URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iunie 2020, 18:20

Schimbare de poziţie: OMS susţine acum că transmiterea Covid-19 de către asimptomatici este rară

Schimbare de poziţie: OMS susţine acum că transmiterea Covid-19 de către asimptomatici este rară foto generic: rawpixel.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Schimbare bizară de optică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În condiţiile în care până acum se spunea că noul coronavirus este dificil de stăpânit şi că marea problemă e că virusul poate fi răspândit foarte uşor de aşa-numiţii purtători asimptomatici, acum oficialii îşi nuanţează poziţia.

"Se pare că este foarte rar ca un individ asimptomatic să transmită mai departe virusul. Vrem să ne concentrăm pe cazurile simptomatice", a declarat luni Maria van Kerkhove, epidemiolog OMS, într-o conferinţă de presă, conform Digi24.ro.

Digi24 mai notează că oficiali OMS spun că deşi un asimptomatic poate răspândi virusul, totuşi nu aceasta este principala modalitate prin care se transmite. De aceea, răspunsul guvernelor la pandemie ar trebui să se concentreze pe depistarea şi izolarea persoanelor cu simptome şi pe anchetele epidemiologice, pentru a-i găsi pe cei care au intrat în contact cu ei, a mai spus dr. Van Kerkhove.

Aceasta a recunoscut că unele studii au arătat o răspândire a virusului, mai ales în azilurile de bătrâni, prin intermediul unor persoane asimptomatice sau presimptomatice, dar a precizat că este nevoie de mai multă cercetare şi de mai multe date pentru a avea un răspuns corect la întrebarea dacă virusul se poate răspândi pe scară largă prin purtători asimptomatici. 

Dacă se va dovedi că nu asimptomaticii sunt factori principali de transmitere a coronavirusului, implicaţiile asupra politicilor de sănătate ar putea fi uriașe.

Totuşi, populaţia este sfătuită să nu lase garda jos, pentru că pandemia provocată de Covid-19 este încă în creştere, avertizează specialiştii. Duminică a fost înregistrat cel mai mare număr zilnic de noi cazuri la nivel global - peste 136.000. Cu toate că situaţia din Europa şi din Statele Unite s-a îmbunătăţit, centrul de greutate al pandemiei s-a mutat acum în America Latină şi Asia.

OMS a mai făcut, însă, o afirmaţie care pare să intre în contradicţie cu ceea ce se declara până acum, şi anume că participarea la o adunare de masă - ca de pildă protestele - nu s-ar înscrie în definiţia contactului cu un bolnav. E de recomandat totuşi ca persoanele care participă la adunăru numeroase să-şi ia măsuri de precauţie pentru a evita un nou val de contaminări.

Digi24 mai notează că, până acum, OMS şi-a schimbat de mai multe ori poziţia în recomandările făcute în pandemie. Dar medicii spun că este firesc, dat fiind că avem de-a face cu un virus nou, care încă nu este pe deplin cunoscut şi care îşi dezvăluie cu timpul potenţa sau slăbiciunile.

UPDATE:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a retras, marţi, oficial, după câteva ore declaraţiile conform cărora infectaţii cu Covid-19, care nu au simptome, ar transmite "foarte rar" virusul. "A fost o neînţelegere", a spus doctoriţa Maria Van Kerkove, cea care a făcut declaraţia anterioară, arătând că afirmaţia epidemiologului nu era bazată pe date publice care să o susţină.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON