Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, într-un interviu acordat Der Spiegel citat de gandul.info, că a aprobat un sediu pentru CIA în România, în anii 2002-2003, însă că nu ştie dacă acest sediu a fost folosit de serviciul secret ca închisoare clandestină pentru suspecţii de terorism. Iliescu spune că a făcut acest gest din curtoazie faţă de partenerii americani, în perioada de pre-aderare a României la NATO.
Recent, fostul preşedinte Traian Băsescu declara că "nu există o probă că pe teritoriul României au existat astfel de închisori". Iliescu este al doilea fost şef de stat, după fostul preşedinte polonez Alexander Kvasnievski, care recunoaşte existenţa închisorilor clandestine CIA, conform Der Spiegel.
Iliescu spune că a primit o cerere în acest sens de la „aliaţii noştri americani” şi că a aprobat-o, iar de detalii s-a ocupat şeful SIE de atunci, Ioan Talpeş. Acesta a confirmat spusele lui Iliescu, pentru Der Spiegel, de altfel Talpeş fiind primul oficial român care a vorbit, anul trecut, despre existenţa unui centru de tranzit al CIA în România.
„Noi nu ne-am amestecat în activităţile SUA de acolo. Eu, ca preşedinte la vremea respectivă am privit această cerere ca pe o chestiune minoră. Eram aliaţi, luptam împreună în Afganistan şi în Orientul Mijlociu, aşa că nu am mers în detaliu în ceea ce priveşte cererea unui stat aliat de a avea un sediu în România”, a mai spus Ion Iliescu.
Întrebat dacă ar mai fi aprobat locaţia ştiind ce urma să se întâmple acolo, Iliescu a răspuns „desigur că nu”. „Am învăţat din acest lucru ca pe viitor să fim atenţi şi să cântărim conştiincioşi astfel de cereri”, a mai spus Iliescu.
Ioan Talpeş a confirmat declaraţiile lui Iliescu pentru Der Spiegel şi a declarat că fostul preşedinte i-a dat mână liberă să se ocupe de această problemă, sediul oferit CIA fiind în Bucureşti. Talpeş spune că acest sediu nu mai există în prezent.
Talpeş a mai declarat că CIA a folosit acest sediu în perioada 2003-2006 şi că autorităţile române au informat CIA că nu doresc să ştie ce se petrece în acel sediu, pentru că, spune Talpeş, era conştient că „situaţia poate deveni periculoasă”. Talpeş mai spune că nu ştie dacă CIA a folosit Baza militară de la Mihail Kogălniceanu pentru tranzitul de prizonieri. Prin acest gest, mai spune Talpeş, România şi-ar fi dovedit alianţa înainte de aderarea la NATO.
Un raport al Senatului american publicat în 9 decembrie 2014 arată că CIA a folosit metode "brutale", de multe ori "ineficiente", pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute.
Versiunea publică a raportului a secretizat o serie de date, inclusiv numele ţărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Potrivit unor surse citate de Washington Post, numele de cod al centrului de detenţie construit de CIA în România este "BLACK" (negru). Polonia are culoarea "albastru", Lituania, "violet", iar Thailanda, "verde".
Din document rezultă că în închisoarea CIA din România au fost deţinuţi suspecţi importanţi, printre care s-au numărat Khaled Sheikh Mohammed, considerat principalul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Janat Gul, un lider operativ al reţelei Al-Qaida, Hassan Ghul, combatant al organizaţiei teroriste, Abu Faraj al-Libi, numărul trei în ierarhia grupării, şi Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit implicat în atacul asupra navei militare USS Cole.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.