România a obţinut un punct, sâmbătă seara, după meciul din Belfast, împotriva Irlandei de Nord. Naţionala României rămâne astel în fruntea grupei F din preliminariile pentru Campionatul European de fotbal din 2016, cu 14 puncte.
Tricolorii au dominat începutul partidei cu Irlanda de Nord. Keşeru a încercat să-i surprindă pe irlandezi din lovitură liberă, dar nici el, şi nici Chipciu, un sfert de oră mai târziu, n-au prins poarta. Mai târziu, tot Keşeru putea marca golul serii direct din corner, însă McGovern a respins. Nord-irlandezii s-au trezit chiar înainte de pauză - Tătăruşanu a scos de sub transversală reluarea lui Evans.
Torje a fost şi el aproape de gol. A interceptat o minge la mijloc, dar şutul său a fost deviat de Evans în corner. În ultimele zece minute, nord-irlandezii au forţat o victorie care i-ar fi dus pe primul loc. Portarul României, însă, a fost însă de neînvins, scoţând pe rând toate ocaziile adversarilor şi partida s-a terminat cum a început, 0-0.
România e pe locul întâi în grupa de calificare la Euro, cu 14 puncte, cu unul peste Irlanda de Nord şi rezultate directe mai bune. "Ţinând cont de problemele pe care le-am avut, de numărul de indisponibilităţi, rezultatul este bun pentru echipa naţională", a spus antrenorul Anghel Iordănescu după partidă.
Învinsă de Insulele Feroe, Grecia a coborât pe ultimul loc şi îşi poate lua adio de la turneul final.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.