URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Ianuarie 2024, 15:06

PSD Bihor, după dezvăluirea BIHOREANULUI privind contractele Primăriei cu firme „de casă”: „Suspiciunea de corupție, o pată pe fațada europeană a orașului”

PSD Bihor, după dezvăluirea BIHOREANULUI privind contractele Primăriei cu firme „de casă”: „Suspiciunea de corupție, o pată pe fațada europeană a orașului” Opoziția PSD, condusă în Consiliul Local Oradea de Adrian Madar (dreapta) îl acuză pe primarul Florin Birta (stânga) că a oferit explicații „rușinoase” în scandalul contractelor de publicitate
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urma dezvăluirii BIHOREANULUI Primăria Oradea a încheiat două contracte de publicitate dubioase, unul cu firma familiei viceprimăriței Antonia Nica și altul cu firma purtătoarei de cuvânt a instituției, Anca Deac, PSD Bihor a lansat acuzații publice la adresa administrației liberale din Oradea și a primarului Florin Birta, condamnând public ceea ce numește „politica contractelor cu dedicație către camarila PNL”.

„Grație presei din Oradea, în aceste zile am aflat cu toții despre modalitatea prin care în Primăria PNL din Oradea sunt oferite cu dedicație contracte din bani publici camarilei de partid. Mai exact, contracte în valoare de 165.588 de lei au ajuns din pură coincidență fix la firma fraților doamnei viceprimar Nica și la firma soțului doamnei Deac, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Oradea. Astfel de fapte aduc suspiciuni de corupție atât asupra echipei primarului Florin Birta, cât și asupra administrației PNL”, a transmis PSD Bihor, printr-un comunicat de presă dat publicității marți, asumat de biroul de presă al partidului.

Social-democrații consideră că „suspiciunea de corupție și lipsa de transparență a administrației reprezintă o pată pe fațada europeană a orașului”, cerând vigilență în cheltuirea banului public.

PSD mai acuză PNL Bihor, „deținătorul puterii absolute în județul Bihor de 4 ani”, că „nu poate livra” o administrație responsabilă.

În același comunicat, PSD Bihor îl atacă direct pe primarul Florin Birta, arătând că „este inadmisibil ca un lider să nu cunoască relația de rudenie dintre reprezentanții firmelor contractate pe bani publici și membrii propriei sale echipe”.

Așa cum BIHOREANUL a arătat, Birta a aflat despre afacerile dintre Primărie și cele două firme de la jurnaliști, iar, după un răgaz de o zi, a decis să-și demită purtătoarea de cuvânt, în timp ce față de viceprimărița Nica nu a luat nicio măsură, invocând faptul că ea nu este acționar în firma familiei sale. 

Faptul că Primăria a selectat ambele firme fără o cerere de ofertă, fără să își anunțe intențiile pe site-ul propriu și, în cazul contractului cu firma Bizepic SRL, deținută de frații Nica, chiar fără să publice achiziția în catalogul electronic SICAP, nu l-a deranjat, însă, pe edil.

În opinia PSD, aceste explicații sunt „rușinoase”. „Este rușinos pentru un primar ca, odată devenite publice aceste adevăruri stânjenitoare, să vină cu explicații precum lipsa de comunicare în interiorul propriei sale echipe sau pe vicii de procedură. Indiferent de cine pe cine minte sau cine se face vinovat, cert este că fapta a fost săvârșită, banii au fost cheltuiți și rămâne întrebarea: oare câte astfel de contracte cu dedicație a avut grijă PNL Bihor să ofere camarilei de partid, departe de ochii cetățenilor cinstiți din Oradea și județ?”, a mai transmis PSD Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
Cine striga mai tare ca se fura? Insusi hotul!
@KP, faci opozitie cu mult profesionalism. Se stie insa ca 2 din 3 politicieni romani sunt necinstiti, fara caracter, si cauta doar sa dea tsepe. Bolojan si ai lui sunt dintre cei cinstiti, in comparatie cu ceilalti. Cei care acum fac opozitie, sansele ca ei sa fie mai buni decat actualii, sunt aproape zero. Sa faci opozitie e un joc pervers, in care profiti de nemultumirile celor mai putin norocosi, le spui ca actuala conducere e de vina pentru problemele lor, si ca voi oferiti salvarea. Ca sa spui ca s-au sifonat milioane, trebuie sa prezinti dovezi, ar fi chiar imposibil la controalele ce le face acum DNA-ul si "securistii". La cat de rar e politicianul onest, sansele ca voi sa fi-ti chiar dintre aia, sunt aproape zero.
Postat 24 Ianuarie 2024, 17:44 de NZF
De ar intra si altii in ei
Pacat ca DNA, si alte autoritati nu intra in ei sa ii verifice, sa se vada adevsrata mafie din primarie.
Postat 24 Ianuarie 2024, 10:13 de sanduivanov
Auzi la el, primul habarnist al orădenilor ... "o pată pe fațada europeană a orașului".
Nu-i nicio pată pe "fațada" noastră, a contribuabililor din Oradea. Este o pată pe "fața" ta, pentru că în calitate de primar ai absolut toate infomațiile din oraș și chiar mai mult decât atât. De la SRI la IPJ sau de la Prefectură la CJB, un primar al unei reședințe de județ primește informații în timp real. Este imposibil ca ordinator principal de credite al orașului, să nu cunoști ce ai semnat, de ce și unde au plecat banii, la cine au ajuns și care sunt "încrengăturile" din jurul tuturor acestora. Dacă nu ai știut, înseamnă că ești cel mai prost primar care există, nu numai de la PNL ci din tot spectrul politic. Dar cum prost nu ești cu totul ... e clar și limpede că ai știut, ba chiar ai încurajat sistemul acesta de făcut bani, din care o parte se duc la partid și restul se împarte prin buzunarele voastre, de tâlhari. Spun că-i un sistem pentru că genul acesta de afaceri se fac la greu în primărie și în toate regiile și companiile municipalității, de la studii care nu trebuie nimănui la scheme publicitare, sau de la faze de proiectare la etape ale lucrărilor publice de infrastructuri, construcții, amenajări și reabilitări urbanistice. Tot acest sistem s-a edificat începând cu anul 2009, după ce "birtinezii" au început să priceapă cum pot face bani, bunuri, mașini, apartamente și case, palmând cu entuziasm bugetul local. Plecând de la afaceri mici, de câteva mii de euroi, până la cele mari și foarte mari de zeci și zeci de miioane. Țesătura liberală a cuprins de peste 15 ani Oradea, devenind atât de deasă încât a acoperit până în prezent tot Bihorul. Iar modelul se vede în toate zonele țării, pentru că a plecat de la primul regim al lui Iliescu, s-a zvârcolit în cel al lui Constantinescu, s-a agravat în al doilea regim Iliescu, s-a umflat în cel al lui Băsescu și s-a consolidat în al lui Johănescu.
Postat 24 Ianuarie 2024, 08:25 de KP
Adaug…
chiar daca proiectele nu ar fi fost implementate, ar fi contribuit la educarea electoratului, familiarizarea acestuia cu tendintele moderne, europene. Eu unul as fi apreciat mai mult genul asta de opozitie decat galceava.
Postat 24 Ianuarie 2024, 07:36 de User anonimizat
Genul de opozitie, tipic romanesc, speculand greselile adversarului.
De ce nu ati venit cu proiecte alternative la cele ale primariei, implicand mediul universitar desconsiderat de administratie?
Postat 24 Ianuarie 2024, 07:26 de User anonimizat
Fura dar mai si fac ceva
Dupa sloganul asta functionam de zeci de ani.
Postat 24 Ianuarie 2024, 07:07 de scarbit
neutron
Am plătit deja.
Postat 23 Ianuarie 2024, 23:01 de Sandu2100
mizerabilii
Fugiti repede sa va platiti impozitele si taxele ca sa aiba ei ce toca !
Postat 23 Ianuarie 2024, 21:52 de neutron
vasi/adi13
La Vaslui DROJDIA dospeste mai bine. Stie BUZATU.
Postat 23 Ianuarie 2024, 21:14 de Sandu2100
vasi/adi13
Ca si tine spre exemplu, doar ca tu ai mai multe conturi.
Postat 23 Ianuarie 2024, 21:12 de Sandu2100
PSD verificați si contractele de la Primaria Nojorid
Autodenunț.
Postat 23 Ianuarie 2024, 20:40 de drimbaflorin1990
Sandu mincinosu
Ce se agita retardatul. Tosta ziua prezent pe toate paginile sa combata acuzele. Slugaaaaaa!
Postat 23 Ianuarie 2024, 20:39 de vasi13
Pofta vine mancand si curajul umbland
Nici Buzatu nu cred ca luat suta de mii la prima "afacere", dar pnaa la urma l-au arestat. Mai sunt vreo cativa hoti dinastia, granguri politicieni fugiti din tara. Vreo doi-trei udemeristii stau bine-merci in tara mama, ungaria, fara sa fie deranjati de cineva. Un independent sau pesedist, numai stiu exact ce era, Oprescu in Grecia. Cred ca mai sunt vreo doi prin Italia, unul prins dar inca nu in puscarie, in Germania (Chereches).
Postat 23 Ianuarie 2024, 19:35 de Timi
Hai, ba circotasilor
Ati vrea ca edilii sa se speteasca pentru voi, sa faca ore suplimentare, contracte, bani europeni...si-acuma, daca i-ati prins cu o eugenie in buzunar, hop cu ghilotina. Mergeti in Buzau, la buzatu, decit 1milion jumate facea la o simpla partida de pescuit. Daca ati fi domni, ati pune de-o cheta, sa nu fie nevoiti dragii de ei sa se compromita. Intr-o firma serioasa primesti bonus de performanta, procent din realizari. Voi abia scoateti 20.000 pe luna lu' Birta...
Postat 23 Ianuarie 2024, 17:51 de excalibur
E bine! Pt oradeni!
Uite asa, incet, incet, se duc procentele ciumei galbene. psd-ul n-are niciun merit, poate doar acela ca se ridica pe pr*stia gastii penale. Pt oradeni e bine ca distributia locurilor/voturilor in cl Oradea si in cj sa fie mai echilibrata, sa nu mai faca ce vrea birtinezul. Foarte posibil ca Oradea/Bihorul va fi condusa de alianta aflata la guvernare, usl 2.0 (psd, udmr, penalii). Birtinezul va avea puterea, dar va fi puterea unui eunuc, nu a unui sultan.
Postat 23 Ianuarie 2024, 17:40 de pinonel
Si ce masuri ati luat ?
"Purtatorul de rahat" de la galbejiti care e non-stop pe aici cu "n" contuti s-a dat la fund. Dobitocul asta putinist asteapta sa treaca furtuna dupa care iese si imprastie iar cacat, cu roaba, pe la toate articolele, alungand-ne la Vaslui sau Teleorman. Intr-o alta ordine de idei, pana la urma coruptia va va scoate si pe voi din primarie.
Postat 23 Ianuarie 2024, 16:04 de Riviera
Nu e un fapt pozitiv dar...
...fix PSD Bihor si-a gasit sa comenteze? Dupa ani de invarteli si combinatii cu tatucii Sandor Pasztor (UDMR) si eternul Ioan Mang (PDSR-PSD)? Macar putin bun simt totusi, ca nu suntem amnezici!
Postat 23 Ianuarie 2024, 16:02 de Szaby_Oradea
Apar vulturii.
Intr-adevar suna a foileton de casa. Asta e exemplu de bune practici? Rusinica. Vin alegerile, ar trebui duse la curatat hainele ca altfel chiar daca pare, nu va fi usor.
Postat 23 Ianuarie 2024, 15:58 de nihil
Suspiciune?
Nu dadeam doi bani nici daca era sentinta definitiva, trecuta prin trei instante pina la Inalta Curte. Hai, ba...suspiciuni. La noi functioneaza prezumtia de nevinovatie, restul sunt malversatiuni pesediste...
Postat 23 Ianuarie 2024, 15:54 de excalibur
Asteptam sa apara mascarada asta
Ce e culmea că fix partidul format din cei ce au ordonat mineriadele și care au în spate câteva cruci, ei ies acuma in fata, glorie partidului. A nu se înțelege greșit, nu îmi place Birta deloc, o sa cântăresc bine votul următor. Dar cu siguranță cu aia 2 nu as trece nici măcar aleea dintre blocuri. E o mizerie, dar în curtea lor? Șeful lor ce se agata de certificatul de revoluționar, care l-a dat afara pe cel ce a avut curajul sa îl conteste? Pe sinistrul educației de 3 zile? Eu cred că dosarele dna cele mai multe sunt pentru foștii securiști, actuali copii ai fostilor securiști, azi membrii in noul partid comunist pesede. Acel pesede care se așază cu oricine în pat numai sa daca opoziție cu 0 ZEROOOO rezultate. Chiar, madar e singurul slabut din pesede.
Postat 23 Ianuarie 2024, 15:42 de poiu
:::::))))))
PZD crede ca e ca la Vaslui :::))) DROJDIA e doar la BUZATU
Postat 23 Ianuarie 2024, 15:38 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON