Scăpați de comunism: Cum au trăit orădenii eliberarea de sub regimul lui Ceaușescu (VIDEO)

Evenimentele din România din decembrie 1989, numite oficial "revoluţie", încheiate cu lichidarea fizică a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu şi dispariţia regimului comunist, au reprezentat apogeul unui an şi al unui deceniu tensionate.

Oradea s-a raliat manifestărilor, trecerea la începutul redemocratizării ţării făcându-se aici paşnic, spre deosebire de multe alte locuri din ţară. După 33 de ani, BIHOREANUL vă propune un scurt memento al principalelor evenimente de atunci.

"Gorbi-mania" 

Anii 1980 au însemnat filme bune, muzică disco şi începuturile erei digitale, aşa cum o ştim. Realităţi specifice Occidentului, ele erau, însă, aproape necunoscute în ţările est-europene. De 40 de ani, aici dominau regimurile socialiste/comuniste impuse de Uniunea Sovietică prin presiune politică şi militară. Aveau în comun totalitarismul politic, partidul unic, supravegherea populaţiei, încălcarea libertăţilor personale, economia centralizată, planificată şi ineficientă. Accesul la informaţii şi produse occidentale era redus, iar în timp toate aceste caracteristici, combinate, au tensionat societatea.

Au fost mai multe încercări de "ruptură". În noiembrie 1956, revoluţia anticomunistă ungară a fost înăbuşită de armata sovietică, având loc 40.000 de arestări. În 1968, liderul cehoslovac Alexander Dubček făcea primele reforme, dar a fost oprit de aceleaşi trupe sovietice, care au reprimat "Primăvara de la Praga". În 1980 începeau mişcările anticomuniste în Polonia, apărând chiar un "concurent" pentru partidul comunist - sindicatul Solidaritatea, condus de electricianul Lech Wałęsa.

Comunismul scârţâia din încheieturi, nici măcar în Uniunea Sovietică nu mai funcţiona. În 1985, în fruntea URSS venea Mihail Gorbaciov (foto) cu ideea reformării economiei, iniţiind cunoscuta "perestroika", alături de transparentizarea societăţii prin "glasnost". A devenit foarte popular în Europa răsăriteană, în vizitele sale fiind primit de est-germani, polonezi ori cehoslovaci cu urale, cetăţenii cerându-i să-i salveze. În cartea sa "1989: Prăbuşirea imperiului sovietic", istoricul Victor Sebestyen menţionează o adevărată "Gorbi-manie"...

Mămăliga a explodat 

A fost doar o chestiune de timp până când sistemul comunist s-a prăbuşit. În 1989 au izbucnit demonstraţii populare, una după alta. În Polonia, victoria Solidarităţii în alegerile din 4 iunie a îngropat regimul, iar în Ungaria, în septembrie-octombrie, regimul şi organizaţiile politice independente au căzut de acord să înceapă reformarea politicii şi justiţiei, inclusiv să organizeze alegeri libere.

Cortina de Fier începea să cadă inclusiv fizic. În 2 mai 1989, Ungaria a început dezasamblarea gardului de sârmă ghimpată de la graniţa cu Austria, iar în 9 noiembrie, sub presiune populară, regimul est-german deschidea graniţele către Germania de Vest, căzând şi Zidul Berlinului. "Revoluţia de catifea" cehoslovacă a însemnat proteste cu sute de mii de oameni în Praga, urmate de demisia conducerii partidului comunist şi dizolvarea statului monopartit. În Bulgaria, după demonstraţii publice, şeful statului, Todor Jivkov, a fost înlăturat de propriul său Birou politic.

Nicolae Ceauşescu (foto) rămăsese ultimul şef de stat comunist încă la putere. În 16-17 decembrie, însă, mitingul de susţinere a pastorului Tőkés László din Timişoara, propus pentru mutare în Sălaj, s-a transformat în protest anticomunist. Pe 21 decembrie, dictatorul a convocat un miting în Bucureşti, dar şi acela a devenit unul anti-regim. Revoltele populare s-au extins în toată ţara, cu mari manifestaţii, inclusiv violenţe, împuşcături şi diversiuni în care a fost prinsă armata. În 22 decembrie, la amiază, după ce ministrul Apărării s-a sinucis, soţii Ceauşescu au fugit cu elicopterul din clădirea Comitetului Central al PCR, iar pe 25 decembrie erau judecaţi sumar şi executaţi în Târgovişte. Peste 1.000 de români au murit în evenimentele de atunci, cei mai mulţi, peste 700, între fuga şi execuţia Ceauşeştilor.

Oradea în fierbere 

Oradea anilor ’80 beneficia de proximitatea graniţei, peste care se făcea mic trafic, astfel că penuria alimentară nu era la fel de mare ca în restul ţării. Totuşi, criza economică naţională, generată de blocarea creditării şi plata datoriei externe, a adus şi aici întreruperi ale energiei şi apei, lipsa materiilor prime în industrie şi a medicamentelor.

În cartea "Avancronica unei revoluţii programate", istoricul Gabriel Moisa arată că în 1989 în Bihor avea loc o creştere neobişnuită a activităţii turistice, cu vizitatori străini, în special din Ungaria şi Iugoslavia, inclusiv ziarişti. Conform arhivelor, existau date că "turiştii" urmau să ia legătura cu cetăţeni români pentru a incita populaţia la revolte. 

Între timp, apăreau mesaje anticeauşiste. În 1988, lângă cofetăria Crinul din Oradea a apărut pe un perete mesajul "Jos Ceauşescu", iar în Gara Mare au fost distribuite manifeste (foto) cu acelaşi text, realizate de tipograful Lucian Kovács.

În decembrie 1989, orădenii aflau despre evenimentele din Timişoara nu doar de la posturile de radio străine, ci şi direct. Pe 18 dimineaţa, trenul Timişoara - Iaşi sosea în gara centrală cu vagoanele inscripţionate "Jos dictatorul!", "Vrem libertate!" şi "Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!". Faptul este prezentat de fostul maior Teofil Moş, pe atunci adjunctul Miliţiei Bihor, în volumul "Revoluţia română la Oradea", autorul arătând că, la sosirea trenului în staţie, era pregătită o unitate de intervenţie gata de luptă. Totuşi ofiţerii, înarmaţi cu muniţie de război, au rămas în maşinile parcate lângă gară, neriscând nimic în faţa zecilor de oameni de pe peroane, care au încins o Horă a Unirii.

În Primărie, cu forţa 

Actele protestatare se înmulţeau. În 18-21 decembrie, diverse grupuri interpretau prin oraş cântece patriotice, apărând şi noi manifeste. În 20 decembrie, primarul Gheorghe Groza îi convoca în şedinţă pe directorii întreprinderilor pentru a le prezenta - din perspectiva autorităţilor, ca o acţiune destabilizatoare - situaţia din Timişoara, fără să se ia vreo măsură. 21 a fost "o zi ciudată", mărturisea mai târziu fostul director al Teatrului de Stat, Mircea Bradu (foto). "Era o linişte artificială", arăta el, dar "din toate colţurile răzbătea îngrijorare, incertitudine".

La vestea fugii lui Ceauşescu, anunţată în scurt timp de televiziune, orădenii s-au adunat în faţa Primăriei cu miile în amiaza lui 22 decembrie, alăturându-se valului revoluţionar. La fel ca în Capitală, şi aici era pregătită o adunare publică de condamnare a "manifestărilor huliganice" din Timişoara, dar lucrurile s-au petrecut pe dos.

Mai multe persoane au intrat în Primărie, iar, pentru a evita violenţe, edilul l-a rugat pe Bradu să le vorbească celor adunaţi în piaţă. "Revoluţionarii" l-au proclamat ca nou primar al urbei, în acelaşi timp anunţând că oraşul era unul liber de comunism.

S-a format apoi un comitet de iniţiativă pentru gestionarea urgenţelor, din care mai făceau parte actorii Daniel Vulcu şi Marius Aron, economistul Eugen Colf, profesorul Radu Davidescu ş.a. S-a organizat paza instituţiilor publice şi întreprinderilor, iar generalul Nicolae Şchiopu, comandantul Garnizoanei, a anunţat fraternizarea armatei cu populaţia. Vechea nomenclatură, în frunte cu prim-secretarul judeţului, Andrei Sorcoiu, ar fi vrut chiar să facă parte din noul comitet de iniţiativă. Fără rezultat, a predat puterea înspre seară.

Mulţimi de oameni s-au adunat şi în faţa sediilor Miliţiei şi Securităţii, iar diversiunile abundau. Fusese anunţată otrăvirea apei potabile şi se calificau drept iminente atacuri ale trupelor de securitate cu elicoptere asupra obiectivelor strategice. "Teroriştii" ar fi pândit şi ei asupra urbei...

De la PCR la FSN 

Pe modelul de la "centru", s-a înfiripat un Consiliu Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, cu Mircea Bradu preşedinte, Horia Cosma şi Daniel Vulcu vicepreşedinţi, Dumitru Chirilă secretar şi încă 27 de membri. A ţinut prima şedinţă în 23 decembrie, când numărul membrilor s-a dublat, însă nu mai era condus de Bradu, care ajunsese în spital.

Principala sarcină a fost asigurarea aprovizionării populaţiei cu energie, combustibil şi alimente, Consiliul cerând oamenilor să se abţină de la manifestări reprobabile. O zi mai târziu, avea 54 de membri, iar un prim Consiliu Municipal al FSN a fost înfiinţat în 27 decembrie. În fruntea sa a fost ales un Birou prezidat de Horia Văidean, fost director al Întreprinderii Judeţene de Gospodărire Comunală şi Locativă, secondat de Marcela Buduşan şi Traian Balint ca vicepreşedinţi, plus Balász László secretar.

Deja din acele zile, dar mai ales din ianuarie 1990, se formau partide, organizaţii culturale şi civice, şi au început polemici şi dezbateri politice. Orădenii făceau cozi la chioşcurile de presă (foto) pentru a afla noutăţile. Începea o lungă şi complicată perioadă de tranziţie către pluripartitism şi capitalism, în care oamenii au înţeles, cu greu, cum să "înveţe democraţia"...

VICTIME
Civili şi militari omorâţi degeaba

Exceptând rumoarea din spaţiul public, zilele de 21-22 decembrie 1989 au fost liniştite în Oradea. Totuşi, în 23, în zona Aeroportului, un camion frigorific care circula regulamentar către Nojorid a fost mitraliat de soldaţi trimişi să apere oraşul de eventuali "terorişti". Tirul venea din Halmeu şi mergea către Târgu Jiu. Şoferul Alexandru Tănescu a fost rănit, iar soţia lui, Ecaterina, aflată în dreapta, a fost omorâtă. De asemenea, ofiţerul Liviu Rad a fost rănit de un glonţ ricoşat. 

Generalul Nicolae Şchiopu a declarat ulterior că înainte de incident s-ar fi tras către militari din alte trei autovehicule aflate în mers pe aceeaşi şosea şi inclusiv grupuri de elicoptere ar fi încercat să atace Aeroportul. Ulterior, versiunea oficială a fost că s-a tras asupra camionului fiindcă nu ar fi oprit la semnalele militarilor, lucru infirmat tocmai de şoferul Tănescu. Însă ancheta a arătat că incidentul a avut loc după ce un civil, Alexandru Demeter, în anii ’90 prim-vicepreşedinte al PRM Bihor, a avertizat militarii că tirul era condus de o persoană violentă, care refuzase să oprească la orice filtru şi ar fi provocat o busculadă cu un grup de revoluţionari. 

În aceeaşi zi, inginerul Nicolae Tomozei de la Uzina de Apă Munteni a fost împuşcat de câţiva muncitori forestieri, după ce primarul din Remeţi i-a anunţat că era "terorist". Alţi patru bihoreni au murit în acele zile în ţară: Victor Adrian Puşcău, Marius Cosma, ambii soldaţi în termen în Arad, Adrian Dorin Danşe, militar în Bucureşti, toţi împuşcaţi, şi locotenent-colonelul de aviaţie Nicolae Tudor, doborât lângă Alba Iulia cu elicopterul pe care-l pilota.

Vezi mai jos imagini cu mulţimea adunată în faţa Primăriei din Oradea din ziua de 22 decembrie 1989!