URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 NOIEMBRIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Există trei metode prin care oamenii pot rezolva problema imunizării. Prin vaccinare, prin ATI și prin Vama Petea. Nu este ilegal să refuzi vaccinul, dar e criminal să-l fentezi, pentru că dai peste cap toate statisticile cercetătorilor, îi înșeli pe cei de lângă tine, familie, colegi, prieteni, și până la urmă îi bagi în ceață totală pe medici, care nici așa nu mai știu de capul lor.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Retrogradat de propriul partid dintr-un post de eurodeputat într-unul de consilier local în Oradea, PSD-istul Emilian Pavel a oferit vinerea trecută, în şedinţa "parlamentului" municipal, o mostră de satisfacţie pigmee. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre coaliţia între adversarii politici PSD şi PNL, care vor guverna România împreună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Practic, de pe o zi pe alta, după două săptămâni de vacanţă şcolară forţată în care nu au făcut absolut nimic, autorităţile au stabilit brusc că se vor deschide doar şcolile în care există o rată de vaccinare de peste 60% în rândul cadrelor didactice. Dincolo de faptul că măsura nu are o logică medicală, modul în care a fost dispusă nu are nicio legătură cu legea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Campania de vaccinare gratuită a fetiţelor din clasa a IV-a reprezintă o şansă reală de prevenţie a cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa. Din păcate, politizarea şi informarea defectuoasă privind beneficiile acestei campanii, care s-a dorit a fi onestă şi benefică pentru sănătate, a determinat refuzarea vaccinării de către mulţi, mult prea mulţi părinţi, în necunoştinţă de cauză...
16 Octombrie 2021, 17:15

Roxana Hamza, de la Basti Box Salonta, participă la Campionatul European de box din Muntenegru

Roxana Hamza, de la Basti Box Salonta, participă la Campionatul European de box din Muntenegru (foto: Facebook, Roxana Hamza)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judeţul Bihor are o reprezentantă la întrecerile Campionatului European de box din Muntenegru, de la Budva.

Astfel, între cele şapte fete ale delegaţiei României la această competiţie se află şi Roxana Hamza, sportivă care reprezintă clubul salontan Basti Box şi este campioană naţională la categoria 50 kg.

Roxana va evolua în primul tur al Europenelor duminică, în compania norvegiencei Jenny Simonsen.

România a deplasat la Campionatul European de box din Muntenegru 15 sportivi, 8 băieţi şi 7 fete.

În total, la întreceri vor lua parte 368 de pugilişti, proveniţi din 38 de ţări.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Galerie on line
Bafta maxima, Roxana. Îți țin pumnii. NU te intimida, nu - i nu știu ce de capul lui Simonsen aia.
Postat 16 Octombrie 2021, 18:37 de albina
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4097 RON
  • 1 EUR = 4.949 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON