Mii de angajaţi din spitalele româneşti s-au adunat la Bucureşti, unde desfăşoară un miting de protest în Piaţa Victoriei, organizat de Uniunea Sanitas, după ce Guvernul nu a găsit soluţii la problemele apărute tot din cauza lui, după aplicarea Legii salarizării şi a unui nou regulament de sporuri care a provocat scăderea veniturilor salariale pentru aproximativ 10% din personalul sanitar.
Majorări cu diminuări
Aceste probleme au fost anticipate încă de anul trecut, dar guvernanţii nu au ţinut cont de avertismente şi au insistat să promită chiar şi triplarea salariilor.
Prin legea salarizării, salariile propriu-zise au fost majorate, însă numai pentru medici şi asistente, în timp ce personalul TESA, infirmierele, îngrijitoarele şi muncitorii nu au beneficiat de nicio creştere, iar prin regulamentul de sporuri, care plafonează aceste suplimente salariale la maximum 30% din fondul de salarii al ordonatorilor de credite, veniturile salariale chiar au fost diminuate pentru mai multe categorii de angajaţi ai spitalelor publice.
Combinate cu „Revoluţia Fiscală”, care a mutat contribuţiile pentru fondurile sociale de sănătate, şomaj şi pensii, prevederile celor două acte normative au determinat, de asemenea, şi scăderi ale veniturilor salariale nete.
Cine seamănă vânt...
În această situaţie, federaţiile sindicale din Sănătate au organizat joi un miting în faţa Guvernului, autorităţile neautorizând însă şi un marş prin centrul Capitalei.
„În repetate rânduri – ultima oară chiar la şedinţa de Guvern de la începutul săptămânii – unii miniştri au declarat că nu le pasă de protestele Sanitas şi că în general salariaţii din Sănătate pot să stea în stradă „până s-or plictisi”. Contrar declaraţiilor, însă, Federaţia a primit aprobare numai pentru miting. Marşul pe care intenţionam să-l desfăşurăm între Palatul Victoria şi Palatul Parlamentului nu a sunat prea bine pentru actuala Putere!”, a transmis Sanitas printr-un comunicat, acuzând guvernanţii că „dacă nu aţi fi promis celebrele creşteri salariale, dacă nu aţi fi trâmbiţat peste tot că va curge lapte şi miere peste bugetari sub guvernarea voastră, dacă Legea salarizării ar fi fost făcută cu cap, probabil că nu aţi fi ajuns aici. Dar cine seamănă vânt culege furtună”.
La acţiunea Sanitas participă şi 70 de asistente şi infirmiere din spitalele bihorene, plecate spre Capitală din Oradea cu trenul, miercuri după-amiază. Protestul este sprijinit şi de CNSRL Frăţia, de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, de Federaţia Sindicală Hipocrat a medicilor şi de Federaţia Europeană a Sindicatelor din Serviciile Sociale.
Urmează grevă generală
Protestul de joi din Capitală a fost precedat de mai multe acţiuni spontane în diverse spitale din ţară, inclusiv din Oradea, iar potrivit liderilor Sanitas, dacă guvernanţii nu vor găsi soluţii pentru a repara nedreptăţile făcute, ar putea urma o grevă de avertisment pe 7 mai şi grevă generală pe 11 mai în întregul sistem sanitar.
„Noi nu facem grevă ca să impresionăm pe nimeni. Nici mitingul nu-l facem ca să impresionăm pe cineva. Nu se poate aşa! Ne cerem scuze pacienţilor, dar dacă Guvernul va face tot felul de comitete şi comisii şi declaraţii de genul „nu ne impresionează nici grevele, nici nemulţumirile angajaţilor din Sănătate, efectiv nu avem încotro. Nu putem să ne ascundem, să spunem că totul e perfect în sistemul sanitar”, a declarat vicepreşedintele Sanitas, Iulian Pope.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.