Shinzo Abe nu a avut parte de un covor roşu, marţi, la Bucureşti. Sosit în România într-o vizită istorică, dar pe fondul unei crize politice, premierul nipon a fost nevoit să aştepte ore îndelungate un interlocutor, relatează Euronews.
Guvernul a anulat ceremonia oficială de primire a lui Shinzo Abe, primul premier al Japoniei care a vizitat România. Abe avea programtă o întâlnire cu Mihai Tudose, însă, cu o seară înainte, după cum se ştie, PSD şi-a trântit pentru a doua oară premierul.
Iar Tudose, în semn de răzbunare - scrie Adevărul - n-a vrut să asigure interimarul, aşa că Abe, care a sosit în România alături de importanţi oameni de afaceri, în loc să fie primit la Guvern, a fost plimbat prin Muzeul Satului.
„Îmi pare bine că am vizitat Grădina Japoneză din Bucureşti şi mulţumesc pentru primirea foarte călduroasă care mi s-a făcut în această ţară, în România“, a spus, protocolar, Shinzo Abe. În acest timp, delegaţia oficială japoneză a fost primită pe uşa din dos la Palatul Victoria de reprezentanţi ai mediului de afaceri românesc.
În lipsa unui omolog cu care să discute, Abe a rămas în camera sa de hotel din Bucureşti. O scenă suprarealistă, mai ales că este primul premier nipon care vizitează România în ultimii 100 de ani.
„Demisia domnului premier Tudose a făcut imposibilă întâlnirea din punct de vedere protocolar la nivelul Guvernului. Era nevoie de şefi de Guvern, adică de persoane la acelaşi nivel. Am avut o discuţie cu delegaţia japonează şi au înţeles foarte bine. S-au întâmplat asemenea lucruri şi în alte ţări“, a spus ministrul de Externe Teodor Meleşcanu.
Pentru a pune capăt acestei situaţii diplomatice jenante, preşedintele român Klaus Iohannis şi-a modificat agenda şi l-a primit aşa cum se cuvine, pe seară, la Palatul Cotroceni. „Am decis împreună cu domnul prim-ministru Abe să lansăm demersurile necesare pentru ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, să ridicăm relaţia dintre România şi Japonia la nivel de Parteneriat Strategic“, a spus şeful statului.
Liderul PSD Liviu Dragnea, cel care a provocat noua criză politică, n-a avut mustrări de conştiinţă cu privire la eveniment. „Vicepremierul japonez s-a întâlnit cu vicepremierul României, iar premierul s-a întâlnit cu preşedintele. A fost o întâlnire bună“, a spus Dragnea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.