URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2021, 17:55

Restricţii cu haos: O nouă hotărâre adoptată de CNSU, cu "reparaţii". Excepţii pentru intrarea în instituţii fără certificatul verde (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În plin val 4 al pandemiei de Covid, când sistemul sanitar este mai afectat ca niciodată, este haos în ce priveşte noile restricţii adoptate de autorităţile din România. Presa centrală dezvăluie că în prima variantă a Hotărârii privind restricţiile, Guvernul a uitat să impună certificatul verde pentru accesul în mall-uri. Omisiunea a fost reparată luni, printr-o nouă hotărâre a CNSU, care prevede inclusiv excepţii pentru intrarea în instituţiile publice fără certificatul verde.

Potrivit Digi24.ro, condiția certificatului verde pentru accesul la centrele comerciale nu a fost inclusă în Hotărârea de Guvern privind restricţiile publicată sâmbătă în Monitorul Oficial. Astfel, deşi anunţată de autorităţi ca fiind valabilă din 25 octombrie, decizia nu a fost aplicabilă în cursul zilei de luni.

"Între hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de săptămâna trecută şi hotărârea de Guvern care s-a emis au fost unele diferenţe care au fost pe baza unei neînţelegeri juridice şi modul în care s-au translatat unele măsuri nu a fost foarte clar, plus că am mai sesizat unele chestii care trebuie clarificate", a spus, într-o conferinţă de presă, luni, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Potrivit acestuia, noua hotărâre adoptată luni de CNSU, iar apoi şi de Guvern, repară situaţia şi prevede şi excepţii, astfel încât "actul de justiţie şi de ordine publică să poată să continue normal".

Își pot ridica pensia, dar nu pot plăti

Astfel, între altele, pensionarii nevaccinaţi nu vor avea restricţii în a-şi ridica pensia fizic, aceeaşi excepţie privind accesul în instituţiile publice fiind aplicată şi în cazul persoanelor nevaccinate care au de primit alocaţii pentru copii sau alte prestaţii sociale.

"Din punct de vedere al accesului la instituţiile publice şi la cele private, au fost prevăzute unele excepţii care ni s-au ridicat de către mai multe persoane. Pensionarii care trebuie să ridice pensia, de exemplu, nu vor avea restricţii să ridice pensia, cei care merg pentru prestaţii sociale, alocaţii de copii etc. pot să intre să ridice aceste prestaţii", a afirmat Raed Arafat, potrivit Agerpres.

Şeful DSU a subliniat că intrarea în clădirile publice pentru angajaţi, la acest moment, nu este condiţionată de certificatul verde, până când Parlamentul nu va aproba o lege care să introducă o prevedere în acest sens.

"Dar pentru alte persoane care intră în clădire, accesul este controlat de certificatul verde complet, adică să fie trecut prin boală, vaccinat sau testat. La fel în entităţile private, unde sunt peste 50 de persoane. Restul prevederilor, cu reducerea la 50% şi cu telemuncă sau cu fazarea sosirii la locul de muncă şi lucrul în schimburi, astea rămân valabile", a explicat Arafat.

Întrebat dacă la ANAF, la primărie, oamenii care vor să îşi plătească taxele vor putea intra fără certificat de vaccinare, el a precizat: "Plata taxelor nu cred", a mai arătat el potrivit sursei citate.

Şeful DSU a mai precizat că nu este obligatoriu certificatul verde pentru accesul în pieţe, unde trebuie purtată însă masca de protecţie.

La întrebările jurnaliștilor, el a explicat că şi în privinţa pasagerilor de pe aeroporturi se aplică regula certificatului verde. În cazurile zborurilor interne nu este prevăzută regula certificatului verde.

Cum e cu mall-urile și hotelurile

În ce priveşte situaţia centrelor comerciale, Raed Arafat a spus că accesul în acestea va fi făcut doar pe baza certificatului verde, pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală, conform Digi24. "Dacă există intrare direct din stradă în centrul comercial, magazinele au obligaţia să verifice certificatul verde", arată sursa citată.

În cazul centrelor de vaccinare amenajate în mall-uri (ca de exemplu, în cazul Oradiei în complexul Auchan), accesul persoanelor neimunizate se poate face "numai dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate prin intrare, deplasare şi ieşire din mall". "Dacă mall-urile au servicii publice administrative, precum paşapoartele, se poate intra cu test valabil şi cu dovada programării", a mai arătat Arafat.

Şi cazarea în hoteluri se va face doar cu certificat verde, vaccinaţi sau trecuţi prin boală.

Școlile private, în vacanță

O altă situaţie explicată este cea a şcolilor private. Aşa cum BIHOREANUL a relatat, tot din cauza bâlbelor autorităţilor, conform HG iniţiale, măsura închiderii unităţilor de învăţământ, pentru prevenirea infectărilor cu Covid-19 în rândul elevilor, se aplica doar în grădiniţele şi şcolile publice. În Hotărârea de Guvern care aprobă restricţiile valabile începând din 25 octombrie, articolul care prevedea că şi unităţile de învăţământ private vor fi în vacanţă forţată n-a fost inclus.

"Închiderea şcolilor private a fost prevăzută în hotărârea CNSU, nu s-a translatat în HG. Hotărârea de azi prevede că activitatea cu prezenţă fizică se suspendă în şcolile private, dar nimeni nu îi împiedică să facă şcoală online", a precizat luni, Arafat, conform Digi24.

Ce prevede HG adoptată pe baza propunerilor CNSU, potrivit Digi24.

Guvernul a adoptat, luni, şi o HG pe baza propunerilor CNSU, care stabilește următoarele măsuri:

1. activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

Pentru serviciile publice comunitare care funcţionează în centrele şi parcurile comerciale accesul va fi permis şi persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore şi care fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic.

Mai mult, se va permite accesul în centrele şi parcurile comerciale a persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin şi numai dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în/din centrele şi parcurile comerciale.

2. activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale, precum şi a benzinăriilor.

3. activitatea de cazare în structurile de primire turistică va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

4. se propune suspendarea activităţii cu prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în perioada 25 octombrie 2021 – 5 noiembrie 2021 în unităţile particulare de învăţământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară.

5. instituirea şi clarificarea categoriilor persoanelor care sunt exceptate de la prezentarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public. Astfel, sunt exceptaţi angajaţii, participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale, administrativ-jurisdicţionale şi a celor administrative din motive de ordine şi siguranţă publică, a persoanelor care necesită servicii medicale şi prestaţii sociale, precum şi a persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin.

Excepţii decise luni de CNSU

Potrivit hotărârii CNSU, accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepţia unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale şi a benzinăriilor.

Hotărârea mai prevede exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid şi a următoarelor categorii:

a) participanţii în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine şi siguranţă publică;

b) participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale sau administrativ-jurisdicţionale;

c) persoanele care necesită acces la servicii medicale şi prestaţii sociale;

d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.

De asemenea, potrivit CNSU, exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele şi parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile pentru:

a) persoanele care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcţionează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;

b) persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.

Conferința de presă susținută de Raed Arafat:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Vaccinul nu e obligatoriu,nu-i asa?
In schimb devine obligatoriu certificatul verde: vaccin,test pcr,test antigen sau dovada ca esti convalescent intre ziua 18-180. Test anticorpi NU. Sunt o gramada de oameni care au trecut clandestin prin boala,fara sa declare dsp, sau sa treaca prin spital, eventual o reteta medic de familie...ARAFATUL a luat-o nitel razna. E preocupat excesiv de certificat, in detrimentul masurilor logice de stopare a transmisiei. Vaccinatul, purtator,infectat poate umbla oriunde,oricind.Urmeaza certificatul la locul de munca. A uitat sa spuna ca deconteaza salariile celor nevaccinati, pina trece valul pandemic.Nu mai decontam, v-am cumparat vaccinuri, de banii aia. Sictir arahatule,imi pare rau...
Postat 25 Octombrie 2021, 22:08 de excalibur
La haosul acesta a contribuit enorm mass media, nunumai "neterminații" liberali sau de la alte grupări prăduitoare similare.
În primul rând că certificatul nu e verde, ci albastru. În culoarea specifică UE. Verdele ar însemna strict libertatea de mișcare, ca simbolistică. Apoi, când vezi câți reprezentanți ai PNL vin public să bată câmpii pe această temă, îți dai seama că miniștrii și parlamentarii nu sunt vaccinați. Dar ei intră oriunde, de la restaurant la festival și de la sediul de partid la congrese, fără niciun act doveditor al vaccinării, trecerii prin boală sau testării. Pentru că, orice vaccinat, spre exemplu, nu are cum face confuzii între "adeverința de vaccinare" și "certificatul de vaccinare" (DSS). Adeverința nu conține niciun cod QR. Doar certificatul descărcat de pe platforma web conține acest cod, de scanat prin aplicația Check DSS, pe care prea puține instituții publice le are deja la intrarea în acestea. Dacă chiar vreți să informați corespunzător publicul, nu aveți decât să luați HG-ul modificat azi de Arahat, cu tribul lui de măscărici și habarniști cu tot, ca să vedeți despre ce e vorba. Iar liberalii care vorbesc "după ureche" să fie scoși din viața publică, ca tembeli notorii dacă nu ca nevaccinați. Pe vaccinați îi doare-n pix, pentru că oricum o să crape mai repede decât ceilalți care au așteptat răbdători apariția Bloxivir-ului. Adică a sprayului nazal căruia i se mai spune de acum, de la fabricantul USP ... "Ucigașul Covidului".
Postat 25 Octombrie 2021, 20:46 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON