URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Noiembrie 2017, 13:20

"România ne uneşte": Mega-concert folcloric cu Furdui Iancu, Sava Negrean şi orchestra lui Nicolae Botgros dedicat Zilei Naţionale

'România ne uneşte': Mega-concert folcloric cu Furdui Iancu, Sava Negrean şi orchestra lui Nicolae Botgros dedicat Zilei Naţionale ROMÂNII ŞI FURDUI. Îndrăgit de orădeni, Nicolae Furdui Iancu (foto) a fost unul dintre invitaţii concertului de anul trecut din preajma zilei de 1 Decembrie. El va sosi şi anul acesta să le spună orădenilor că sunt "fii de Românie"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii sunt invitaţi să sărbătorească mai repede Ziua Naţională a României, ca spectatori ai unui concert folcloric extraordinar, organizat de municipalitate în cea mai încăpătoare sală din oraş.

Pe 26 noiembrie, pe o scenă special amenajată în Arena Antonio Alexe, vor cânta o pleiadă de artişti de seamă: Nicolae Furdui Iancu, Ionuţ Fulea, Sava Negrean, Veta Biriş, Cornel Borza şi Florica Zaha, amintindu-le spectatorilor că "Noi suntem români...".

Serbarea Unirii

Ziua Naţională a României nu va fi sărbătorită în Oradea doar prin tradiţionala ceremonie militară din 1 Decembrie. Cu câteva zile mai devreme, municipalitatea, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), organizează un mare concert cu folclor şi cântece patriotice. "Oradea este un oraş care a avut un rol important în înfăptuirea Marii Uniri din 1918, aşadar dorim să marcăm Ziua Naţională printr-un eveniment cu greutate", spune Mihai Jurca, preşedintele APTOR, asociaţie care a alocat circa 80.000 de lei pentru realizarea mega-spectacolului.

Cum anotimpul e nepotrivit pentru un concert în aer liber, acesta se va ţine în Arena Antonio Alexe. Ea va fi transformată în sală de spectacol, pe suprafaţa de joc urmând să fie amenajată o scenă, precum şi câteva sute de scaune. De asemenea, pentru o sonorizare de calitate, organizatorii vor monta pânze speciale în anumite zone ale sălii.

Vocile României

Evenimentul este organizat cu titlul "România ne uneşte!" şi va avea loc duminică, 26 noiembrie, de la ora 18, avându-i ca invitaţi pe câţiva dintre cei mai apreciaţi interpreţi de muzică populară din Bihor şi din ţară. "Am invitat vârfurile de lance. Oamenii aceştia nu pot fi contestaţi din punct de vedere artistic, sunt extrem de valoroşi", spune Jurca. Din partea locului, pe scenă vor urca Florica Zaha şi Cornel Borza, îndrăgiţi de fanii muzicii populare pentru felul în care reprezintă folclorul bihorean, cu melodii precum "Hai, bună sara" şi "Tepe, lepe prin urzici".

Din alte zone ale ţării, vor sosi la Oradea anume pentru concertul "România ne uneşte!" invitaţii Sava Negrean, Veta Biriş, Ionuţ Fulea şi Nicolae Furdui Iancu. Pe lângă câteva dintre cele mai celebre cântece ale lor, invitaţii vor interpreta şi cântece cu mesaj patriotic. Este de aşteptat, aşadar, ca, spre exemplu, Nicolae Furdui Iancu să cânte pentru orădeni "Nu uita că eşti român" şi "Noi suntem români", iar Sava Negrean Brudaşcu "Doamne, ocroteşte-i pe români".

Maestrul şi lăutarii

Nicolae Botgros, lider orchestră de muzică populară Lăutarii din ChișinăuPe tot parcursul concertului, invitaţii vor fi acompaniaţi de Orchestra de muzică populară "Lăutarii din Chişinău", condusă de maestrul Nicolae Botgros, considerat un "magician al viorii". Născut în satul Badicu-Vechi din Republica Moldova, într-o familie de lăutari, Botgros conduce orchestra "Lăutarii" încă din 1978 şi a dus faima muzicii populare din zona Moldovei în ţări precum Statele Unite ale Americii, Australia şi Noua Zeelandă.

Între artiştii de seamă care au cântat măcar o dată alături de orchestra "Lăutarii" se numără Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Irina Loghin şi Dinu Iancu Sălăjanu. De câţiva ani, orchestra este cunoscută şi datorită apariţiilor constante în emisiunea "O dată-n viaţă" de la TVR. De altfel, amfitrioana evenimentului de la Oradea va fi Iuliana Tudor, prezentatoarea aceleiaşi emisiuni, precum şi a altora care promovează folclorul românesc.

Organizatorii au pus, de luni, biletele în vânzare, pentru cele 1.500 de locuri, în Piramida din Primărie. De precizat că există două categorii de bilete, care, deşi au acelaşi preţ, sunt evidenţiate prin culori diferite: 500 de locuri pe spaţiul de joc, la nivelul scenei şi 1000 de locuri în tribunele din stânga şi din dreapta scenei. Acestea se pot achiziţiona în Sala Ghişeelor din Primăria Oradea, de la punctele de casierie, de luni până joi între orele 7:30 şi 18:00, iar vineri între orele 7:30 şi 15:30.

Un bilet costă 10 lei, un preţ modic, care le va permite tuturor doritorilor să sărbătorească Ziua Naţională cu sufletul, ascultând cântece româneşti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON