"N-a meritat deloc!". Tatăl unui soldat orădean ucis la Revoluţie în Bucureşti spune că sacrificiul a fost degeaba

Privirea bătrânului e sticloasă. Obrazul proaspăt ras se goleşte de sânge, mâna dreaptă încremeneşte în aer, iar cuvintele şuieră ca plumbii. 

"Când vine 22 decembrie mă iau şi mă plimb. Nu merg la nicio comemorare. Nu mă ţin nervii. Ce să sărbătoresc, moartea copilului meu??!", zice tatăl lui Adrian Danşe. Soldat în trupele de paraşutişti ale Securităţii, Adi a murit la Revoluţie chiar de ziua lui...

Decembrie

Floarea şi Cornel Danşe ies din bloc agale. Bătrânii locuiesc în acelaşi apartament din strada Aluminei pe care l-au cumpărat în 1970, în care stăteau şi în 1989 şi din care, probabil, nu vor mai pleca decât cu picioarele înainte. Femeia poartă un palton încheiat în ciuda celor 15 grade din plin decembrie, iar tatăl, acoperit cu pălărie, şi-a tras o scurtă peste sacoul maro asortat cu o cravată sângerie. Soţii Danşe vor să bată malul Crişului Repede până la Piaţa Decebal, de unde să îşi cumpere ceaiuri. El pentru cancer, ea pentru diabet, amândoi pentru tensiune. 

Cine spune că timpul vindecă rănile minte. "Nu vreau să dau nicio declaraţie", zice femeia, întorcându-se cu spatele. Şi-a pierdut băiatul în urmă cu 30 de ani, dar durerea nu i s-a vindecat. Bărbatul acceptă cu greu să vorbească, dar altcândva şi altundeva. "Înţelegeţi-ne... Supărarea ne-a umplut de boli. De când ne-a murit băiatul nu mai suntem aceiaşi oameni. Încerc să mă ţin tare pentru soţia mea", spune jenat bătrânul.

"Dacă ştiam, nu-l lăsam"

Adi (foto), cum îi ziceau prietenii, absolvise Liceul Industrial 2 din strada Republicii, fostul CFR. N-a reuşit la facultatea de inginerie şi s-a cerut în armată. "Dacă ştiam ce vine nu-l lăsam. Putea amâna un an, să mai înveţe pentru facultate", povesteşte Cornel Danşe.

Băiatul a lucrat câteva luni ca electronist la Întreprinderea Mecanică şi Piese de Schimb (ulterior Mecord), iar în septembrie 1989 a fost încorporat la paraşutiştii Securităţii din Unitatea Militară 0563 Bucureşti. Acasă a mai fost o singură dată, la sfârşitul lui noiembrie, după jurământ. 

La evenimentele din decembrie, plutonul său a fost desfăşurat pe holurile Comitetului Central al PCR, acum sediu al Ministerului de Interne. Militarii primiseră ordin să apere comandamentul noii puteri instalat în clădirea de pe care, pe 22 decembrie, Nicolae Ceauşescu fugise cu elicopterul. Adi a făcut-o cu preţul vieţii. 

"Pe 27 decembrie seara, venisem de la serviciu. Soţia pregătea mâncare în bucătărie, cu fetiţa. A sunat o verişoară din Bucureşti. Am ridicat telefonul. Atât a spus: «Adi nu mai este». Am repetat cu voce tare, iar soţia a căzut jos", povesteşte nea Cornel. Băiatul fusese împuşcat în gât în noaptea de 23/24 decembrie, prin geamul ce dădea spre curtea interioară a CC.

N-a fost revoluţie

Fost tehnician la depoul CFR, citit şi aşezat, nea Cornel e clar: "În ʼ89 n-a fost nicio revoluţie, pentru că n-a avut o platformă-program". Bătrânul regretă baia de sânge cu durerea părintelui îndoliat şi consternarea omului cu mintea limpede. "O societate se poate schimba şi pe cale paşnică. La unguri, la cehi, la nemţi şi bulgari, până şi la ruşi s-a putut scăpa de comunism fără să moară oameni. La noi s-a spus că nu se putea, că «Ceauşescu a fost un dur». Ce dur?! El voia doar să fugă cu elicopterul!", argumentează bătrânul.

Vărsarea de sânge, aşadar, a fost premeditată. "Nu vreau să supăr pe nimeni, dar la incendiul de la Colectiv pe tinerii aceia nu i-a mânat nimeni acolo, s-au dus să se distreze, dar pe cei care au fost sub arme în decembrie ʼ89 i-a trimis cineva acolo. Au murit ca să justifice ideea că a fost revoluţie şi nu lovitură de stat".

Dovada e că măcelul a început după fuga lui Ceauşescu. "Când a început să se tragă? După ce Iliescu a citit comunicatul către ţară (n.r. - seara de 22 decembrie). Când a anunţat că PCR şi toate instituţiile care îi aparţin se desfiinţează şi că vor fi partide «plurice» a început să se tragă!".

"Nu-mi trebuie nimic"

Nea Cornel a ieşit la pensie în 1994 din CFR. Nu-i duce lipsa. "Din ʼ74 am mers în fiecare an cu copiii la mare şi făceam 13 ore. Acum, după 45 de ani, faci peste 16 ore!", spune el, dezamăgit. 

După moartea băiatului s-a dedicat alături de soţie creşterii fetiţei, acum asistentă medicală, creşterii porumbeilor - pasiune rămasă de la Adi, care îngrijise unul pe balcon - şi, mai rar, pescuitului. În schimb, umblă mult. "Îmi mai trec gândurile", explică bătrânul.

Titlul de tată de erou-martir i-a adus scutire de impozit pe proprietăţi şi un hectar de teren undeva spre Sântandrei. L-a acceptat, dar ar fi preferat să-i trăiască băiatul!

Oficialităţile l-au curtat tot timpul. "M-au chemat la Prefectură. Vasile Blaga a fost foarte de treabă, Lucian Silaghi la fel, de Petru Filip nu mai vorbesc, domnul Ilie Bolojan a fost foarte amabil: «Domnuʼ Danşe, cu ce vă ajutăm?» Când a făcut mormântul de marmură al băiatului, Armata ne-a dat şi mie şi soţiei un loc acolo. I-am răspuns: «Nu-mi mai trebuie nimic»", zice nea Cornel.

"Nu vreau să-l înjure lumea"

Bărbatul a refuzat până şi botezarea unei străzi cu numele lui Adi. "Nu vreau să-l înjure lumea. Oamenii astăzi te iubesc, mâine te scuipă. Peste o vreme vor comenta: «Ce-a făcut, bă, ăsta?»".

Nea Cornel nu s-a prezentat nici la procesul Revoluţiei, declanşat anul acesta, în care liderii post-decembrişti Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu sunt inculpaţi pentru crime împotriva umanităţii. "Anul trecut m-au căutat doi procurori militari. Mi-au spus că, după atâţia ani, se reia procesul. Am trimis copii după actele pe care le aveam la Înalta Curte de la Bucureşti, iar în vară mi-a venit citaţie. Am refuzat să mă prezint. Le-am scris că nu pot merge din cauza distanţei şi a bolilor. Eu în Bucureştiul ăla nu mă duc! Ce să spun acolo?!"...

Ţara şi lupii

Bătrânul e clar. "N-am fost niciodată la vot. Ce să votez? Pe Iliescu, pe care l-am văzut cu ochii mei cum s-a repezit să ia puterea? Pe cei care au venit după el? Nu, mulţumesc!". Teoria lui Cornel Danşe e simplă. "La alegerile prezidenţiale au fost 14 candidaţi, România are 36 de partide, cum să meargă ţara bine cu atâţia politicieni care se mârâie ca lupii?".

Drama mare este, însă, lipsa perspectivei. "Ca să reindustrializezi o ţară cu 108 miliarde de euro datorie îţi trebuie alte sute de miliarde pentru utilaje, oameni pregătiţi şi deschiderea de pieţe" radiografiază pensionarul la rece, arătând că "noi nici în UE nu putem circula ca toţi europenii".

Nea Cornel e convins că nu-i singurul care gândeşte aşa. "Celor care au ieşit în stradă credeţi că le convine că li s-au ratat afară copiii la cules de căpşuni?! Copiii noştri ar fi trebuit să se poată realiza în ţară, nu să fie slugi afară". Îndurerat de pierderea propriului fiu, bătrânul rămâne lucid şi critic. Adi n-a plătit cel mai mare preţ pentru ca ţara să se mulţumească cu puţin!...

ÎMPUŞCAT ÎN GÂT
Găsit la morgă

La 30 de ani după evenimentele din decembrie 1989, BIHOREANUL l-a descoperit pe unul dintre puţinii martori în viaţă care pot povesti cum a fost ucis Adrian Danşe: orădeanul Dan Iovan, care i-a fost coleg de pluton. "Nu m-am întâlnit cu părinţii lui niciodată după înmormântare. Mi-a fost groază", spune el.

În fond, ar fi şi greu de povestit. "Băiatul lor a murit în somn, de ziua lui. Adormise pe un scaun pe holul CC. Eram după a treia noapte nedormită. Aţipeam în picioare, sprijiniţi de pereţi, de coloane, de orice. A fost un singur foc, prin geam. L-a nimerit în gât".

Paraşutiştii erau în misiune încă din 21 decembrie. "Când ne-am întors în unitate pe 24 sau 25 decembrie, am dormit de dimineaţă până a doua seară. La apel, din 33 de militari lipseau 3. 10% pierderi dintr-un pluton, pe timp de pace, este enorm", spune fostul militar.

Adi fusese împuşcat. "L-am găsit la morgă după câteva zile. Abia l-am recunoscut. Era plin de sânge. Avea trei găuri în gât, la 2-3 centimetri una de alta. Nu-mi explic cum. S-a auzit un singur foc şi nimeni nu poate trage atât de grupat", spune fostul camarad scăpat cu viaţă.