URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Mai 2023, 20:15

„Recital” de reproșuri Vioara Bara în ședința „parlamentului” bihorean, de supărare că artiștii plastici orădeni nu au primit bani de la Consiliul Județean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președinta filialei orădene a Uniunii Artiștilor Plastici, Vioara Bara, a încheiat cea mai recentă reuniune a Consiliului Județean Bihor cu o tiradă de reproșuri la adresa președintelui Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat de „moartea culturii”.

Supărarea artistei a fost determinată de faptul că nici anul acesta organizația pe care o conduce nu a fost declarată eligibilă pentru a primi bani publici în vederea derulării unui eveniment, în schimb 150.000 lei au fost repartizați altor 9 proiecte culturale.

„Cultura moare...”

Sosită cu mai bine de o oră înainte să înceapă ședința CJ Bihor, Bara a așteptat încheierea ei, când a cerut președintelui Ilie Bolojan să ia cuvântul și l-a primit, etalând o tiradă înfocată împotriva acestuia, pe motiv că instituția nu finanțează și filiala UAP Oradea.

„Domnule Bolojan, încetul cu încetul cultura moare datorită unor oameni ca dvs. V-am admirat enorm, dar de trei ani, de când sunteți președintele Consiliului Județean, ne-ați scos an de an de pe lista finanțărilor nerambursabile. Se dau bani pentru tot felul de alte activități, de amatori, trăiască folclorul, trăiască tradițiile...”, a spus artista, sugerând că ar fi primit finanțare doar proiectele culturale de acest tip.

„Nu vă place teatrul, nu vă place nici arta plastică, acuma mă întreb în cât timp o să fim scoși din Cetate”, a mai spus Vioara Bara, care anul trecut îl criticase pe Bolojan că și-ar dori evacuarea UAP Oradea din fortăreață, deși aceasta este administrată nu de Consiliul Județean, ci de Primăria Oradea.

„Felicitări pentru ce ați făcut pentru orașul ăsta, dar clădirile astea superbe peste 15 ani vor trebui renovate din nou, șoselele vor fi pline de gropi, arta nu se mai reface”, a mai spus artista, adăugând reproșuri similare și cu privire la Primăria Cluj ori la Ministerul Culturii.

„Nu a fost eligibil”

Când amuzat, când iritat, Bolojan a urmărit „recitalul” artistei fără s-o întrerupă, încercând să-i răspundă după ce aceasta, cu greu, s-a oprit, însă a fost el cel întrerupt, apucând să-i replice doar că „așa asediați ați fost în Cetate că și acum ați rămas tot acolo” și să precizeze, încă o dată, că Cetatea este administrată de Primăria Oradea, care odată cu finalizarea proiectului european de reabilitare nu mai poate să nu perceapă chirii entităților „cazate” în clădirile acesteia.

Cel care i-a răspuns la obiect Vioarei Bara a fost vicepreședintele Călin Gal, responsabil cu activitatea economică a CJ Bihor, acesta explicând că proiectul depus de UAP Oradea nu a îndeplinit criteriile pentru finanțare, dar și că organizația „nu a depus nicio contestație” în urma jurizării de către o comisie a celor 58 proiecte care au concurat pentru finanțarea din banii publici. „Așa cum ați știut dvs. ce asociații vor primi bani, așa am știut și eu”, a spus Gal.

De menționat că de trei ani alocarea sumelor nerambursabile pentru finanțarea proiectelor în domeniile social, cultural și de tineret se face în baza unui regulament.

Anul acesta, CJ Bihor a pus la bătaie 300.000 lei, pentru cei 150.000 lei rezervați domeniului cultural concurând mai mult de 15 asociații de profil, din care 9 au primit finanțări între 10.000 și 20.000 lei. Lista acestora poate fi consultată aici.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
hahaha
El iubeste polo ul si basket ul!Dar si muierile!Fuge de fotbal si vioara!La oras viata e frumoasa!Uraaaaaaaaaaaa!
Postat 31 Mai 2023, 09:21 de grigore
Doamna Bara nu are nicio scuza!
La varsta domniei sale si dupa 15 ani de ,,coabitare" cu birtinezul & co isi mai face iluzii ca jocurile s-ar putea face corect? Cand caracatita coruptiei patronata de PeNaLi sugruma Oradea si Bihorul, ce vrea doamna, sa impuna meritocratia?! As vrea sa o vad implicata 100%, ca acum si anul viitor in lupta pt daramarea ad-tiei PeNaLe!
Postat 31 Mai 2023, 09:14 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON