Declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate pe motiv că s-a înghesuit ca membru AGA în mai multe firmuliţe înfiinţate de Primărie, edilul comunei Remetea, Adrian Ştefănică, s-ar putea alege şi cu un dosar penal.
Nu de alta, dar un binevoitor l-a pârât că-şi lasă arma de vânătoare – o ditamai puşcă semiautomată – pe mâna fiicei sale minore, chestie nu doar periculoasă, dar şi pedepsită cu închisoarea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.