O hartă elaborată de Institutul pentru Studierea Războiului, un influent think-tank din Washington DC, arată ţările în care ISIS plănuieşte atacuri de tip „lup singuratic”.
Autorităţile americane au sporit măsurile de securitate la nivel naţional şi avertizează americanii din întreaga lume să fie vigilenţi, în contextul în care se apropie 4 iulie, ziua naţională a SUA.
Însă nu doar americanii au motive să se teamă, mai ales după cele trei atentate teroriste comise vineri în Paris, Tunisia şi Kuweit, legate într-un fel sau altul de gruparea Statul Islamic.
O analiză a think-tankului american Institutul pentru Studierea Războiului arată că „harta ameninţărilor” ISIS se extinde dincolo de Orientul Mijlociu şi în niciun caz nu se limitează la americani. Strategia Statului Islamic este una coordonată, continuă aceştia. Printr-o serie măsuri ce presupune reactivarea unor celule latente şi folosirea „lupilor singuratici”, ISIS reuşeşte să-şi ducă mesajul cât mai departe, câştigând notorietate şi chiar teritorii – în cazul Orientului Mijlociu, ştirbind totodată imaginea Vestului.
Experţii americani consideră că riscul este cât se poate de real şi pentru România în ceea ce priveşte atacurile teroriste, însă nu furnizează motivele care fac din România o ţintă a jihadiştilor.
Deputatul PNL Diaspora Ovidiu Raeţchi, membru în Comisia parlamentară pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a declarat pentru Adevărul că nu crede în ipoteza unui atac al ISIS în România.
„România este o zonă de tranzit prin care se intră, în Uniunea Europeană, spre ţinte mai interesante mediatic, cum ar fi Londra sau Parisul, de exemplu. Pe de altă parte, ştiu că România are cele mai stricte măsuri de verificare de la nivelul Uniunii Europene. Spre deosebire de alte state, în ţara noastră durează şi trei luni de zile să te verifice pentru viză, de pildă. Măsurile sunt extrem de dure, aproape criticabile, pentru că afectează relaţiile economice cu zona Orientului Mijlociu”, explică acesta.
„Sigur că ISIS, dacă prinde o oportunitate de a lovi, loveşte, aşa cum au lovit în Bulgaria, acum ceva timp, atacând un autocar cu turişti israelieni. Avantajul nostru este că aria de expertiză a Serviciului de Informaţii Externe este Orientul Mijlociu- nordul Africii – zona Golfului. SIE este foarte bun în această zonă. România nu este o ţintă nici din punct de vedere al atracţiei mediatice, pentru că teroriştii trăiesc din şocul emoţional pe care îl provoacă. O lovitură în Statele Unite este mult mai spectaculoasă, pe când una în România generează, cantitativ, mai puţine ştiri“, a explicat Raeţchi.
(sursa: www.adevarul.ro)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.