".
Teatru în izolare
În Bihor, Teatrul Regina Maria îşi cheamă publicul tot pe pagina de Facebook, unde periodic sunt difuzate, în regim de live stream (producţiile pot fi văzute în anumite zile, la anumite ore, iar apoi nu mai sunt disponibile), spectacole apreciate din stagiunile trecute.
Luna aceasta, amatorii de teatru pot să vadă sau să revadă "Zbor deasupra unui cuib de cuci", regia Marius Oltean (28 martie) şi "Cei ce nu uită", regia Gavriil Pinte (31 martie), toate de la ora 19. Teatrul Szigligeti a programat, la rândul său, vizionări pentru mai multe spectacole din repertoriu.
Şi Teatrul Arcadia îi invită pe copii online, pe pagina de Facebook, unde actorii vor spune poveşti şi vor ţine ateliere virtuale, iar sâmbătă dimineaţa, la ora 11, va fi difuzat spectacolul "Motanul încălţat".
Şi compania privată de teatru Trendart din Oradea a publicat pe Youtube înregistrarea integrală a spectacolului "Hainele cele noi ale împăratului".
În formă
Chiar şi "carantinaţi" în propriile case, micuţii pot învăţa să facă "vrăji". De câteva zile, magicienii orădeni Eduard şi Bianca publică pe pagina de Facebook tutoriale cu jocuri şi trucuri care pot fi realizate acasă, cu obiecte simple, aflate la îndemână.
Pentru a nu ne petrece tot timpul pe canapea, antrenorii de fitness din Oradea au lansat programe special concepute cu exerciţii antrenante. Spre exemplu, Kinga Sebestyen, femeia din spatele orei de kangoo jumps cu 1.500 de participanţi care a pus Oradea în Cartea Recordurilor, ţine zilnic, de acasă, antrenamente live pe Facebook. De asemenea, antrenorii lanţului de săli Fit4 U publică periodic, pe aceeaşi reţea de socializare, seturi de exerciţii pentru cei care vor să se menţină în formă. Până la urmă, tocmai de aceea rămânem în case, să fim sănătoşi...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.