Negocierile dintre PSD şi PPDD avansează. Liderii celor două partide discută la Parlament despre un protocol de colaboare la nivel local şi parlamentar. Se vorbeşte chiar şi despre posibilitatea intrării la guvernare a PPDD.
"Este posibil să dăm un minister PPDD. Nu am luat nicio decizie azi. Vom discuta", a declarat Victor Ponta, citat de Digi 24.
"Este o colaborare firească având în vedere că la nivel local s-a creat un dezechilibru prin parteneriatele PNL - PDL. Nu avem încă niciun protocol", a adăugat Victor Ponta.
Discuţiile vin în contextul alianţei PNL - PDL, în urma căreia PSD riscă să piardă puterea în teritoriu.
Dacă alianţa PSD-PPDD se va face, cei de la PPDD cer un post de ministru delegat, respectiv să intre la guvernare.
După alegerile din 2012, PSD şi PNL deţineau şefia în aproape toate consiliile judeţene din ţară. Odată cu noile calcule politice, social-democraţii ar urma să piardă controlul în 15 judeţe: Cluj, Prahova, Buzău, Suceava, Alba, Bistriţa, Caraş-Severin, Giurgiu, Ilfov, Sălaj, Satu Mare, Tulcea, Hunedoara, Argeş şi Braşov. În acest ultim judeţ, preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat deja că înţelegerile de la centru vor funcţiona şi în judeţ.
Dacă social-democraţii îi vor convinge pe consilierii PPDD să li se alăture, PSD va reuşi să-şi menţină şefia unor consilii pe care, altfel, le-ar fi pierdut. Este vorba despre 16 judeţe şi despre Consiliul General al Capitalei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.