URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Martie 2018, 16:53

Scandal în PSD, înainte de congresul de sâmbătă. A început bătălia „greilor”

Scandal în PSD, înainte de congresul de sâmbătă. A început bătălia „greilor” foto generic, Hotnews.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În PSD a început bătălia finală, înaintea congresului. Mai mulţi lideri importanţi s-au declarat revoltaţi de faptul că se fac alegeri cu un an şi jumătate înainte de expirarea mandatelor de conducere, reclamând modul în care este organizat votul şi cum se fac înscrierile. Cel mai disputat post este, fără îndoială, cel de preşedinte executiv, adică numărul 2 în partid. Nicolae Băniciou şi Ecaterina Andronescu s-au înscris în cursă, dar Liviu Dragnea a anunţat deja că va vota cu altcineva. Viorica Dăncilă e preferata lui, după cum anunţă Digi24.ro.

Potrivit sursei citate, Ecaterina Andronescu, care pierde funcţia de vicepreşedinte după acest congres, şi-a depus candidatura a fi preşedinte executiv. "Am depus-o nu în ideea că alerg după funcţii, dar cred că trebuie menţinută competiţia în partid. Nu trebuia să facem alegeri. Altfel, noi ne aflăm în interiorul unui mandat în care toată lumea care a trecut prin votul congresului a obţinut un mandat de 4 ani", a arătat Andronescu.

Contracandidatul ei, Nicolae Bănicioiu, s-a lăudat că are susţinerea organizaţiei de Brăila, din care face parte şi Mihai Tudose, fostul premier căruia PSD i-a cerut demisia. "Mă mândresc cu acest lucru. E o organizaţie PSD. Sper ca cel mai bun să câştige, nu cel dorit de şefi", a spus Bănicioiu, referindu-se la premierul Viorica Dăncilă, preferata lui Dragnea. 

Inițial, Dăncilă nu fusese pe lista candidaților, dar până la urmă s-a lansat în cursă.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că tot scandalul este o exagerare, arătând că decizia de a organiza alegeri doar pentru funcţia de preşedinte executiv şi pentru cele de vicepreşedinţi a fost luată prin vot. "Nu ştiu cât bine le face acest scandal exagerat, dar cred că ar fi bine să se gândescă şi la partidul pentru care zic că muncesc şi de care sunt foarte preocupaţi", a declarat Dragnea.

"Mi-a zis că a fost sunată de foarte mulţi colegi zilele trecute, foarte multe colege din organizaţia de femei, care i-au propus să candideze pentru această funcţie. O voi vota fără niciun fel de ezitare", a spus Dragnea.

Codrin Ştefănescu intră şi el în competiţie cu omul lui Liviu Dragnea. Şi el şi Marian Neacşu îşi doresc postul de secretar general, mai arată sursa citată.

"Dacă congresul va decide că sunt mai buni candidaţii propuşi de Liviu Dragnea, atunci mesajul e clar că colegii de partid doresc altceva", a precizat Codrin Ştefănescu.

Foarte vocal, pe lista nemulţumiţilor este Cătălin Rădulescu, zis deputatul mitralieră. El insistă să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte deşi organizaţia de Argeş nu îl susţine, aşa cum cer noile reguli. "N-am contestat nimic decât modul mizerabil, îl numesc eu, de alegeri la Congres. Este de fapt o certificare ca să zicem aşa de către oamenii care vin la Congres a funcţiilor deja stabilite", a spus el.

De precizat că toate candidaturile depuse pentru congresul de sâmbătă au fost validate, vineri, de Comitetul Executiv Naţional.

În total, 23 de social-democraţi se vor înfrunta la Congresul extraordinar al PSD din această sâmbătă, aceştia ţintind una din următoarele funcţii: preşedinte executiv, secretar general sau vicepreşedinte. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON