În minivacanţa de 1 Mai, peste 800 de poliţişti vor forma zilnic peste 115 de patrule de siguranţă publică în tot judeţul pentru ca bihorenii să se poată bucura în siguranţă de cele patru zile libere.
"Poliţiştii bihoreni vor acţiona pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier şi pietonal", se menţionează într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor.
Poliţiştii vor monitoriza traficul auto pentru a sancţiona excesul de viteză, vor patrula în zonele aglomerate pentru a preveni faptele antisociale şi vor supraveghea traficul feroviar şi gările aglomerate pentru siguranţa călătorilor.
La rândul lor, jandarmii postului montan Padiş vor fi la datorie pentru siguranţa execursioniştilor.
Atenţie la hoţi!
Pentru a evita să devină victime ale hoţilor, oamenii legii le recomandă bihorenilor aflaţi la cumpărături sau în mijloacele de transport în comun:
- În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, în magazine, fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
- Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
- Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
- Acordaţi mai mare atenţie poşetei decât plaselor cu cumpărături, deoarece hoţii speculează această neglijenţă! O geantă atârnată de umăr este întotdeauna la dispoziţia hoţilor.
- Când urcaţi într-un mijloc de transport în comun, nu lăsaţi geanta sau bagajele nesupravegheate în timp ce compostaţi biletul de călătorie sau vă aşezaţi pe scaun!
- În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment! Priviţi cu atenţie persoanele din jurul vostru pentru a reţine cât mai multe detalii despre cei care ar putea să vă sustragă bunuri.
- Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi! Dacă observaţi lipsa copilului, anunţaţi imediat agentul de pază al magazinului respectiv şi chiar personalul magazinului. Apoi, imediat, anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau sunaţi la numărul de urgenţă 112!
Evitaţi furtul din autoturisme!
- Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (sisteme GPS, genţi, borsete, telefoane mobile, aparatură electronică, etc.) chiar dacă lipsiţi pentru scurt timp.
- În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor.
- Pe perioada deplasării cu autoturismul, acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii).
- Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet.
Protejaţi-vă locuinţa!
- Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;
- Spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;
- Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
- Pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret. Atenţie la postările de pe reţelele de socializare, nu oferiţi amănunte cu privire la deplasările pe care urmează să le faceţi şi perioada în care lipsiţi de la domiciliu, sunt informaţii care pot fi exploatate de infractori;
- Obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.
Nu daţi foc pădurii!
La rândul lor jandarmii postului montan din Padiş le recomandă excursioniştilor:
- Nu faceţi foc la mai puţin de 30 de metri de liziera pădurii, ci doar în locuri special amenajate. Cei care ignoră această recomandare, riscă sancţiuni cu amendă între 2.000 şi 5.000 de lei, conform legii 171/2010
- Înainte de a vă instala cortul în locul dorit, informaţi-vă dacă puteţi face acest lucru de la rangerii Parcului Natural Apuseni sau de pe panourile de informare existente;
- Pentru instalarea corturilor, tonetelor sau a rulotelor, într-un fond forestier sau în alte locuri decât cele aprobate şi delimitate de deţinătorul fondului forestier respectiv, legea 171/2010 prevede amenzi de la 1.000 la 2.000 de lei. De asemenea, pentru accesul cu orice mijloace auto în fondul forestier amenda este cuprinsă între 2.000 şi 5.000 lei;
- Cei care iubesc singurătatea si îşi amplasează cortul în locuri izolate, să fie atenţi unde îşi depozitează mâncarea. Este de preferat ca mâncarea să nu fie depozitată în cort, ci undeva afară, deoarece în zona Parcului Natural Apuseni au fost semnalate exemplare de urs care, de curând, au ieşit din hibernare. Astfel turiştii pot avea surpriza de a avea un "oaspete" nepoftit la masă.
Atenție la reguli!
De asemenea, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana îi îndeamnă pe bihoreni să respecte următoarele reguli și măsuri de prevenire a incendiilor ce pot afecta păduri întregi sau zeci de hectare de păşune şi mai grav, se pot propaga la gospodăriile cetăţenilor, punându-le în pericol viaţa şi bunurile materiale:
- nu faceţi foc decât în locurile permise şi amenajate în acest sens, curăţând terenul din jur de orice se poate aprinde;
- nu aprindeţi focul pe timp de vânt;
- nu aprindeţi focul la o distanţă mai mică de 100 metri de liziera pădurii;
- prepararea hranei se face numai în locurile de popas amenajate având la îndemană mijloace pentru stingerea focului;
- nu fumaţi lângă mirişti şi păduri sau în alte locuri cu pericol de incendiu;
- nu aruncaţi la întâmplare ţigara nestinsă;
- nu lăsaţi copiii să se joace cu focul, înlăturând cu desăvârşire accesul acestora la chibrituri, brichete, lumânări sau alte asemenea surse de foc şi supraveghindu-i în permanenţă;
- menţineţi curăţenia la locul unde preparaţi hrana: aruncaţi în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele, întrucât acestea pot contribui la propagarea incendiilor;
- nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
- nu părăsiți focul făcut, înainte de a vă asigura de stingerea lui completă;
- depozitați cenușa rezultată din ardere în gropi speciale, dupa ce ați stins-o cu apă;
- dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;
- anunţaţi imediat orice incendiu pe care il observaţi la 112.
De altfel, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspecția de Prevenire din cadrul ISU a desfășurat, în ultima perioadă, mai multe activități de informare preventivă la ocoalele silvice din județ. Acțiunile continuă și pe timpul minivacanței de 1 Mai în zonele de agrement din apropierea pădurilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.