URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Martie 2020, 12:17

#Rezistăm împreună! Spitalul Municipal Oradea a devenit "fortăreaţă" în lupta anti-coronavirus, personalul medico-sanitar şi-a păstrat o stare de spirit bună

#Rezistăm împreună! Spitalul Municipal Oradea a devenit 'fortăreaţă' în lupta anti-coronavirus, personalul medico-sanitar şi-a păstrat o stare de spirit bună IZOLARE ÎN IZOLARE. De joi, 26 martie, toţi pacienţii secţiilor de Boli Infecţioase au fost mutaţi din staţionarul vechi de pe strada Republicii în clădirea principală din Rogerius a Spitalului Municipal. Pentru a reduce riscul contagiunii, persoanele confirmate cu COVID-19 au fost cazate la etajul VI, iar cele doar suspecte la etajul III
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea a trecut peste prima săptămână de cod roşu de coronavirus fără drame similare celor din alte zone din ţară unde s-au închis secţii ori spitale întregi, scoţând cadrele medicale din lupta anti-Covid-19 şi băgându-le în carantină.

Pentru ca un asemenea scenariu negru să fie evitat în Oradea, activitatea spitalelor, clinicilor şi a cabinetelor medicale private din oraş a fost sever modificată. BIHOREANUL vă arată cum lucrează Spitalul Municipal, mobilizat doar pentru rezolvarea cazurilor COVID-19 şi care e starea de spirit a cadrelor medico-sanitare. Dar vă prezintă şi cum sunt trataţi bolnavii cu afecţiuni cronice non-infecţioase, respectiv modul în care aproape toate celelalte activităţi medicale au devenit aproape exclusiv telefonice!

Marea mutare

Spitalul Municipal a început să fie evacuat din 18 martie, pentru ca în clădirea principală din strada Corneliu Coposu să fie aduse persoanele suspecte şi confirmate cu coronavirus din cele două secţii externe de Boli Infecţioase aflate pe strada Republicii. În 7 zile, clădirea din Rogerius a fost golită de pacienţi, care au fost transferaţi, cu secţii cu tot, la spitalele-suport. Pediatria, Internele, Chirurgia adulţi şi Cardiologia - la Judeţean, Neuropsihiatria Infantilă, Reumatologia şi Recuperarea - în vechile clădiri din strada Pasteur, iar Nefrologia - la Spitalul CFR.

Operaţiunea s-a încheiat joi, 26 martie, când şase etaje ale Municipalului (în celelalte două fiind Pneumologia şi ATI), au devenit disponibile, cu 400 paturi, pentru patologia Covid-19. În acea zi, SMURD a transportat pe Coposu toţi pacienţii de la Infecţioase, 34 la număr. Cei cu coronavirus au fost cazaţi la etajul VI, iar suspecţii la etajul III. De atunci, de ei se ocupă 10 medici infecţionişti (8 ai Spitalului Municipal din Oradea şi doi transferaţi de la Beiuş), un grup de 25 rezidenţi şi 40 de asistente.

De asemenea, la Municipal vechiul Compartiment de Primire a Urgenţelor a fost înlocuit de o UPU care preia exclusiv urgenţele Covid-19.

Protocoale speciale

În Municipal s-au introdus reguli stricte pentru întregul personal, indiferent de categorie, aşa încât să se reducă la minimum riscurile de contaminare. Accesul cadrelor medico-sanitare se face numai prin Policlinica de Copii (închisă şi ea), după un circuit special.

"Intrăm în spital prin policlinică, unde a fost amenajată o zonă de măsurare a temperaturii şi alta de vestiare. Intră în spital numai cine are sub 38 grade. Urmează spălarea şi echiparea cu kituri de protecţie. Ulterior, nu mai putem ieşi din spital decât la sfârşitul programului de lucru, pentru că a fost creat un circuit interior cu sens unic", a explicat o asistentă BIHOREANULUI.

La finalul turei, cadrele se deplasează spre duşuri, iar de acolo fiecare ia un halat cu care merge spre vestiarele din policlinică. Aici lasă halatele, care ulterior sunt spălate şi dezinfectate, şi îşi recuperează hainele de stradă.

Cu moralul intact

Turele de lucru au fost şi ele refăcute. La ATI o tură durează acum 6 ore, la Infecţioase 8 ore, iar la Pneumologie 12 ore.

Numărul asistentelor de la Infecţioase e suplimentat constant. "De peste o săptămână, am ajuns de la 40 la 50 asistente, prin pregătirea unor colege din alte secţii. În prima zi nou-venitele sunt instruite şi doar observă ce fac cele vechi, în a doua zi primesc sarcini mici, iar după o săptămână pot deservi secţiile la randament normal", spune o asistentă.

Femeia afirmă că secţiile de Infecţioase sunt dotate cu echipament de protecţie adecvat, iar starea de spirit e chiar bună. "Disciplina este specială la noi prin însuşi specificul activităţii. Avem medici şi asistente care anii trecuţi au fost instruiţi pentru SARS şi Ebola. Singurul lucru care ne surprinde acum este viteza de răspândire a coronavirusului".

La moralul bun contribuie şi faptul că, dintre toţi cei 14 pacienţi infectaţi până vinerea trecută, doar unul avea simptome de boală, ceilalţi fiind asimptomatici. De altfel, unii urmau să fie externaţi după expirarea celor 14 zile de izolare şi după o ultimă testare.

Oncologie, precauţii sporite

Reguli de precauţie suplimentare au fost adoptate şi la Centrul Oncologic, parte tot a Spitalului Municipal. Din 22 martie, ISU a instalat aici un cort special pentru triajul pacienţilor şi rudelor care îi aduc.

"Foarte mulţi bolnavi nici nu mai vin acum la Centru, pentru reţete şi bilete de trimitere îşi trimit aparţinătorii. Vin doar cei care depind de chimioterapie şi radioterapie. Şi bolnavii, şi cei care îi aduc sunt termometrizaţi în cort. De altfel, bolnavii sunt primii interesaţi să se ferească de complicaţii", spune o doctoriţă. Aceasta adaugă că, deocamdată, unitatea nu e afectată de lipsuri de medicamente.

De la stetoscop la telefon

Spitalul Judeţean este unitate-suport pentru Municipal, de la care a şi preluat grosul pacienţilor. Una dintre cele mai solicitate specializări a rămas Chirurgia, care a preluat şi secţia similară de la Municipal, la fel cum s-a întâmplat şi cu Internele.

Pentru că nu se mai fac internări programate, ci numai urgenţe, aproape toate secţiile şi-au adaptat activitatea, oferind consultaţii telefonice bolnavilor cronici din evidenţe. Diabetologii, de pildă, le ajustează medicaţia în funcţie de evoluţia afecţiunii, monitorizată telefonic. Neurologii s-au adaptat şi ei. "Le-am scris bolnavilor externaţi reţete pentru două săptămâni, ca să nu fie nevoiţi să vină la spital, unde oricum nu pot intra decât pe la Urgenţe, dacă, bineînţeles, au o urgenţă", spune un medic.

La staţionarul din Calea Clujului, activitatea secţiei de Ginecologie a fost oprită, iar intervenţiile pentru extirpări de chisturi şi fibroame le asigură Chirurgia generală de la Judeţean. Obstetrica, însă, funcţionează normal, pentru că în continuare se naşte. "Am pregătit inclusiv vechiul pavilion nefolosit de câţiva ani, cu două săli de operaţii, pentru situaţia în care am avea gravide sau lăuze cu coronavirus", zice un doctor.

Stomatologie de urgenţă

De la Municipal au fost mutate şi urgenţele stomatologice, la sediul Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Cum cabinetele dentare au fost închise prin Ordonanţă Militară, iar compartimentul nu putea satisface nevoile orădenilor, Colegiul Medicilor Dentişti şi-a informat membrii că pot lucra, totuşi, pentru asigurarea urgenţelor, cu anumite condiţii: dacă au săli de aşteptare unde pacienţii să nu stea mai aproape de 2 metri unul de altul, dacă aceştia vin cu mască chirurgicală şi li se aplică măsuri de dezinfecţie, dacă personalul poartă echipament de protecţie şi dacă după fiecare pacient cabinetul e nebulizat (curăţat cu aerosoli), iar între pacienţi se lasă o pauză de 2-4 ore.

"S-a decis ca şi cabinetele private să asigure urgenţele, pentru că Oradea are 200.000 locuitori şi compartimentul de la FMF bineînţeles că nu face faţă. Am, totuşi, pacienţi care preferă să sufere crâncen decât să se rişte la urgenţe", spune un stomatolog.

Cu ochii-n calendar

Sursele BIHOREANULUI afirmă că în această perioadă principalele obiective ale sistemului sanitar local sunt reducerea contactului între persoanele suspecte/infectate cu bolnavii cronici şi cu cadrele din spitale, pentru ca acestea să nu fie închise, cum s-a întâmplat în mai multe locuri din ţară, precum şi ţinerea sub control a îmbolnăvirilor, astfel ca numărul şi gravitatea acestora să nu crească peste nivelul la care sistemul să fie copleşit, în condiţiile în care cele două spitale din oraş au, împreună, 70 de paturi ATI pentru bolnavii ce trebuie intubaţi.

Joia trecută, într-o videoconferinţă online, primarul Ilie Bolojan şi dr. Gheorghe Carp, coordonatorul spitalelor din judeţ, au informat că analizorul PCR adus la Spitalul Municipal a reuşit ca în primele trei zile de funcţionare să asigure mai multe testări decât cele făcute la Cluj în trei săptămâni, prognozând intensificarea ritmului de testare la 150/zi pentru săptămâna ce vine şi 200/zi în următoarea. Aceştia au adăugat că va fi lărgită capacitatea de testare prin achiziţia unui nou aparat PCR cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii, care să fie funcţional "spre sfârşitul lunii aprilie".

Practic, în aşteptarea unui vârf de îmbolnăviri prognozat pentru aprilie, autorităţile vor să "cumpere" timp, până la sporirea capacităţii de testare şi refacerea stocurilor de echipamente de protecţie, care au început să vină în cantităţi mari din Coreea de Sud. Nimeni nu poate garanta, însă, că obiectivul va fi atins, pentru că nimeni nu ştie nici cât va dura vârful de îmbolnăviri, nici cât de grave vor fi ele...


LAŞITATE
Halate albe, caractere negre

Gheorghe Carp, managerul Spitalului Municipal Gavril Curteanu din OradeaDacă la Spitalul Municipal moralul cadrelor medicale e bun, nu acelaşi lucru se poate spune despre unii medici ai Judeţeanului, nici pe departe la fel de expuşi riscurilor. Potrivit surselor BIHOREANULUI, la finele săptămânii trecute, câţiva doctori cu rang universitar care lucrează aici pe secţii clinice au refuzat să acorde consult de urgenţă pacienţilor din UPU, motivând că nu au echipamente de protecţie adecvate şi cerând să beneficieze de testări rapide. Pentru a-i disciplina, a fost nevoie de o intervenţie energică a managerului Gheorghe Carp (foto), care le-a promis că vor fi aduse la Judeţean teste rapide, deşi eficacitatea acestora, teoretic de 70%, nu garantează rezultate de încredere.

După incident, vineri, prefectul Dumitru Ţiplea a emis un ordin prin care interzice cadrelor din unităţile publice să lucreze şi în clinici ori cabinete private pe perioada stării de urgenţă. "Medicii care au refuzat să vadă pacienţii aduşi prin UPU, invocând teama de contaminare, nu aveau aceeaşi teamă şi faţă de clienţii din privat", a explicat o sursă.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că de la începutul săptămânii trecute, la UPU a fost instalat un termo-scanner cu infraroşu care măsoară automat temperatura tuturor persoanelor din aria de acoperire, atât angajaţi, cât şi pacienţi. Dacă cineva are peste 38,5 grade, aparatul emite o alarmă, indicând persoana suspectă, iar aceasta nu mai are acces în interior. Până la finele săptămânii, încă nu apăruse un asemenea caz.


DISPECERI
Medicii de familie, în campanie

Medicii de familie s-au implicat şi ei în efortul anti-coronavirus. La trei săptămâni după singura instruire, şi aceea sumară, făcută de DSP Bihor, care de atunci nu i-a ajutat să-şi procure nici măcar măşti de protecţie, aceştia continuă să ofere consultaţii atât la cabinete, cât mai ales telefonic, devenind actori-cheie în campania de depistare a eventualelor îmbolnăviri.

Un medic din Oradea a descris pentru BIHOREANUL inclusiv circuitul pacientului suspect de infectare. Potrivit acestuia, de la începutul crizei, când în ţară au intrat primii repatriaţi din Italia, Poliţia de Frontieră a întocmit liste cu aceştia, transmise prin DSP medicilor de familie. "În lista mea de pacienţi am 11 persoane obligate la autoizolare. Îi sun zilnic, aflu ce temperatură au, dacă au, le prescriu antitermice, îi monitorizez dimineaţa, la prânz şi seara. La sfârşitul zilei, trimitem DSP o raportare. Dacă starea oamenilor se ameliorează e OK. Dacă nu, după câteva zile se sună la 112, care trimite la domiciliu un echipaj care îi consultă şi decide dacă trebuie sau nu să fie internaţi ca suspecţi. Până acum, nici unul dintre pacienţii mei nu a trebuit internat", spune sursa. Medicul consideră că "în Oradea situaţia este ţinută în frâu", chiar dacă aici sunt în autoizolare peste 1.500 de persoane, multe putând fi infectate.


VOCEA STRĂZII

Cum vi se pare că se respectă în Oradea restricţiile impuse de autorităţi, în contextul pandemiei cu noul coronavirus?

Nu se respectă, maximum 70% din cei care ar putea respecta interdicţiile o şi fac. Restul preferă să-şi rişte propria sănătate, dar şi pe a celorlalţi.

Alin Roşu

Diferenţa este vizibilă pe străzi. M-am bucurat să văd că vineri la ora 9 era control pe strada Muzeului şi toată lumea s-a comportat civilizat.

Aliz Lox

Până vineri, eu nu am fost oprită de niciun echipaj de Poliţie. Atât dimineaţa, când mă duc la lucru, cât şi după-amiaza, văd mulţi bătrâni.

Cristina Ştefan

Din păcate, sunt persoane vârstnice pe care le întâlnim la plimbare după ora 13. În staţiile de tramvai, oamenii străzii beau alcool nestingheriţi.

Voichiţa Chiş

Se respectă restricţiile, dovadă că oraşul arată apocaliptic. Parcă nu mai sunt oameni în Oradea, ca şi cum virusul ne-ar fi exterminat.

Diana

Bătrânii nu respectă interdicţiile, în rest orădenii ţin cont de ele. Mi-ar plăcea ca şi vârstnicii să priceapă că este pentru sănătatea lor.

Marian

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Adrian Criș, esti extrem de obraznic si nerusinat !
Adrian Criș, cum iti permiți tu vorbesti asa la adresa medicilor din cadrul spitalului județean Oradea ? Tu chiar nu ai minima rusine si decenta in tine ? Cum poti tu sa afirmi faptul ca medicii din județean ar fi lași si ar avea caractere negre, pe considerentul ca solicita echipamente de protecție corespunzătoare si testarea pacienților ??? Mai mult decat atat, arați tu faptul ca medicii au fost "disciplinați" ulterior ..... Adrian Criș, iti propun sa mergi tu sa iei interviuri in UPU fara echipament de protecție corespunzător (ca doar pacienții sunt "cotați" de temperatura) si pe urma sa te apuci de dezbătut pe aceasta tema ! Adrian Criș, esti de o lipsa de respect covârșitoare, nu înțelegi nimic din ce se întâmplă dar te apuci tu de jignit cadre medicale, deoarece isi permit sa solicite respectarea unor protocoale si proceduri, menite sa evite infectarea personalului medical, a pacienților si contaminarea spitalului. Sa iti fie rusine !!! Tu ai mare nevoie de disciplina si educație intrucat iti lipsește cu desăvârșire orice gram de moralitate, spirit civic, bun simț si lista poate continua !!!!
Postat 31 Martie 2020, 00:49 de Carmen-Maria
Deutschland uber alles
Cetim prin presa: „Secretul” nemţilor: Germania efectuează 500.000 de teste pe săptămâna pentru a opri pandemia de COVID-19.Cite se fac in romania?Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 21.460 de teste...
Postat 30 Martie 2020, 12:43 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON