URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 August 2020, 12:06

Scandal la Uileacu de Beiuş: Candidatura primăriţei PSD Mihaela Sabău pentru Consiliul Local a fost respinsă de instanță

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăriţa PSD a comunei Uileacu de Beiuş, Mihaela Sabău, găsită în stare de incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate, s-a înscris în competiţia electorală pentru un loc în Consiliul Local, însă ar putea pierde alegerile "la masa verde".

Judecătoria Beiuş a decis, miercuri, să anuleze hotărârea Biroului Electoral prin care i s-a admis candidatura, ca urmare a unei contestaţii înaintate instanţei de candidatul liberal la funcţia de primar al comunei, Florin Cadar, care reclamă faptul că Sabău nu avea dreptul de a se înscrie în cursa electorală. 

Răzbel cu ANI

Mihaela Sabău a fost găsită în stare de incompatibilitate în 2015, în timpul primului ei mandat, când ANI a constatat că a deţinut concomitent cu funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată. Primăriţa a contestat raportul la Curtea de Apel Oradea, invocând faptul că a deţinut doar calitatea de "persoană fizică autorizată", având activităţi agricole, dar nu şi comerciale, apărare care a fost respinsă, însă, de instanţa orădeană în 2016 şi menţinută, în decembrie 2018, şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform Legii administraţiei publice locale, în asemenea situaţii, prefectul judeţului, la acea vreme Ioan Mihaiu, era obligat să emită în 6 luni un ordin pentru încetarea de drept a mandatului, însă acesta a fost ţinut pe loc luni de zile de secretarul comunei Uileacu de Beiuş, Adrian Marge, care, invocând că nu i s-a comunicat oficial decizia Înaltei Curţi, a trimis referatul ce trebuia ataşat la ordin cu întârziere.

Aşa se face că ordinul prefectului a fost emis abia pe 12 iunie anul trecut, adică peste cele 6 luni prevăzute de lege.  

Nu se lasă

Deşi demisă, primăriţa nu s-a lăsat. A rămasă în Primărie în calitate de consilier al viceprimarului şi a apelat la ambele căi extraordinare de atac pentru a desfiinţa hotărârea judecătorească prin care a fost declarată în stare de incompatibilitate - recurs în anulare şi contestaţie în anulare. În paralel a contestat la Tribunalul Bihor şi ordinul de destituire emis de prefect, solicitând totodată suspendarea actului până la soluţionarea definitivă a procesului. Înalta Curte i-a şi dat câştig de cauză, iar procesul cu ANI s-a reluat la cea mai înaltă instanţă din ţară, în timp ce la Oradea, judecătorii au decis să suspende ordinul prefectului.

Cum i-a convins primăriţa pe judecători s-o lase în funcţie? Potrivit hotărârii de suspendare pronunţată pe 16 iulie 2019, avocatul Mihaelei Sabău, Andrei Costea, a invocat în principal faptul că actul emis de prefect se întemeiază pe o hotărâre care nu mai avea caracter definitiv, din moment ce procesul cu ANI se reluase la Înalta Curte, iar prin îndepărtarea ei prematură de la cârma Primăriei ar putea afecta iremediabil comunitatea întrucât înlocuitorul ei, adică viceprimarul (cel care o "angajase" pe post de consilier) "nu întotdeauna este însoțit de cele mai bune intenții și astfel ar putea să neglijeze anumite lucrări sau contracte pe care reclamanta le-a implementat" doar pentru a-i crea ei o imagine negativă.

Vrea consilier

În final, Mihaela Sabău a pierdut în ambele căi de atac, instanţele menţinând soluţia iniţială, cea potrivit căreia fusese în stare de incompatibilitate în timpul primului mandat de primar. Astfel, potrivit Legii 176 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, ea este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării din funcţie.

Însă, cum procesul pentru anularea Ordinului de destituire emis de prefect pe numele ei este, încă, pe rolul instanţei, deci este încă, în funcţie, ea şi-a depus candidatura pe lista PSD pentru un loc în Consiliul Local al comunei, iar Biroul Electoral de Circumscripţie Uileacu de Beiuş a și înregistrat-o, considerând-o legală.

Hotărârea a fost contestată, însă, de candidatul PNL la Primăria comunei, Florin Cadar, iar Judecătoria Beiuş i-a dat dreptate. "Admite contestaţia formulată de contestatorul Cadar Florin, împotriva Hotărârii nr. 4/14.08.2020 a Biroului Electoral de Circumscripţie Uileacu de Beiuş, privind înregistrarea candidaturilor depuse pentru funcţia de consilieri locali, prin care s-a admis (înregistrat) candidatura numitei Sabău Mihaela Angela pentru funcţia de consilier local", se arată în soluţia postată pe portalul instanţei, precizându-se totodată că anularea s-a dispus doar în parte, strict "în sensul respingerii candidaturii numitei Sabău Mihaela Angela pentru funcţia de consilier local", nu şi a celorlalţi candidaţi de pe lista PSD. 

Prin reprezentanți

Soluţia nu este, însă, definitivă, căci poate fi atacată în termen de 24 de ore de la pronunţare, la Tribunalul Bihor. Dacă nu, candidatura Mihaelei Sabău va fi invalidată, explică preşedintele Biroului Electoral Judeţean Bihor, judecătorul Radu Harja. "Potrivit Legii, după rămânerea definitivă a soluţiei instanţei, Biroul Electoral de Circumscripţie va proceda la punerea în aplicare a hotărârii. Persoana nu va mai putea participa la procesul electoral, candidatura ei urmând să fie invalidată", a explicat judecătorul. 

Primăriţa susţine că nu va mai ataca soluţia. "Dacă a admis instanţa, asta e. M-a exclus de pe lista de consilieri. Dacă domnul Cadar aşa a considerat că e OK, e OK şi pentru mine, mergem înainte. Nu mă deranjează dacă nu pot candida. Am reprezentanţi în locul meu", spune Mihaela Sabău. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Deciziile instanțelor sunt executorii ...
... iar procesul de anulare a Ordinului Prefectului e altă "mâncare de pește". Nu numai că individa nu poate candida, chiar dacă ar câștiga procesul cu Prefectura ... dar PSD trebuie să depună altă listă de candidați, dacă nu vrea să fie "șters" de pe buletinele de vot pentru comuna cu pricina.
Postat 20 August 2020, 21:07 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON